Sari direct la conținut

Cine este Keir Starmer, liderul laburist la un pas să devină premierul Marii Britanii: „Un pic de plictiseală” după complicata guvernare conservatoare

HotNews.ro
Cine este Keir Starmer, liderul laburist la un pas să devină premierul Marii Britanii: „Un pic de plictiseală” după complicata guvernare conservatoare
Premierul britanic Sir Keir Starmer, liderul Partidului Laburist. FOTO: Jacob King / PA Images / Profimedia

Keir Starmer și-a împins partidul spre centru și a promis o schimbare, dar nu una radicală. Criticat dinspre dreapta și dinspre stânga pentru politicile sale, el pare însă să fi convins suficienți alegători că în acest moment, este cea mai bună soluție pentru țară, scriu BBC și Associated Press.

Respectuos, auster și un pic plictisitor, potrivit multor caracterizări, Keir Starmer nu pare a fi un politician care inspiră pasiune.

Partidul Laburist a pariat însă că acest lucru este exact ceea ce Marea Britanie își dorește după 14 ani complicați de guvernare conservatoare. Iar pariul pare aproape de a reuși.

Sondajele arată că Starmer, liderul partidului de centru-stânga, în vârstă de 61 de ani, este principalul favorit pentru preluarea funcției de prim-ministru, după câștigarea alegerilor din 4 iulie.

Starmer a petrecut patru ani în calitate de lider al opoziției, împingându-și partidul social-democrat de la stânga spre centru. Mesajul său pentru alegători este că un guvern laburist va aduce schimbarea, dar una de natură mai degrabă liniștitoare decât una radicală.

„Un vot pentru laburiști este un vot pentru stabilitate – economică și politică”, a declarat Starmer după ce prim-ministrul Rishi Sunak a convocat alegerile la 22 mai.

Sir Keir Starmer, fan Arsenal

Avocat de profesie, care a ocupat funcția de procuror-șef pentru Anglia și Țara Galilor între 2008 și 2013, Starmer este caricaturizat de adversari drept un „avocat londonez de stânga”.

A primit rangul de cavaler pentru rolul său în conducerea Serviciului de urmărire penală al Coroanei, iar adversarilor conservatori le place să folosească titlul său, Sir Keir Starmer, pentru a-l descrie ca fiind elitist și lipsit de contactul cu oamenii obișnuiți.

LIVE Alegeri cruciale azi în Marea Britanie: laburiștii se pregătesc să se întoarcă la guvernare după 14 ani. Conservatorii, în pragul unui dezastru electoral

Starmer preferă să sublinieze meritele sale de om obișnuit și rădăcinile sale modeste – în contrast implicit cu Sunak, care este un fost bancher Goldman Sachs, căsătorit cu fiica unui miliardar.

El iubește fotbalul, încă mai joacă în weekenduri, și este fan al echipei Arsenal, ale cărei meciuri le urmărește uneori la o bere, în pub-ul său local.

Starmer și soția sa, Victoria, care lucrează în domeniul sănătății ocupaționale, au doi copii adolescenți, pe care se străduiesc să îi țină departe de ochii publicului.

O familie modestă

Născut în 1963, Starmer este fiul unui muncitor, fabricant de unelte, și al unei asistente medicale care i-a dat numele lui Keir Hardie, primul lider al Partidului Laburist.

Unul din cei patru copii ai familiei, Keir a crescut într-o gospodărie săracă, dintr-un orășel de lângă Londra.

„Au fost vremuri grele”, a spus Starmer într-un discurs de lansare a campaniei sale. „Știu cum se simte inflația scăpată de sub control, cum creșterea costului de trai te poate face să te temi de poștașul care vine la tine: «Va aduce o altă factură pe care nu ne-o putem permite?»”, a adăugat el.

„Obișnuiam să alegem (să nu plătim) factura de telefon pentru că, atunci când era întrerupt, era întotdeauna cel mai simplu să ne lipsim de el”, a spus el.

Mama lui Starmer suferea de o boală cronică, boala Still, care îi provoca dureri, iar Starmer a declarat că vizitele dese la spital i-au inspirat sprijinul puternic pentru Serviciul Național de Sănătate.

Degradarea serviciilor de sănătate este una dintre principalele probleme ale alegătorilor în acest moment, alături de costul de trai și de migrație.

O misiune delicată la șefia Partidului Laburist

Keir fost primul membru al familiei sale care a mers la facultate, studiind dreptul la Universitatea Leeds și la Oxford, el practicând apoi avocatura în domeniul drepturilor omului, înainte de a fi numit procuror șef.

A intrat în politică la vârsta de 50 de ani și a fost ales în Parlament în 2015. A fost adesea în dezacord cu liderul partidului, Jeremy Corbyn, un socialist convins, părăsind la un moment dat echipa de conducere a partidului din cauza dezacordurilor, dar a acceptat să fie purtătorul de cuvânt al laburiștilor pentru Brexit, sub conducerea lui Corbyn.

Starmer s-a confruntat cu întrebări repetate referitoare la această decizie și la faptul că i-a îndemnat pe alegători să îl sprijine pe Corbyn, în timpul alegerilor din 2019.

El a declarat că dorește să rămână și să lupte pentru a schimba Partidul Laburist, susținând că „liderii sunt temporari, dar partidele politice sunt permanente”.

După ce Corbyn a condus Partidul Laburist spre două înfrângeri electorale în 2017 și 2019 – ultimul fiind cel mai slab rezultat al partidului din 1935 – Partidul Laburist l-a ales pe Starmer pentru a coordona eforturile de reconstrucție.

Mandatul său a coincis cu o perioadă turbulentă în care Marea Britanie a trecut prin pandemia COVID-19, a părăsit UE, a absorbit șocul economic al invaziei Rusiei în Ucraina și a îndurat turbulențele economice ale mandatului de 49 de zile al lui Liz Truss, prim-ministra conservatoare din 2022.

Alegătorii sunt acum afectați de o criză a costului de trai, de un val de greve în sectorul public și de turbulențe politice care au determinat Partidul Conservator să demită doi prim-miniștri în câteva săptămâni din 2022 – Boris Johnson și Truss – înainte de a-l instala pe Sunak pentru a încerca să stabilizeze situația.

Nicio schimbare în privința Brexit-ului

Starmer a impus disciplina într-un partid cu o reputație de diviziune internă, a renunțat la unele dintre politicile socialiste mai evidente ale lui Corbyn și și-a cerut scuze pentru antisemitismul care, conform concluziilor unei anchete interne, s-ar fi răspândit sub Corbyn.

El a promis „o schimbare de cultură în Partidul Laburist”. Mantra sa este acum „țara înaintea partidului”.

Starmer a fost un oponent puternic al deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, deși acum spune că un guvern laburist nu ar încerca să revină asupra deciziei.

Criticii spun că acest lucru arată o lipsă de principii politice. Susținătorii spun în schimb că liderul laburist este pragmatic și respectă decizia alegătorilor britanici.

Un mandat dificil

Starmer va trebui să încerce să atenueze criza locuințelor din Marea Britanie și să consolideze serviciile publice, în special serviciul de sănătate – dar fără a impune creșteri de taxe sau creșterea datoriei publice.

Spre dezamăgirea unor susținători ai Partidului Laburist, el a diluat promisiunea de a cheltui miliarde de euro pentru a investi în tehnologii verzi, afirmând că un guvern laburist nu va împrumuta mai mult pentru a finanța cheltuielile publice.

„O mulțime de oameni de stânga îl vor acuza că i-a dezamăgit, trădând principiile socialiste. Și mulți oameni de dreapta îl vor acuza că a făcut un pas înapoi”, a declarat Tim Bale, politolog la Universitatea Queen Mary din Londra, citat de Associated Press.

„Dar, hei, dacă de asta este nevoie pentru a câștiga, atunci cred că asta spune ceva despre caracterul lui Starmer. El va face orice este nevoie – și a făcut orice este nevoie – pentru a ajunge în guvern”, a spus acesta.

Unii au comparat aceste alegeri cu cele din 1997, când Tony Blair a condus Partidul Laburist spre o victorie zdrobitoare după 18 ani de guvernare conservatoare.

Bale a observat că lui Starmer îi lipsește carisma lui Blair. Dar, a spus el, „având în vedere agitația pe care britanicii au trebuit să o îndure de la referendumul Brexit din 2016, un pic de plictiseală nu ar fi atât de rea”, a adăugat el.

INTERVIURILE HotNews.ro