VIDEO Cîțu: PNL rămâne deschis colaborării cu USR-PLUS până când va vota o moţiune de cenzură / Deranjat de întrebările jurnaliștilor, el a plecat din conferință / Explicațiile Guvernului pentru atitudinea premierului
PNL rămâne deschis colaborării cu USR-PLUS până în momentul în care această formaţiune va vota o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, a anunțat noul lider al PNL, Florin Cîțu, la finalul primei ședințe a noii conduceri a partidului. „Vom trage linie în momentul în care cei de la USR vor vota o moţiune alături de PSD sau AUR. În acel moment, PNL nu va mai negocia cu cei de la USR”, a anunțat Cîțu, precizând că aceasta este decizia partidului. El a refuzat să mai răspundă jurnaliștilor care i-au cerut lămuriri și a plecat deranjat din conferința de presă, după doar 3 minute.
- „PNL este un partid responsabil, un partid care şi-a asumat guvernarea într-o perioadă dificilă şi nu dă înapoi.
- În continuare, PNL rămâne ferm în spatele preşedintelui şi premierului în această perioadă, nu există niciun fel de discuţie aici.
- În continuare îi aşteptăm pe partenerii de la USR să vină şi să discutăm şi să mergem cu această coaliţie mai departe, dar vom trage o linie în momentul în care cei de la USR vor vota o moţiune alături de PSD sau AUR.
- În acel moment, PNL nu va mai negocia cu cei de la USR. (…)
- Rămânem deschişi colaborării cu cei de la USR până în momentul în care vor vota o moţiune împotriva Guvernului”, a spus Cîţu, la finalul şedinţei BEx al PNL.
Liderul PNL a refuzat să răspundă altor întrebări, afirmând de fiecare dată că decizia PNL este aceea de a rămâne deschis colaborării cu USR PLUS până la momentul în care această formaţiune va vota o moţiune de cenzură împotriva Executivului.
Deranjat de întrebările jurnaliștilor, Florin Cîțu a plecat din conferința de presă, după doar 3 minute.
Conducerea Parlamentului a decis marți să supună la vot moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîțu. Aceasta va fi citită joi și dezbătută și votată săptămâna viitoare, marți. În același timp, Biroul Permanent Reunit a decis să nu stabilească un calendar pentru moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.
Prin abținere de la vot în ședința Biroului Permanent Reunit, PSD și PNL au reușit să amâne din nou dezbaterea moțiunii de cenzură a USR-PLUS și AUR, în ciuda deciziei Curții Constituționale.
USR-PLUS și AUR au anunțat public că, indiferent care moțiune va intra la vot la plen, o vor vota.
Astfel, matematica parlamentară arată că există o majoritate politică în acest moment pentru înlăturarea Guvernului Cîțu.