Sari direct la conținut

Ciucă, replică pentru Geoană, care l-a acuzat că s-a „autoinvitat” la recepția din Congresul SUA: „Spre deosebire de el, eu sunt ales de oameni în funcția pe care o ocup”

Ciucă, replică pentru  Geoană, care l-a acuzat că s-a „autoinvitat” la recepția din Congresul SUA: „Spre deosebire de el, eu sunt ales de oameni în funcția pe care o ocup”
Nicolae Ciucă și Mircea Geoană. Foto: Profimedia

Președintele și totodată prezidențiabilul PNL la alegerile din iarnă, Nicolae Ciucă, îi răspunde lui Mircea Geoană, care a spus despre el că „probabil s-a autoinvitat” la recepția din Congresul SUA, care a avut loc în 12 iulie cu ocazia summitului NATO. Nicolae Ciucă afirmă că, „spre deosebire de domnul Geoană”, el e „ales de oameni” în funcția pe care o ocupă. 

Nicolae Ciucă este senator.

„Spre deosebire de domnul Geoană, eu sunt ales de oameni în funcția pe care o ocup, pentru a-i reprezenta. Motiv pentru care am participat și anul acesta la Adunarea Parlamentară a NATO, așa cum am făcut-o și în trecut. Pentru că participarea la întâlnirile diplomatice cu aliații noștri este esențială pentru consolidarea securității României. Imediat după aceea, mi-am continuat activitatea la summitul NATO, la invitația președintelui. Având o funcție în NATO timp de cinci ani, m-aș fi așteptat ca domnul Geoană să înțeleagă mai bine cum funcționează lucrurile”, a scris, vineri dimineața, pe Facebook, Nicolae Ciucă. 

Mircea Geoană declarase joi seară, la Digi24, că s-a întâlnit cu Nicolae Ciucă la recepția din Congresul SUA. Întrebat dacă au vorbit despre candidaturile la prezidențiale, Geoană a spus că „parcă un pic, tangențial”.

„A participat la o recepţie în Congres. Cred că nu este membru în delegaţia Adunării Parlamentare a NATO, probabil că s-a autoinvitat acolo. Am discutat puţin cu el, da. Era şi Vasile Dîncu, erau şi câţiva politicieni de la USR”, a spus Geoană, conform News.ro.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a spus la jumătatea lunii iulie că va candida la alegerile prezidenţiale, dar a afirmat că pentru început trebuie să obţină aprobarea partidului. 

Mircea Geoană nu și-a anunțat încă oficial candidatura, pentru că încă ocupă funcția de secretar general adjunct al NATO, însă la începutul lunii iulie el a depus o cerere oficială pentru a-și înregistra sigla de campanie pentru o candidatură la alegerile prezidențiale ce vor avea loc la sfârșitul anului.

Până acum, dintre liderii partidelor și-au mai anunțat candidatura la alegerile prezidențiale George Simion (AUR) și Elena Lasconi (USR). 

Când vor avea loc alegerile prezidențiale și parlamentare 2024 

Alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024 vor avea loc după următorul calendar, stabilit de coaliția PSD-PNL:

  • 24 noiembrie – turul întâi al alegerilor prezidențiale;
  • 1 decembrie – alegerile parlamentare;
  • 8 decembrie – turul al doilea al alegerilor prezidențiale. 
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro