EXCLUSIV Raportul Corpului de control al primarului Nicușor Dan: Fostul director adjunct al Administrației Consolidări, angajat de către administrația Firea fără a depune cazierul judiciar. El a avut o condamnare penală / Ce spune Gabriela Firea
Marius Coaje, fostul director adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu risc seismic, a fost angajat cu nerespectarea legii, conform unui raport al Corpului de Control al primarului general Nicușor Dan, obținut de Hotnews.ro. Documentul arată că la concursul organizat de instituție pentru ocuparea postului Marius Coaje a dat declarație că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează, deși a existat o condamnare pentru săvârșirea unei fapte penale, iar acesta a fost angajat fără depunerea cazierului judiciar, mai arată documentul. Concluzia este că salariul plătit trebuie recuperat, iar cazul înaintat procurorilor. Raportul mai consemnează achiziții publice făcute fără respectarea legii, lucrări fără autorizație la o clădire istorică de pe Calea Victoriei și multe altele. Contactată de HotNews.ro, Gabriela Firea a spus că este vorba despre o încercare a actualei administrații de a-și acoperi neputința și neprofesionalismul.
- ”Organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului vacant de Director Adjunct al AMCCRS s-a efectuat cu nerespectarea condițiilor generale din anunțul de concurs și a prevederilor legale în vigoare. (…)
- Din verificarea documentelor existente la dosarul de concurs al domnului Coaje Valentin-Marius, s-a constatat lipsa cazierului judiciar, document necesar pentru înscrierea la concurs și care atestă faptul că un candidat nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pe care candidează.
- Există, în schimb, o declarație pe propria răspundere (anexa nr.13), dată de către domnul Coaje Valentin-Marius, la înscriere, în data de 18.04.2019, în care declară că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pe care candidează și că a luat la cunoștință despre obligația completării dosarului de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului. Acest lucru ar fi însemnat ca până la susținerea probei scrise din data de 07.05.2019, candidatul Coaje Valentin-Marius să prezinte cazierul judiciar, în original. Cu toate acestea, domnul Coaje a fost acceptat de către comisia de concurs pentru susținerea probei scrise în data de 07.05.2019 și a probei interviu în data de 13.05.2019, fără a i se pretinde prezentarea cazierului judiciar. Acest fapt contravine prevederilor art. 6 alin.(3) din HG nr. 286/2011, DPG nr. 1736/2015 și Anunțului de concurs publicat pe site-ul instituției. (…)
- Comisia de concurs nu a verificat completarea dosarului de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului, așa cum domnul Coaje Valentin-Marius s-a angajat prin declarația pe propria răspundere dată la înscriere, în data de 18.04.2019. Șeful Serviciului Resurse Umane, care la momentul organizării concursului era membru în comisia de concurs și înlocuitorul de drept al directorului executiv, nu a luat măsuri de suspendare/amânare a concursului, după caz, în conformitate cu prevederile art. 37 din HG nr. 286/2011 și ale art. 37 din Regulamentul privind ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcțiilor contractuale din cadrul instituțiilor/serviciilor publice de interes local al municipiului București”, se arată în raport.
În urma verificărilor făcute de inspectori reiese însă că Marius Coaje ar avea o condamnare cu suspendare.
- ”Din studierea portalului instanțelor de judecată, rezultă că domnul Coaje Valentin-Marius are o condamnare cu suspendare în dosarul nr. 4700/281/2016 înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploiești. Conform Hotărârii nr. 950/2020 din data de 01.07.2020, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 7933/281/2020 înregistrat la data de 07.05.2020, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul Coaje Valentin-Marius, ceea ce înseamnă că a existat o condamnare pentru săvârșirea unei fapte penale și implicit mențiune în cazierul judiciar al acestuia.
- Având în vedere declarația scrisă dată pe propria răspundere de către domnul Coaje Valentin-Marius, prin care susține că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează și prin care se obligă să prezinte originalul cazierului judiciar cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului și luând în considerare faptul că acesta nu a prezentat originalul cazierului judiciar, apreciem că există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă de fals în declarații și uz de fals”, se arată în raportul corpului de control”, se mai arată în raportul obținut de HotNews.ro.
Concluzia este că Marius Coaje a fost angajat cu nerespectarea prevederilor legale, iar salariul plătit de instituție pe perioada în care acesta a fost angajat este considerat prejudiciu.
- ”Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm că organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului vacant de director adjunct s-a efectuat cu nerespectarea condițiilor generale din anunțul de concurs și a prevederilor legale în vigoare. Acest fapt atrage nulitatea concursului și implicit a contractului individual de muncă. (…)
- Prejudiciul în cauză este reprezentat de venitul brut realizat de către domnul Valentin-Marius COAJE în calitatea de director adjunct al AMCCRS, la care se adaugă contribuțiile salariale plătite de instituție pentru acest venit. Recuperarea se va face având în vedere prevederile art. 73^1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, conducerea executivă a AMCCRS va înainta raportul de control către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, spre valorificare”, se mai arată în raport.
Contactat de HotNews.ro, Marius Coaje nu a dorit să comenteze:
- ”Este o anchetă în curs și nu am voie să vorbesc. Am încredere în justiția din România și aștept să văd ce vor dispune organele abilitate”.
Marius Coaje a ocupat funcția de director adjunct (funcție contractuală) al AMCCRS în perioada 17.05.2019 – 03.12.2020 (cu atribuții de derulare contracte). A fost numit în funcție începând cu data de 17.05.2019, în urma concursului organizat în data de 07.05.2019, pentru care s-a încheiat Contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr. 10/16.05.2019.
În perioada 03.12.2020 – 16.02.2021, Marius Coaje a fost detașat la Centrul de Protecția Plantelor București, conform Dispoziției de Primar General nr. 1484/03.12.2020, iar începând cu data de 16.02.2021 se transferă în interesul serviciului la Instituția Primarului Voluntari, cu aceeași dată încetând detașarea de la Centrul de Protecția Plantelor București. Potrivit declarației de avere, în perioada iunie-dec 2019 a încasat de la AMCCRS circa 65.368 lei.
Probleme și la alte concursuri
Acesta nu este singurul concurs cu probleme. Corpul de control a descoperit mai multe nereguli la organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor din cadrul Administrației Municipale pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic:
- „La organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante/temporar vacante (funcții contractuale) nu au fost respectate prevederile art. 8 alin.(2) din Regulamentul privind ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcțiilor contractuale din cadrul instituțiilor/serviciilor publice de interes local al municipiului București, aprobat prin Dispoziția Primarului General nr. 1736/03.11.2015 și prevederile HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzătoare funcțiilor contractuale, în sensul că în comisiile de concurs și în comisiile de soluționare a contestațiilor au fost nominalizate persoane fără pregătire și experiență profesională în domeniul posturilor pentru care s-au organizat concursurile.
- La organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante nu au fost stabilite cerințe specifice bazate pe studiile și experiența candidaților, fiind selectate persoane care nu au pregătirea de specialitate necesară desfășurării unei astfel de activități. Spre exemplu: Șeful serviciului Urmărire, Derulare Contracte de Investiții este absolvent al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, iar fostul Director Adjunct al AMCCRS (cu atribuții derulare contracte de investiții) este absolvent al USAMV – Facultatea de Management Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală”.
În raport se mai menționează că ”politica de personal promovată de AMCCRS a fost una defectuoasă, iar pentru ocuparea posturilor vacante/temporar vacante s-a preferat aducerea de personal detașat, în detrimentul organizării unor concursuri în condiții de transparență și egalitate de tratament:
- „În lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung care să aibă în vedere recrutarea de personal tehnic specializat în domeniul construcțiilor urbane, nu se poate vorbi de eficiență și eficacitate pentru lucrările de consolidare aflate în derulare. Din analiza documentelor privind modalitatea în care au fost selectate persoanele detașate, nu s-au regăsit mijloacele prin care acestea au fost identificate.
- În condițiile adoptării HCGMB nr. 734/18.12.2019, prin care a fost aprobată actuala organigramă și majorat numărul total de posturi de la 98 la 123, coroborată cu apariția OUG nr. 1/2020, privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 11/09.01.2020, prin care au fost interzise detașările de la firme private către instituțiile și autoritățile publice, entitatea s-a confruntat cu o lipsă acută de personal. Prin apariția Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri de prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 396/15.05.2020 și a Dispoziției Primarului General nr. 738/15.05.2020 (DPG valabilă în perioada 15.05 – 29.09.2020), a fost suspendată organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, fapt ce a îngreunat și mai mult activitatea curentă a instituției”.
Prețuri mari în raport cu prețul pieței
Raportul a descoperit nereguli și în ceea ce privește contractele derulate de instituție: prețuri mai mari în raport cu prețul pieței, majoritatea contractelor au necesitat o prelungire a termenelor de execuție, contractarea de lucrări suplimentare, care nu au fost prevăzute inițial în contract din diverse motive, și au înregistrat creșteri substanțiale de preț:
- ”Există o bază de date cu documentații tehnico – economice care necesită actualizări, având în vedere perioada de timp trecută, de la data proiectării și data transpunerii în execuție a proiectului, cât și comportamentul structurilor în timp. Prețurile pentru revizuirea/ modificarea documentațiile tehnico-economice au înregistrat creșteri față de valoarea inițială a contractului, astfel că valorile finale ale cheltuielilor pentru proiectare și asistență tehnică din devizul general au crescut. De asemenea, prețurile pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice sunt crescute în raport cu prețurile pieței. (…)
- Marea majoritate a contractelor au necesitat o prelungire a termenelor de execuție, contractarea de lucrări suplimentare, care nu au fost prevăzute inițial în contract din diverse motive, și au înregistrat creșteri substanțiale de preț pentru unele contracte, în condițiile în care toate documentațiile tehnico – economice au fost revizuite și actualizate.
- Având în vedere toate etapele premergătoare încheierii contractelor de execuție, începând cu DALI și terminând cu partea de execuție, și ținând cont de faptul că acestea reprezintă o proiecție exactă a ceea ce s-a propus și ceea ce s-a realizat, se constată că sunt deficiențe în activitatea serviciului tehnic și serviciul urmărire derulare contracte.
- Activitatea acestora nu a fost realizată în condiții de performanță și eficiență (..) analizând consumurile cu mâna de lucru, pentru articolele din norma deviz care au făcut obiectul negocierii, unde sunt denumite meseriile și consumurile (om/oră) cu manopera directă, s-a constatat că numărul de ore din oferta executantului este mai mare decât numărul de ore prevăzut ca resursă în norma de deviz.
- Astfel, conform analizei s-a constatat că prin creșterea numărului de ore de către executant față de numărul de ore prevăzut în norma de deviz, valoarea manoperei directe prevăzută de executant, fără alte cheltuieli directe (cas, cass , aj. somaj, etc), este cu 42,22 % mai mare decât valoarea care ar fi rezultat dacă se utiliza consumul din norma din deviz, respectiv mai mare cu suma de 565.741,03 lei, fără TVA”, se arată în raport.
Inspectorii au mai descoperit că în anumite cazuri nu au fost respectate prevederile legale privind verificarea dispozițiile de șantier de către verificatorul de proiecte atestat și prevederile legale.
Raportul arată și că pe mai multe șantiere AMCCRS a desfășurat lucrări fără autorizație.
Astfel s-a descoperit ”contractarea unor lucrări suplimentare care nu făceau obiectul Autorizației de construire nr. 433/7409/15.07.2019 și al Avizul Ministerului Culturii și Identității Naționale – Direcția pentru Cultură a Municipiului București nr. 1044/M/19.06.2019. Lucrările care au fost autorizate erau pentru „punere în siguranță a fațadei imobilului Calea Victoriei, nr.22-24, sector 1,” a elementelor și părților de construcție care prezintă pericol public, până la consolidarea totală a clădirii, cu precizarea că ”Orice alte lucrări sunt interzise”, iar lucrările suplimentare efectuate au fost pentru reparaţii faţadă. (…) Au fost efectuate lucrări de reparații pentru fațadă clădiri fără autorizație de construire și nu au fost efectuate demersuri în sensul realizării documentațiilor tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare, elaborate şi aprobate pe parcurs, până la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor, acordurilor şi obținerea Autorizației de Construire”, se mai arată în raport.
Nereguli la achiziții publice
Inspectorii au găsit nereguli la mai multe contracte de achiziție încheiate de instituție.
”În cazul Contractului de execuție lucrări nr. 428/12.08.2020, valoarea estimată a achiziției nu a fost determinată ”pe baza prețurilor de piață”, conform prevederilor din Anexa la Normă internă a AMCCRS, aprobată prin HCGMB nr. 479/28.09.2017 și nu au fost respectate prevederile art. 13 alin (3) din Legea nr. 10/ 1995 și prevederile pct. 14.5 din contract, referitoare la obligațiile dirigintelui de șantier privind confirmarea calității lucrărilor, respectiv obligațiile reprezentantului achizitorului privind avizare/confirmarea situației de lucrări. În cazul contractelor subsecvente încheiate în baza Acordului-cadru de servicii nr. 86/10.10.2018 nu au fost întreprinse demersurile legale pentru calculul și recuperarea ”sumele datorate ca penalități și daune interese” în cazul Contractului subsecvent nr. 5, încheiat în baza Acordului-cadru nr. 86/10.10.2018, considerat ”reziliat de drept de către AMCCRS” ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către prestator”, se arată în raport.
Câteva exemple din raport:
- ”Din analiza modului în care a fost încheiat Contractul de închiriere echipamente PBX (n.r. telefoane fixe de birou), vânzare terminale PBX și asigurare de suport tehnic nr. 100/10/01/08/10386, din data de 23.11.2018, s-au constatat următoarele deficiențe: Contractul de închiriere a fost semnat din partea AMCCRS de un număr restrâns de salariați (Anghel Alexandru Lucian ”pentru Director Executiv Voicu Lucian” și Tîrnăuceanu Mircea, consilier juridic principal în cadrul Biroului Juridic care a avizat pentru legalitate). Contractul nu este semnat de către directorul executiv al instituției, șeful serviciului Achiziții Publice, șeful serviciului Financiar-Contabilitate, deși la data încheierii contractului toate aceste persoane erau prezente în unitate. Contractul de închiriere nu a fost supus vizei pentru controlul financiar preventiv propriu și nu este înregistrat în Registrul Unic de Contracte gestionat de Serviciul Achiziții Publice.
- Prin semnarea contractului, echipamentele PBX urmează a fi returnate Telekom Romania în termen de 5 zile de la încetarea contractului, AMCCRS urmând a achiziționa un număr nespecificat de terminale PBX (telefoane fixe de birou), până atunci plătind, timp de 36 luni, o rată lunară sub forma unei chirii și service de 1.123,09 euro/lună, la care se adaugă valoarea convorbirilor telefonice și penalități, după caz, contrar referatului de necesitate și a notei justificative unde valoarea estimată a contractului a fost calculată pentru 12 luni. Valoarea totală a contractului depășește pragul valoric pentru o achiziție directă (36 luni x 1.123,09 euro/lună), reprezentând 188.344,88 lei, fără TVA (1 euro la cursul BNR din data de 23.11.2018 = 4,6584 RON). AMCCRS, în calitate de autoritate contractantă, a procedat la achiziționarea directă a echipamentului, în detrimentul organizării unei proceduri de atribuire transparente (procedură simplificată, licitație deschisă). Contractul are o valabilitate de 3 ani, contrar referatului de necesitate și a notei justificative întocmite de către domnul Rotaru Nicolae unde valoarea estimată a contractului a fost calculată la 90.000 lei fără TVA pentru 12 luni”.
- ”Din analiza modului în care a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare echipamente/software nr. 100/10/01/08/10386 din data de 28.11.2018, s-au constatat următoarele deficiențe. Contractul a fost semnat pentru o valoare totală de 40.438,80 euro, fără TVA (188.363,93 lei, fără TVA), depășind pragul valoric pentru o achiziție directă (1 euro la cursul BNR din data de 28.11.2018 = 4,6580 RON). AMCCRS, în calitate de autoritate contractantă, a procedat la achiziționarea directă a echipamentului, în detrimentul organizării unei proceduri de atribuire transparente (procedură simplificată, licitație deschisă). Contractul se întinde pe o perioadă de 36 de luni, lăsând posibilitatea AMCCRS să devină proprietarul echipamentelor la data plății integrale a prețului contractului, până atunci plătind o rată lunară sub forma unei chirii și service (40.438,80 euro/36 luni = 1.223,30 euro/lună), contrar referatului de necesitate și a notei justificative întocmite de către domnul Rotaru Nicolae unde valoarea estimată a contractului a fost calculată pentru 12 luni.
- Contractul de vânzare-cumpărare este semnat de către ambele părți contractante, mai puțin șeful serviciului Achiziții Publice, deoarece semnarea acestui contract nu a avut la bază o procedură de atribuire transparentă, fiind încheiat în afara cadrului legal al achizițiilor publice.
- Conform fișei postului, șeful serviciului Achiziții Publice avea obligația de a asigura, verifica și aviza aplicarea dispozițiilor legale și încheierea contractelor de achiziție publică cu operatorii economici ale căror oferte au fost desemnate câștigătoare în urma aplicării procedurilor de atribuire/realizării achizițiilor directe. Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a echipamentelor s-a depășit valoarea estimată a achiziției prin depășirea duratei contractului. Achiziția directă inițiată din catalogul electronic și finalizată în data de 27.11.2018, prin care a fost acceptată oferta operatorului economic Telekom Romania Communications SA, pentru reperul ”Soluție Call Center” la un preț de catalog de 7.490,38 RON/lună, valoare de vânzare 89.884,56 RON (pentru 12 luni), fără TVA, Cod CPV: 48613000-8 ”Gestionarea electronică a datelor (GED) (Rev. 2)”, nu a fost materializată prin semnarea unui contract în condițiile efectuării achiziției”, se mai arată în raport.
Alte nereguli menționate în raport
- Pe site-ul de prezentare al instituției nu sunt afișate datele și informațiile prevăzute de actele normative legate de buget și achiziții, numele și prenumele persoanelor din conducerea executivă a instituției și ale angajatului responsabil cu difuzarea informațiilor publice, lista cuprinzând documentele de interes public etc., contrar prevederilor art. 5 din Legea nr. 544/2001, deși pentru această activitate există încheiat un contract de prestări servicii cu Compania Municipală Tehnologia Informației București.
- Evidența orelor de muncă înregistrate în foile colective de prezență (pontaje) lunare pentru majoritatea salariaților AMCCRS, nu se realizează pe baza semnăturilor din condicile de prezență și a înregistrărilor electronice efectuate prin sistemul de evidență pontaj achiziționat, contrar prevederilor art. 119 alin.(1) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii și ale art. 109 din Regulamentul Intern al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.
- Sistemul de evidență pontaj achiziționat, parte integrantă din Sistemul de alarmă, antiefracție și control acces la punctul de lucru al AMCCRS din Calea Plevnei nr. 53, Sector 1, București, nu și-a dovedit utilitatea în timp, salariații folosind în mod discreționar cititorul de cartelă instalat la intrarea principală în instituție, cu toate că pentru cumpărarea acestuia instituția a plătit suma de 9.435,51 lei cu TVA inclus. Scopul montării cititorului biometric era de înregistrare a evidenței orelor de muncă prestate de către fiecare salariat, urmând ca la finalul fiecărei luni să genereze în mod automat Foaia colectivă de prezență (pontajul lunar) și alte situații necesare bunei desfășurări a activității Serviciului Resurse Umane.
- Regulamentul de Organizare și Funcționare nu este actualizat în conformitate cu necesitățile curente ale instituției. Atribuțiile și competențele compartimentelor funcționale au un cadru general și nu conduc spre atingerea obiectului de activitate în condiții de performanță, eficiență, eficacitate și economicitate. Se impune o reevaluare a relațiilor ierarhice între compartimentele funcționale ale instituției. Fișele posturilor nu cuprind în detaliu atribuțiile specifice desfășurării fiecărei activități în parte.
- Delegarea de atribuții către anumiți salariați prin diverse note de serviciu sau decizii ale directorului executiv nu s-a realizat conform prevederilor Ordinului SGG nr. 600/2018, privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice. Prin actele de delegare întocmite, nu se precizează perioada de timp pentru care sunt delegate sarcinile, competențele și responsabilitățile ce trebuie duse la îndeplinire de persoana delegată. Actele de delegare nu sunt conforme, deoarece nu sunt confirmate prin semnătură de către salariatul căruia i s-au delegat sarcinile/atribuțiile.
- Măsurile de securitate la incendiu pentru imobilul situat în București, Calea Plevnei nr. 53, Sector 1 unde își desfășoară activitatea AMCCRS, nu sunt realizate, deoarece proprietarul imobilului nu a înaintat documentele prin care să dovedească respectarea prevederilor art. 4.4 din Contractul de închiriere nr. 180/08.05.2019, respectiv prezentarea Autorizației de Securitate la Incendiu, valabilă la data închirierii. Cu toate acestea, contractul de închiriere a fost prelungit de două ori fără obiecțiuni din partea AMCCRS.
- Fundamentarea proiectului de buget s-a efectuat în mod defectuos, fără o previzionare riguroasă a cheltuielilor și/sau a capacității de execuție bugetară:
- Nu au fost respectate prevederile Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale aprobate prin OMFP nr. 1792/2002, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la (…) lichidarea cheltuielilor. Astfel, au fost identificate situații în care a fost acordată viza „Bun de plată” și au fost efectuate plățile deși lipseau documentelor justificative privind îndeplinirea obligațiilor contractuale;
- Nu au fost întreprinse demersurile legale pentru recuperarea sumele restante aferente concediilor medicale, din data de 10.05.2018 până la finalul anului 2020 acumulându-se suma de 330.504 lei, sumă care trebuie recuperată de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. De asemenea nu au fost întreprinse demersurile legale pentru recuperarea sumele restante aferente chiriilor din locuințele de necesitate. Valoarea sumelor restante care trebuiau recuperate de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, precum și a celor corespunzătoare debitare chiriași este de 337.462 lei;
- Referitor la activitatea de audit public intern, nu au fost respectate prevederilor ROF privind întocmirea unor rapoarte trimestriale către structura de audit din cadrul PMB, rapoarte prin care să se realizeze o informare privind activitatea desfășurată, deficiențele constatate etc;
Controlul Corpului de control al primarului Nicușor Dan la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic s-a desfășurat în perioada 02.03.2021 – 24.03.2021, perioada supusă controlului fiind 01.01.2018 – 31.01.2021.
Gabriela Firea: Doar despre o încercare a actualei administrații de a-și acoperi neputința și neprofesionalismul
Contactată de HotNews.ro, Gabriela Firea a spus că este vorba despre o încercare a actualei administrații de a-și acoperi neputința și neprofesionalismul, „o perdea de fum pentru a acoperi faptul că timp de un an nu s-a făcut nimic în acest domeniu”.
Ea mai afirmă că nu a citit acest raport și că nici celor despre care se vorbește în el nu le-a fost prezentat, dar toate informațiile sunt în presă: „Așa înțelege noua administrație a Bucureștiului să fie transparentă”.
Fostul primar general mai spune că nu pot comenta frânturi de informații despre niște presupuse fapte, dar că a remarcat că „sunt prezentate drept penale fapte perfect legale”.
- „Activitatea Administrației pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a trecut prin controale ale organismelor abilitate și nu s-au constatat încălcări ale legii. Din contra, există un audit de performanță al Curții de Conturi a României, un control care a durat mai mult de un an, care apreciază activitatea PMB și a Administrației în domeniul consolidărilor. Și nu a fost singurul control. Vorbim de refacerea unor monumente istorice, au fost nenumărate controale ale tuturor organismelor abilitate – ISC, Inspecția Muncii, Poliția Locală, Direcția de Cultură a Municipiului București, de mai multe ori pe an!
- Am remarcat însă că sunt prezentate drept penale fapte perfect legale. Repet, informațiile din presă, nu știu ce a scris Corpul de Control al Primarului Nicușor Dan în document. Doar un exemplu, cumulul pensiei cu salariul este legal. Și sunt multe așa. Despre lucrările realizate de Administrație ați scris chiar și dvs. de nenumărate ori, toate acțiunile acesteia au fost aprobate de Consiliul General al Municipiului București.
- Consider că este vorba doar de o încercare a actualei administrații de a își acoperi neputința și neprofesionalismul. O perdea de fum pentru a acoperi faptul că timp de un an nu s-a făcut nimic în acest domeniu. Raportul a fost făcut în martie, așa scrie în presă. Cât de convenabil să îl prezinți acum, când ar trebui să îți faci bilanțul la un an!
- Altfel, Nicușor Dan și conducerea instalată de el la Administrația de Risc Seismic ar trebui să explice de ce nu s-au mutat încă în casa lor bucureștenii din imobilul din str. Biserica Enei. Era aproape finalizat în octombrie 2020 și șantierul a fost oprit. De fapt, toate șantierele au fost oprite. Oamenii mutați dau Primăria Generală în judecată. Cine va plăti despăgubirile?”, a declarat Gabriela Firea pentru Hotnews.ro.