Sari direct la conținut

Cod roșu de caniculă prelungit în aproape toată țara. Temperaturile ajung până la 42 de grade Celsius

HotNews.ro
Canicula, Foto: Mukesh Gupta / AFP / Profimedia Images
Canicula, Foto: Mukesh Gupta / AFP / Profimedia Images

Codul roșu de caniculă este valabil luni și marți în aproape toată țara. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor urca până la 42 de grade Celsius în unele zone, în timp ce pe litoral termometrele vor arăta 36 de grade. ANM a prelungit avertizarea de căldură extremă și pentru ziua de miercuri pentru majoritatea regiunilor.

În cea mai mare parte a țării, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

În Maramureș, estul și nord-estul Transilvaniei, valul de căldură va persista. Aici este valabil luni și marți un cod portocaliu de caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Caniculă și miercuri

În a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în jumătatea sudică a țării, conform ANM.

Pentru miercuri, 17 iulie, un cod portocaliu de caniculă a fost emis de ANM în Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Tot miercuri, 17 iulie, codul roșu de caniculă a fost extins în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

INTERVIURILE HotNews.ro