Ce despăgubiri vor primi pasagerii zborurilor Tarom anulate / Anunțul ANPC
Compania Tarom va despăgubi pasagerii zecilor de zboruri anulate luni din cauza unui protest mascat al piloților cu sume între 250 și 600 de euro, a anunțat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Reacția ANPC a venit după ce, luni, au fost anulate o serie de curse Tarom interne și internaționale din cauză că numeroși piloți și copiloți s-au declarat „inapți de zbor”, fiind nemulțumiți de banii pe care îi primesc.
Au urmat luni seară negocieri tensionate cu piloții, care, potrivit ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu, au refuzat o propunere de a le fi majorate salariile cu 500 de euro.
Compania aeriană TAROM anunță, marți dimineață, că a ajuns la o înțelegere cu piloții intrați în grevă nedeclarată, iar zborurile au fost reluate în regim normal. Potrivit G4Media, în urma negocierilor, piloții au obținut o mărire de 1.500 de euro în etape.
Ce despăgubiri vor primi pasagerii zborurilor anulate
ANPC a anunțat, într-un comunicat de presă, că i-a invitat marți la sediul său pe reprezentanții Tarom, „pentru a discuta modalitățile concrete prin care pasagerii afectați de aceste anulări vor fi despăgubiți.”
„Din discuție a reieșit că, în urma evenimentelor de pe 8.07.2024, TAROM va despăgubi toți pasagerii care au achiziționat bilete direct de la companie și care depun cerere de rambursare a compensațiilor, conform legii”, a transmis sursa citată.
Conform Regulamentului european 261/2004, compensațiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt:
- a) 250 EUR pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puțin;
- b) 400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 și 3.500 kilometri;
- d) 600 EUR pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b).
Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.
Pentru soluționarea situației create, ANPC recomandă consumatorilor:
- pasagerii trebuie să păstreze și să pună la dispoziție bonurile/facturile prin care au achiziționat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat și până la rerutare
- pentru a primi compensații, în urma anulării curselor din data de 8.07.2024, consumatorii care au achiziționat bilete direct de la TAROM, trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, dispoziție bonurile/facturile prin care au achiziționat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum și numărul contului în care să i se poată plăti compensația financiară
- pasagerii care au achiziționat bilete prin intermediul altor companii, trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluționare, pot depune o reclamație pe site-ul ANPC, www.anpc.ro, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, pe site-ul www.eccromania.ro, penru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori.
„Atenție! În cazul reclamațiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensații, aceste servicii sunt contra cost”, a mai transmis ANPC.