Sari direct la conținut

Cine este Victoria Starmer, discreta soție a noului premier britanic, văzut la rândul său ca fiind „un pic plictisitor”

HotNews.ro
Victoria Starmer, soţia noului prim-ministru britanic Keir Starmer, apare rar în faţa fotografilor. Ea este, mai presus de toate, hotărâtă să păstreze viaţa privată a familiei sale şi, în ciuda intrării sale la Downing Street 10, intenţionează să îşi continue activitatea în serviciul de sănătate publică, relatează AFP, potrivit News.ro.
Keir Starmer, noul premier britanic, alaturi de sotia sa, Victoria, in Downing Street 10 / FOTO: Fred Duval / Zuma Press / Profimedia
Keir Starmer, noul premier britanic, alaturi de sotia sa, Victoria, in Downing Street 10 / FOTO: Fred Duval / Zuma Press / Profimedia

Vineri, mulţi britanici au descoperit chipul acestei femei de 50 de ani, înaltă şi brunetă, care şi-a împărţit viaţa cu noul şef al guvernului laburist timp de peste 20 de ani şi care l-a însoţit, ţinându-se de mână, la Palatul Buckingham şi apoi la Downing Street 10, de-acum locuinţa lor.

De când Keir Starmer a preluat conducerea Partidului Laburist în 2020 şi nici măcar în timpul campaniei electorale, Victoria Starmer nu a acordat vreun interviu. Apariţiile sale publice au fost puţine şi rare: alături de soţul său la secţia de votare în zilele alegerilor, în tribună la turneul de tenis de la Wimbledon sau la Palatul Buckingham pentru dineuri şi recepţii oficiale. Singura excepţie notabilă a fost la sfârşitul anului 2023, când l-a însoţit pe Keir Starmer pe scena conferinţei anuale a partidului, purtând o rochie roşie, culoarea laburiştilor.

Crescută în nordul Londrei, Victoria Starmer, născută Alexander, este fiica unui contabil de origine evreiască poloneză şi a unei mame medic.

A studiat dreptul la Universitatea Cardiff, unde a fost şefa sindicatului studenţilor. Ulterior, a devenit activistă laburistă în timpul epocii Tony Blair.

A lucrat ca jurist într-o firmă de avocatură înainte de a se alătura Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) în urmă cu câţiva ani.

Noul prim-ministru a povestit de mai multe ori despre întâlnirea lor. În timp ce el era avocat, Victoria trebuia să îi furnizeze nişte documente, iar el a sunat-o pentru a verifica seriozitatea muncii sale, într-un mod aparent lipsit de amabilitate, pentru că a auzit-o cum le spune colegilor înainte de a închide: „Cine naiba se crede?”.

Cuplul s-a căsătorit în 2007 şi are doi copii, acum adolescenţi, un băiat de 16 ani pe nume Toby şi o fată de 13 ani al cărei nume nu a fost niciodată făcut public. Ei locuiesc în Kentish Town, în circumscripţia din nordul Londrei în care este ales Keir Starmer.

„Tupeista” care merge la sinagogă săptămânal

Deşi prim-ministrul spune că nu este religios, Victoria se străduieşte să transmită tradiţia evreiască copiilor lor, mergând cu ei la sinagogă şi organizând cine de Shabbat în serile de vineri.

Keir Starmer este întotdeauna plin de laude la adresa lui „Vic”. El a declarat pentru Vogue la începutul acestui an că este „foarte tupeistă” şi „cu picioarele pe pământ”

Considerată de mulţi dintre consilierii liderului laburist ca fiind un atu pentru soţul său, această pasionată de cursele de cai a păstrat totuşi o marjă de siguranţă faţă de mass-media în timpul campaniei electorale, Keir Starmer insistând asupra faptului că ea dorea să acorde prioritate fiului lor, care îşi susţinea examenele de absolvire a şcolii în acest an.

Cu toate acestea, ea nu a putut împiedica presa să facă referire la o mărturie a sa în faţa instanţei, la mijlocul lunii iunie, într-un caz în care trei activişti pro-palestinieni erau judecaţi pentru că au manifestat în faţa casei lui Starmer împotriva poziţiei liderului laburist faţă de conflictul dintre Israel şi Hamas. „Nu m-am simţit bine, să fiu sinceră. Am fost îngrijorată şi stânjenită”, a spus ea.

Ce fel de „primă-doamnă” va fi ea la Downing Street 10 în condiţiile în care Keir Starmer a dezvăluit că ea va continua „fără îndoială” să lucreze pentru NHS? Probabil că nu o Carrie Johnson, omniprezentă alături de Boris şi supranumită „Carrie Antoinette” de către criticii săi. Şi probabil nici o Cherie Blair, o avocată strălucită ale cărei declaraţii intempestive l-au stânjenit uneori pe Tony Blair. Dar va fi ea la fel de discretă ca soţul lui Margaret Thatcher, al cărui slogan era: „Mereu acolo, niciodată în preajmă”?

În orice caz, Keir şi Victoria Starmer intenţionează să îşi „protejeze ferm” copiii de lumina reflectoarelor mediatice, după cum a declarat noul premier cu câteva zile înainte de alegeri.

Cine este Keir Starmer, noul premier al Marii Britanii, văzut ca fiind „plictisitor”

Respectuos, auster și un pic plictisitor, potrivit multor caracterizări, Keir Starmer nu pare a fi un politician care inspiră pasiune, scriau BBC și Associated Press.

Născut la 2 septembrie 1962, Keir Rodney Starmer a crescut la periferia Londrei cu un frate și două surori, un tată distant și o mamă care suferea de o boală articulară rară care a invalidat-o ani de zile.

„Tatăl meu a fost sculer și mama asistentă medicală”, repetă el într-o frază care a devenit un „gimmick” ironizat al campaniei sale.

„Știu cum este să te lupți să plătești facturile”, a mai spus el adesea, într-o perioadă în care țara suferea de o inflație de două cifre.

Flautist și violonist – a luat lecții cu Norman Cook, celebrul Fatboy Slim – a studiat la o „grammar school”, acele instituții publice rezervate celor mai buni elevi.

După ce a studiat dreptul la Leeds și apoi la Oxford, Keir Starmer a intrat într-o firmă specializată în drepturile omului, apărând sindicatele și activiștii de mediu împotriva McDonald’s și luptând împotriva pedepsei cu moartea în Caraibe.

În 2003, a ocupat primul său post oficial, ajutând la reconstrucția serviciului de poliție din Irlanda de Nord după conflicte, înainte de a deveni director al procuraturii pentru Anglia și Țara Galilor în 2008.

Keir Starmer, numit de părinții săi după Keir Hardie, fondatorul Partidului Laburist, a fost făcut cavaler în 2014 de către Regina Elisabeta a II-a.

Avocatul Gavin Millar, un prieten care a lucrat cu el, îl descrie ca fiind „foarte minuțios, foarte muncitor”.

În Downing Street, „el va fi, de asemenea, foarte atașat de anumite valori fundamentale în care a crezut întotdeauna: egalitatea, drepturile omului, justiția socială, reducerea decalajului dintre bogați și săraci”, asigură el AFP.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro