Sari direct la conținut

Filmul romanesc Principii de viată selectat într-un festival spaniol exclusivist

HotNews.ro
Principii de viata, regia Constantin Popescu, Foto: Institutul Cultural Roman
Principii de viata, regia Constantin Popescu, Foto: Institutul Cultural Roman

În Lanzarote, una dintre insulele arhipelagului Canare, va avea loc în acest sfârsit de săptămână prima editie a unui festival de film ce se va desfăsura într-o sală de proiectie amenajată într-o pesteră. E vorba de Cueva de los Verdes, o pesteră acvatică faimoasă pentru frumusetea unică ce atrage mii de turisti în nordul insulei.

Ideea si selectia festivalului îi apartin criticului de film Javier Tolentino, cunoscut pentru opiniile si emisiunile sale de radio, si un mare sustinător al cinematografiei românesti în Spania. La festivalul Muestra din Lanzarote a fost invitat filmul Principii de viată, al doilea lung-metraj al regizorului român Constantin Popescu, care se va proiecta cu sprijinul ICR Madrid. Actrita Rodica Lazăr va fi prezentă în Spania si va sustine un colocviu cu publicul, după proiectia filmului, vineri seara.

Muestra de cine europeo din Lanzarote face parte dintr-un proiect mai amplu al Academiei Europene de Film, prin care se urmăreste aducerea cinematografului contemporan de calitate în zonele europene mai îndepărtate de marile centre urbane. Astfel, după acelasi principiu, se vor desfăsura festivaluri asemănătoare în Sicilia si Corfu, cu aceeasi selectie riguroasă bazată pe opinia strict artistică a specialistilor. În acest sens, Javier Tolentino, selectionerul festivalului, spunea, la conferinta de presă de săptămâna aceasta, că “Europa care se vede în aceste filme e diferită de Europa guvernantilor”. Proiectul va continua de-a lungul întregului an, dar în această săptămână de inaugurare, alături de filmul românesc, mai sunt prezente filme de Mohamed Al-Daradji, Agnés Vardá si Isabel Coixet. Publicul spaniol din Lanzarote va vota după fiecare proiectie pelicula favorită, informeaza ICR Madrid.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro