Sari direct la conținut

Kremlinul exclude progrese imediate în negocierile de pace cu Ucraina după schimbul istoric de deținuți cu Occidentul: „Principiile sunt complet diferite”

HotNews.ro
Kremlinul exclude progrese imediate în negocierile de pace cu Ucraina după schimbul istoric de deținuți cu Occidentul: „Principiile sunt complet diferite”
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în Sankt Petersburg, 11 iulie 2024. Sursa foto: Vyacheslav PROKOFYEV / AFP / Profimedia

Kremlinul a exclus vineri orice avansare imediată în eventualele negocieri legate de conflictul în Ucraina pe fondul schimbului istoric de deţinuţi între Moscova şi Occident, subliniind că cele două procese se bazează pe principii „complet diferite”, informează AFP.

„Când vorbim de Ucraina şi de probleme internaţionale mai complexe, principiile sunt complet diferite, acestea sunt principiile intereselor naţionale, ale securităţii naţionale”, a declarat presei Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, întrebat cu privire la posibilitatea unui progres diplomatic între Kiev şi Moscova după acest schimb masiv de deţinuţi, potrivit Agerpres.

„Munca se face într-un mod cu totul diferit, după alte principii”, a insistat el.

Negocierile între Kiev şi Moscova, la peste doi ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina, sunt blocate, fiecare tabără având cerinţe aparent ireconciliabile.

Ucraina a organizat la jumătatea lunii iunie în Elveţia un summit pentru pace, cu participarea a circa 100 de ţări şi organizaţii internaţionale, în principal aliaţii săi. Rusia a fost exclusă de la această reuniune, iar China, ţară cu greutate diplomatică pe scena internaţională şi apropiată Moscovei, a refuzat în consecinţă să participe.

Cu toate acestea, Ucraina a declarat că va elabora până în noiembrie, data alegerilor prezidenţiale din SUA, susţinătorul său vital, un plan care să servească drept bază pentru un viitor summit la care Kremlinul să fie invitat de această dată.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reluat această idee într-un interviu acordat săptămâna aceasta mai multor publicații franceze, între care şi AFP, afirmând că „lumea întreagă”, inclusiv Ucraina, doreşte ca Moscova să participe la viitorul summit pentru pace în acest an.

Omologul său rus, Vladimir Putin, a pus luna trecută drept condiţie pentru astfel de discuţii ca Ucraina să cedeze cele patru regiuni anexate în septembrie 2022 (Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie) pe care Moscova nu le controlează în totalitate şi de unde cere Kievului să-şi retragă trupele şi să renunţe la aspiraţia sa de a adera la NATO, revendicări inacceptabile pentru ucraineni şi Occident.

Kievul se declară pregătit pentru negocierile de pace cu Moscova

Ucraina este pregătită pentru negocieri de pace cu Rusia, dar exclusiv pe baza dreptului internaţional, a declarat pe 30 iulie consilierul preşedintelui ucrainean Mihailo Podoliak, citat de Unian.

„Propaganda rusă cheltuieşte mulţi bani pentru a crea impresia că «războiul merge înainte, dar noi suntem pregătiţi de negocieri, cea care nu le doreşte este Ucraina». Nu, Ucraina este gata de negocieri (…)”, a afirmat Podoliak, subliniind că Ucraina este dispusă să ducă negocieri în baza dreptului internaţional: dreptul de subiect pentru Ucraina în relaţiile internaţionale, respectarea integrităţii teritoriale şi suveranitatea statului.

Consilierul preşedinţiei de la Kiev a subliniat totodată că eventualele negocieri vor avea succes numai dacă „vor funcţiona instrumentele de forţare a agresorului să accepte pacea”, explicând că este vorba de a livra cantităţile necesare de armament armatei ucrainene, de a permite Ucrainei să lovească ţinte de pe teritoriul Federaţiei Ruse în adâncime cu arme occidentale şi de a înăspri sancţiunile economice împotriva Rusiei.

Nu în ultimul rând, a afirmat Podoliak, este vorba despre ceva ce nu există deloc şi nu este folosit – izolarea diplomatică.

Federaţia Rusă nu poate prezida, de exemplu, Consiliul de Securitate al ONU şi nu poate folosi anumite platforme internaţionale, a menţionat consilierul lui Zelenski.

Rusia a prezidat în iulie Consiliul de Securitate, în care dispune de statut de membru permanent, o platformă pe care a utilizat-o din plin pentru a-şi justifica agresiunea ilegitimă şi neprovocată împotriva Ucrainei, propagandu-şi naraţiunile şi acuzând Occidentul de războiul pe care ea îl duce împotriva ţării vecine.

Rezultatele unui sondaj publicat vineri arată că majoritatea ucrainenilor cred că ţara lor ar trebui să înceapă negocieri cu Rusia pentru a se pune capăt războiului provocat de invazia Moscovei, ancheta fiind realizată în luna mai de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev.

Astfel, 57% dintre respondenți s-au declarat favorabili discuțiilor de pace, în timp ce un procent de 38% se pronunţă împotriva începerii tratativelor cu inamicul.

Acesta este primul sondaj publicat de la începutul războiului în care majoritatea ucrainenilor se exprimă în favoarea iniţierii de negocieri pentru a se pune capăt conflictului.

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro