Raspunsul Eximbank la solicitarea HotNews.ro
Urmare solicitării dumneavoastră, inregistrata cu nr 1845/24.07.2009, vă comunicăm urmatoarele:
(a) Eximbank SA este persoană juridică română, subiect de drept privat, fiind organizată şi funcţionând potrivit Legii nr. 96/2000, ale legii 31/1990 privind societatile comerciale şi OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (legea specială).
Pe cale de consecinţă, Eximbank SA nu este nici „autoritate” şi nici „instituţie publică” în accepţiunea prevederilor art. 2 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, nefiind una dintre societăţile comerciale aflate sub autoritatea unei autorităţi publice, în înţelesul legii;
(b) potrivit art. 111 din OUG nr. 99/2006, informaţiile şi documentele referitoare la activitatea desfăşurată de bancă precum şi informaţiile şi documentele referitoare la clienţii Băncii, nu sunt informaţii publice (cu excepţia informaţiilor aflate pe pagina sa de web, cele afişate la ghişeele Băncii sau făcute publice de Banca însăşi: ex. situaţii financiare, informaţii publicate în registrul comerţului etc.), banca având obligaţia să păstreze confidenţialitatea asupra acestora. În concluzie, orice informaţii despre activitatea desfăşurată de Bancă şi/sau despre clientela sa, pot fi furnizate exclusiv potrivit art. 113 din OUG nr. 99/2006. [Nota red. Art. 113 face referire strict la obligatia bancii de a pastra secretului bancar cu privire la informatiile despre clienti – link la OUG nr. 99/2006].
Vă asigur de întreaga noastră disponibilitate în privinţa prezentării serviciilor si produselor oferite de Eximbank, mai cu seama in contextul actual, şi vă stam la dispoziţie pentru orice alte detalii pe care le consideraţi necesare.