Sari direct la conținut

Avertisment MAE pentru românii care se întorc din Turcia. Bulgaria a introdus la graniță dezinfecția contracost împotriva pestei micilor rumegătoare

HotNews.ro
Avertisment MAE pentru românii care se întorc din Turcia. Bulgaria a introdus la graniță dezinfecția contracost împotriva pestei micilor rumegătoare
Frontiera turco-bulgară Foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP / Profimedia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat că a fost reintrodusă, ca măsură preventivă, dezinfecţia mijloacelor de transport la punctele de trecere a frontierei bulgare cu Republica Turcia, din cauza riscului de extindere a pestei micilor rumegătoare, transmite News.ro.

Potrivit MAE, la momentul actual, dezinfecţia se efectuează pe sensul de intrare în Rep. Bulgaria dinspre Rep. Turcia, contra unei taxe după cum urmează:

  • pentru autoturisme taxa este în valoare de 7 BGN;
  • pentru microbuze taxa este în valoare de 10 BGN;
  • pentru vehiculele de mare tonaj înmatriculate pe teritoriul Rep. Bulgaria taxa este în valoare de 20 BGN;
  • pentru vehiculele de mare tonaj înmatriculate pe teritoriul altor state taxa este în valoare de 40 BGN.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

– cu privire la sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/media-center/news-details/05-07-24-toll-danube-bridge-eng;

– cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 0035970013020, accesibil în regim non-stop;

– cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia –  www.sofia-airport.eu;

– cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg;

– cu privire la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre Republica Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Republica Bulgaria – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens/Important%20notice%20for%20travelers;

– cu privire la vinieta electronică şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg;

– cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

ANSVSA a anunţat, joi, că în România există 37 de focare active de pesta micilor rumegătoare, cele mai multe fiind în jdueţul Tulcea. În total sunt afectate peste 218.000 de animale. De la confirmarea primului focar s-au exportat 72.820 de capete, iar instituţia anunţă că se renegoziază condiţiile cu ţările terţe şi se fac teste suplimentare pentru loturile destinate exportului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro