Sari direct la conținut

“Eu când vreau să fluier, fluier” participa la Festivalul Internaţional de Film de la Telluride, S.U.A.

HotNews.ro

Proaspăt ales pentru a reprezenta România la Premiile Oscar, filmul “Eu când vreau să fluier, fluier” are premiera în acest week-end în SUA la Festivalul Internaţional de Film de la Telluride. Regizorul Florin Şerban se afla la Telluride şi va fi prezent la proiecţia filmului, informeaza STRADA FILM.

Festivalul de la Telluride (3-6 septembrie) aflat la cea de-a 37-a ediţie, a lansat, de-a lungul timpului, filme ca: Slumdog Millionaire, A Brokeback Mountain, Juno şi Last King of Scotland, care ulterior au câştigat Premiul Oscar.

Anul acesta, programatorii au ales multe titluri importante pentru secţiunea principală a festivalului, intitulată The Show, secţiune care, conform organizatorilor “celebrează cele mai bune filme” ale anului.

Alături de „Eu când vreau să fluier, fluier” sunt titluri ca A letter to Elia, ultimul film al lui Martin Scorsese, Biutiful al lui Alejandro Gonzalez Innaritu, Carlos, în regia lui Ollivier Assays şi drama istorică The Princess of Montpensier regizată de Bertrand Tavernier, prezente în Competiţie la Cannes 2010.

Unul dintre directorii festivalului, Gary Meyer, a declarat că este foarte entuziasmat de prezenţa în festival a filmului “Eu când vreau să fluier, fluier”. Meyer a spus într-un interviu pentru Variety că atunci când a văzut filmul la Berlin şi-a dat seama că “este cu mult peste celelalte filme româneşti”.

„Eu când vreau să fluier, fluier” a fost recent cumpărat de casa de distribuţie Film Movement, urmând ca lansarea în cinematografele americane să aibă loc în ianuarie 2011, înainte de alegerea nominalizărilor la Oscar, precizeaza comunicatul STRADA FILM.

Până atunci, „Eu când vreau să fluier, fluier” va avea lansarea oficială pe DVD, pe 15 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la Librăria Cărtureşti, în prezenţa regizorului şi a echipei. Publicul va putea achiziţiona DVD-ul cu autografe de la echipa filmului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro