Tată implicat, copil echilibrat. Copiii care au parte de atenția tatălui obțin note mai mari la școală și sunt mai stăpâni pe ei
Tații joacă un rol important în dezvoltarea copiilor, neimplicarea acestora în viața celor mici putând afecta competențele sociale, performanțele școlare și modul în care copiii își reglează emoțiile. Rezultatele unui studiu recent arată concret cum este influențată viața copilului de implicarea tatălui și de atenția pe care acesta o acordă celui mic. Iată ce fac super-tații pentru a asigura dezvoltarea emoțională și intelectuală a copiilor lor!
Dintotdeauna, mamele au primit din partea cercetătorilor mai multă atenție decât tații. Acum, un studiu intitulat „Implicarea paternă și efectele asupra educației copiilor”, publicat în 2023, a demonstrat că activitățile educaționale desfășurate cu tații – cum ar fi citirea împreună, realizarea de proiecte și jocurile logice – au cel mai mare impact în construirea abilităților cognitive ale copiilor. Studiul a analizat datele a aproape 5.000 de familii din Marea Britanie pe o perioadă de șapte ani. Marea revelație a cercetării a fost legată de beneficiile de lungă durată ale jocului tată- bebeluș. Cu cât jocurile și activitățile încep mai devreme, cu atât rezultatele testelor din școala primară sunt mai bune.
De ce joaca face diferența
Nu e prima oară când rolul taților în bunăstarea emoțională și fizică a copiilor este dovedit de studii. Pe baza cercetărilor, mai multe țări, printre care și România, au încercat să implice tații și mamele în mod egal în îngrijirea copiilor, oferind atât concediu maternal, cât și concediu paternal. Chiar și în lipsa cercetărilor, se știe că o relație de susținere între părinți este legată de o mai bună autoreglare emoțională a copilului. Cercetarea publicată în 2023 vine să arate că tații nu sunt doar ajutoare pentru mame, ci sunt la fel de importanți pentru copii ca mamele.
Activitățile educaționale, cum ar fi citirea împreună, realizarea de proiecte de meșteșuguri sau jocurile logice au avut cel mai mare impact pentru construirea abilităților cognitive ale copiilor participanți la cercetare. Acest tip de joc angajat a fost legat de note mai bune și scoruri mai mari la teste. S-a dovedit chiar că influența activităților cu tatăl este mai mare decât cea a jocului liber, despre care se știe că deschide mintea copiilor și le crește abilitățile sociale și creative. Copiii cu tați implicați și empatici au relații mai bune cu colegii lor și se descurcă mai ușor în diverse contexte sociale. cei care sunt implicați în activități de învățare cu tații lor au cunoștințe mai multe, sunt curioși și dovedesc abilități lingvistice mai avansate. Tații pot îndeplini aceste roluri chiar și atunci când nu locuiesc cu copilul. Copiii care au contact pozitiv regulat cu tatăl lor tind să-și regleze emoțiile mai bine decât copiii care nu au o relație cu tatăl.
Stima de sine și încrederea copilului, influențate de tată
O constatare-cheie a fost aceea că implicarea tatălui în viața copilului încă de când acesta este foarte mic reprezintă, pentru copil, o dovadă a faptului că el este o prioritate, în ciuda tuturor responsabilităților pe care le are tatăl. Acest lucru duce la o stimă de sine crescută și la o relație bazată pe încredere între cei doi. Cercetătorii recomandă taților să petreacă minimum 10-15 minute pe zi de joacă intenționată cu copiii. Consecvența este esențială, la fel ca și interacțiunea concentrată, mai spune studiul.
Nu există un mod „corect” pentru bărbați de a se comporta cu bebelușii și copiii. Momentele de tandrețe sunt la fel de importante precum joaca. Ceea ce contează este bucuria tatălui și interesul pe care îl are pentru dezvoltarea unei relații cu copilul său. Lucrurile stau la fel, atât în ceea ce le privește pe fete, cât și pe băieți. Pe măsură ce copiii cresc, rolul tatălui continuă să fie important, dar se schimbă.
- Băieți: tatăl poate fi un model. Unele cercetări sugerează că influența tatălui lor poate avea mult de-a face cu cât de sociabili sunt băieții.
- Fete: având o relație bună cu tatăl lor, fetele au o stimă de sine mai crescută, lucru care e de mare ajutor, mai ales în adolescență.
- Adolescenți: tații sunt deosebit de importanți în anii adolescenței. Ei pot ajuta la stabilirea limitelor sau pot avea un rol deosebit în a ajuta adolescenții să capete curaj și să-și întindă aripile.