Sari direct la conținut

Marcel Ciolacu: O să solicit colegilor să depunem marți moțiunea de cenzură a PSD dacă CCR respinge moțiunea USR

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Agerpres
Marcel Ciolacu, Foto: Agerpres

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va propune în şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului ca social-democraţii să depună o moţiune de cenzură marţi în cazul în care Curtea Constituţională respinge moţiunea depusă de USR PLUS şi AUR, potrivit Agerpres.

„Mâine avem decizia CCR. Dacă nu există conflict, imediat intră pe ordinea de zi, într-o zi sau două, la vot moţiunea şi tot PSD-ul va vota această moţiune (moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR – n.r.). Convocăm Birouri permanente reunite şi a doua zi am votat moţiunea. Dacă există conflict, imediat după ce CCR anunţă decizia, eu am anunţat deja colegii, avem un Consiliu Politic Naţional, o să solicit colegilor mei ca mâine să depunem moţiunea PSD care este pregătită. Avem semnăturile, avem textul. O să cerem în BPR citirea moţiunii să fie joi, dacă este conflict, iar luni cel târziu să avem votul”, a afirmat luni Ciolacu la Antena 3.

Liderul PSD a menţionat că social-democraţii nu vor participa la un guvern de uniune naţională, în cazul în care Guvernul Cîţu va fi demis prin moţiune de cenzură.

„Este exclus să facem un guvern, că tot aud că face guvern de uniune naţională, face guvern minoritar PNL, face guvern PSD cu PNL. Din punctul nostru de vedere e o singură soluţie – alegeri anticipate. Eu nu pot să cer colegilor mei să facem un guvern cu Raluca Turcan, cu Cîţu, cu Oros. (…) Este exclus de asemenea să susţinem un guvern minoritar al PNL. Am anunţat foarte clar”, a precizat Marcel Ciolacu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro