Sari direct la conținut

Iohannis, atac la USR-PLUS, de pe scena Congresului PNL: Guvernarea nu e un loc al ironiilor și al gâlcevii nesfârșite, în care partenerii își iau lucrurile și pleacă la primul impas

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: Hotnews
Klaus Iohannis, Foto: Hotnews

​Președintele Klaus Iohannis a lansat sâmbătă, de pe scena Congresului PNL, un atac voalat la adresa USR-PLUS: „Guvernarea nu este un loc al ironiilor și al gâlcevii nesfârșite, în care unii parteneri se comportă ca și cum ar fi într-o dezbatere pe rețelele sociale, iar la primul impas își iau lucrurile și pleacă”.

Klaus Iohannis a transmis un semnal puternic la Congresul PNL, în favoarea lui Florin Cîțu, chiar dacă nu a spus-o explicit.

El a susținut că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să își dea demisia, condiție pusă de USR-PLUS pentru a se întoarce la guvernare.

Într-un discurs în care a criticat campania internă din PNL și lipsa dezbaterilor reale între cei doi candidați, atrăgând atenția că liberalii riscă să pierdă încrederea electoratului, Iohannis a lansat un atac voalat la adresa USR-PLUS:

  • „Guvernarea nu este un loc al ironiilor şi al gâlcevii nesfârşite, în care unii parteneri se comportă ca şi cum ar fi pe reţelele de socializare, iar când apare primul impas îşi iau lucrurile şi pleacă. Guvernarea înseamnă tenacitate, dialog real cu cetăţenii. Cine nu e pregătit pentru aşa ceva, nu poate guverna România.„.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro