Sari direct la conținut

VIDEO „O zi incredibilă”: prizonierii eliberați de Rusia au fost întâmpinați de Biden și Harris pe aeroport, în SUA. Trump critică schimbul de deținuți

HotNews.ro
VIDEO „O zi incredibilă”: prizonierii eliberați de Rusia au fost întâmpinați de Biden și Harris pe aeroport, în SUA. Trump critică schimbul de deținuți
Jurnalistul Evan Gershkovich, întâmpinat în SUA de mama sa și de președintele Joe Biden. FOTO: Mostafa Bassim / AFP / Profimedia

Jurnalistul american Evan Gershkovich, fostul pușcaș marin Paul Whelan și ceilalți prizonieri din Rusia, inclusiv disidentul Vladimir Kara-Murza au ajuns joi în Statele Unite, la câteva ore după ce au fost eliberați din închisori, în cel mai mare schimb de prizonieri dintre cele două țări de la Războiul Rece și până acum, scriu Reuters și BBC.

Cel mai mare schimb de prizonieri dintre Rusia și Occident după Războiul Rece s-a încheiat oficial în momentul în care prizonierii eliberați de Moscova au ajuns pe pământ american, în Maryland, unde au fost așteptați de familiile lor și de președintele Joe Biden, alături de vicepreședinta Kamala Harris.

Casa Albă a insistat că mai multe țări au fost implicate și că a negociat schimbul cu Rusia, Germania și alte trei țări. Tranzacția, negociată în secret timp de mai bine de un an, a implicat 24 de prizonieri – 16 transferați din Rusia în Occident și opt trimiși înapoi în Rusia din statele occidentale.

Printre aceștia din urmă se numără Vadim Krasikov, condamnat pentru uciderea unui disident exilat în Berlin, a declarat guvernul german – un aspect care a stârnit critici.

„De ce este vital să avem prieteni în această lume”

Președintele american Joe Biden a salutat acordul despre care a spus că este „o faptă de diplomație și prietenie” și a lăudat aliații Washingtonului pentru „deciziile lor îndrăznețe și curajoase”.

Biden și vicepreședinta Kamala Harris i-au salutat pe americanii eliberați Gershkovich, Whelan și pe jurnalista Alsu Kurmasheva, precum și pe disidentul ruso-britanic și rezidentul american Vladimir Kara-Murza, la sosirea acestora la Baza aeriană Andrews, Maryland, cu puțin înainte de miezul nopții, joi.

Președintele și-a scos insigna de la rever și i-a dat-o lui Whelan când acesta a coborât din aeronava Bombardier Global 7500.

Biden și-a exprimat recunoștința față de cancelarul german Olaf Scholz, care a decis să îl elibereze pe Krasikov. În acest schimb au mai fost implicate Polonia, Slovenia, Norvegia și Belarus. Turcia a coordonat schimbul.

„Iată de ce este vital să avem prieteni în această lume”, declarase Biden mai devreme la Casa Albă, flancat de rudele prizonierilor eliberați.

„Este o zi incredibilă”, a spus și vicepreședinta Kamala Harris.

Un moment bun pentru Biden. Trump nu este de acord

Acordul oferă administrației Biden un succes diplomatic important, într-un moment în care campania electorală prezidențială intră în ultimele luni, scrie Reuters. Însă acordul nu resetează în niciun fel relația antagonică dintre SUA și Rusia.

Consilierul adjunct pentru securitate națională al SUA, Jon Finer, a declarat că relațiile dintre SUA și Rusia rămân „foarte dificile”, în ciuda schimbului de prizonieri. „Nu a existat nicio încredere în această relație sau negociere”, a declarat Finer pentru CNN.

Au existat și destui critici care au declarat că eliberarea rușilor condamnați pentru infracțiuni grave ar putea încuraja inamicii SUA să ia mai mulți ostatici, pentru a-și atinge scopurile.

„Rămân îngrijorat de faptul că a continua să schimbăm americani nevinovați cu adevărați criminali ruși deținuți în SUA și în alte părți trimite un mesaj periculos lui Putin, care nu face decât să încurajeze și mai multe luări de ostatici de către regimul său”, a declarat Michael McCaul, președintele republican al Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților din SUA.

Trump, care a declarat că nu are detalii despre acest schimb, a întrebat dacă au fost eliberați „criminali, ucigași sau huligani”. „Sunt doar curios, pentru că noi nu facem niciodată afaceri bune, cu nimic, dar mai ales cu schimburi de ostatici”, a declarat el.

„De asemenea, le dăm și bani? Ne dau ei bani (vă rog să retrageți această întrebare, pentru că sunt sigur că răspunsul este NU)?”, a mai spus el.

Când a fost întrebat de un reporter despre afirmațiile repetate ale lui Trump, cum că ar fi putut elibera prizonierii din Rusia fără concesii, Biden l-a criticat direct pe fostul său adversar politic.

„De ce nu a făcut-o când era președinte?“ a spus Biden.

Putin: Patria „nu v-a uitat o clipă”

Ultimul schimb major între Statele Unite și Rusia, care a avut loc în 2010, a implicat 14 prizonieri. În decembrie 2022, cele două țări au făcut un alt schimb major, eliberând-o pe sportiva americană Brittney Griner, condamnată la nouă ani de închisoare pentru că avea în bagaje cartușe de vape care conțineau ulei de canabis, în schimbul traficantului de arme Viktor Bout, care executa o pedeapsă de 25 de ani.

Eliberarea rușilor condamnați în Occident a reprezentat o victorie și pentru Putin, care a indicat că îl vrea înapoi pe Krasikov. Patria „nu v-a uitat o clipă”, le-a spus el la aeroport. Krasikov este colonel în cadrul serviciului rus de securitate FSB, care ispășea o condamnare pe viață pentru uciderea unui disident cecen-georgian exilat, într-un parc din Berlin.

Dintre occidentalii eliberați, Gershkovich, un jurnalist de la Wall Street Journal, fusese acuzat de colectarea de informații militare sensibile pentru CIA, acuzație pe care el și ziarul au negat-o.

Casa Albă a postat un videoclip emoționant de două minute cu momentul în care familiile deținuților care au ajuns în SUA au vorbit cu cei dragi prin telefon din Biroul Oval. „Sunt mama. Mă auzi? Sunt mama ta”, i-a spus mama lui Gershkovich fiului său în clipul postat pe platforma X.

Whelan, fost pușcaș marin, ispășea o pedeapsă de 16 ani într-o colonie penală din Rusia, pentru acuzații de spionaj pe care le-a negat.

Rico Krieger, un german, fusese condamnat la moarte în Belarus pentru terorism. El a fost grațiat de președintele Alexander Lukașenko, un aliat apropiat al lui Putin, înainte de a fi eliberat.

Disidenți ruși eliberați

De asemenea, au fost eliberate Kurmasheva, o jurnalistă ruso-americană condamnată la 6 ani și jumătate de închisoare pe 19 iulie, în aceeași zi cu Gershkovich, precum și Kara-Murza, care ispășea o pedeapsă de 25 de ani pentru trădare după ce a declarat că Putin bombarda case, spitale și școli ucrainene.

Împreună cu aceștia au fost eliberați activistul pentru drepturile omului Oleg Orlov și politicianul rus de opoziție Ilia Yașin.

În Occident, disidenții sunt considerați de guverne și activiști drept prizonieri politici deținuți pe nedrept. Din motive diferite, toți au fost desemnați de Moscova drept extremiști periculoși.

Mulți dintre cei eliberați au lucrat cu Alexei Navalnîi, principala figură a opoziției din Rusia, care a murit în circumstanțe neclare într-o colonie penală din Arctica în februarie. Navalnîi ar fi trebuit să fie parte a acestui schimb de prizonieri, a declarat consilierul pentru securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan.

INTERVIURILE HotNews.ro