ÎPS Teodosie, rugăciuni pentru ploi pe un câmp din Constanța
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a făcut, sâmbătă, rugăciuni pentru ploaie pe un câmp din Constanţa. ANM a emis avertizări meteo de furtuni pentru mai multe zone, inclusiv pentru acest județ. „Trimite ploile tale peste locurile cele lipsite care au trebuinţă, veseleşte faţa pământului pentru săracii poporului tău”, s-a adresat înaltul ierarh diviniății în rugăciunile pentru precipitații.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a oficiat, sâmbătă, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie”, din apropierea localităţii Istria, urmată de slujba de parastas pentru părintele Ioil, fostul stareţ al mănăstirii, conform News.ro.
Apoi, Arhiepiscopul Tomisului a citit rugăciuni de ploaie pe câmpul din apropierea mănăstirii Istria.
„Dăruieşte ploaie liniştită, trecând cu vederea greşelile noastre. Trimite ploile tale peste locurile cele lipsite care au trebuinţă. Veseleşte faţa pământului pentru săracii poporului tău, pentru prunci, pentru animale, pentru toate celelalte căci de la tine aşteaptă să le dai lor hrană la vreme potrivită. Doamne Dumnezeule atotştiutorului care ridici nori de la marginea pământului, care ai făcut curgerile spre ploaie, care scoţi vânturile din visteriile tale, cel care chemi apa mării şi o verşi peste faţa a tot pământul, ţie ne rugăm şi cu umilinţă, cădem înaintea ta, mărturisind păcatele noastre şi cerând de la tine mila cea bogată, deschide stăvilarele cerului, porunceşte norilor să dea ploaie, îndură-te de toate cele de pe pământul tău, îndură-te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân, de robii şi roabele tale, fii şi de fiice, de toate animalele pământului şi fă să crească pâine de mâncare pentru noi şi iarbă pentru animale”, a afirmat ÎPS Teodosie în rugăciunile sale.
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc sâmbătă, 20 iulie, pe Sfântul Ilie Tesviteanul, considerat aducător de ploi.
O parte din județul Constanța se află sub avertizare cod galben de furtuni de sâmbătă, ora 13, până duminică, ora 10, potrivit meteorologilor, care au actualizat prognoza.
De altfel, jumătate din teritoriul țării este vizat de alerte meteo de vreme rea pe parcursul zilei de sâmbătă. Harta zonelor vizate poate fi consultată aici.