Sari direct la conținut

Sase orase sarbatoresc Zilele Filmului Românesc

HotNews.ro
Zilele Filmului Romanesc, Foto: ZFR
Zilele Filmului Romanesc, Foto: ZFR

Pe modelul Caravanei „432”, care, în 2007, a proiectat filmul premiat cu Palme d’Or în 15 oraşe din ţară – sapte filme românesti printre care si „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, de Andrei Ujică, „Marţi, după Crăciun”, în regia lui Radu Muntean si „Francesca”, în regia lui Bobby Păunescu vor fi proiectate între 5 si 28 noiembrie în Botoşani, Brăila, Tulcea, Râmnicu Valcea, Alba-Iulia şi Sighişoara în cadrul evenimentului Zilelor Filmului Românesc.

Evenimentul Zilele Filmului Românesc îşi propune să reînvie ideea spectacolului de cinema ca eveniment – mai cu seama în acele orase unde fie nu mai există sală de cinematograf, fie obiceiul de a vedea filme pe ecran mare s-a pierdut. Mersul la cinema presupune socializare, schimb de opinii, interacţiune – iar ZFR va permite spectatorilor să vadă filme recent premiate si să se întâlnească cu regizori sau actori.

Potrivit organizatorilor, proiectiile vor avea loc în weekend, în cinematografe, teatre sau case de cultură, în fiecare zi fiind programată cel putin câte o comedie.

Filmele care vor rula în cadrul Zilele Filmului Românesc sunt:

• „Marti, după Crăciun” – regia Radu Muntean

• „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, regia Andrei Ujică

• „Francesca” – regia Bobby Păunescu

• „Boogie” – regia Radu Muntean

• „Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţa” – film colectiv

• „Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber” – film colectiv

• „Occident” – regia Cristian Mungiu

Evenimentul este organizat de Voodoo Films şi Media Image Factory în parteneriat cu primăriile oraselor Tulcea, Brăila, Botoșani, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Sighisoara.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro