Sari direct la conținut

EXCLUSIV Culisele schimbului de prizonieri dintre Moscova și Occident. Avocatul opozanților ruși Kara-Murza și Yashin: „În Rusia au mai rămas încă 1.000 de deținuți politici”

HotNews.ro
EXCLUSIV Culisele schimbului de prizonieri dintre Moscova și Occident. Avocatul opozanților ruși Kara-Murza și Yashin: „În Rusia au mai rămas încă 1.000 de deținuți politici”
Avocatul Vadim Prokhorov (stânga), alături de dizidentul Ilia Yashin. FOTO: Peter Kassin / Kommersant / Profimedia

Cunoscutul avocat din Rusia Vadim Prokhorov, cel care a reprezentat interesele opozanților ruși Vladimir Kara-Murza și Ilia Yashin, recent eliberați din închisoare, a povestit într-un interviu pentru HotNews.ro despre contextul în care a avut loc acest schimb de prizonieri, la un nivel nemaiîntâlnit din perioada URSS, dar și despre condițiile din detenție și planurile „dușmanului personal al lui Putin”. 

  • În închisoare, Vladimir Kara-Murza a stat în izolare, iar 16 ore în fiecare zi și le-a petrecut fie în picioare, fie pe un taburet fără spătar.

Vadim Prokhorov este un avocat din Rusia, specializat în drepturile omului și care a reprezentat de-a lungul timpului activiști și opozanți ai regimului Putin, precum Boris Nemțov, Ilia Yashin, Vladimir Kara-Murza sau Vladimir Bukovsky.

El a părăsit Rusia în 2023, cu puțin timp înainte ca unul dintre clienții săi, Vladimir Kara-Murza, să fie condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că a criticat regimul de la Kremlin și invazia Ucrainei. 

Într-un interviu pentru HotNews, avocatul a povestit câteva dintre detaliile schimbului de prizonieri care a avut loc pe 1 august între Moscova și Occident și care a dus și la eliberarea a doi dintre clienții săi,  Ilia Yashin, Vladimir Kara-Murza. 

Acesta din urmă a declarat recent într-un interviu pentru BBC că atunci când a fost scos din celulă de gardieni a crezut că urmează să fie executat. 

„Schimburi de acest fel au mai fost doar în perioada URSS”

Domnule Prokhorov, a fost o surpriză că inclusiv clientul dumneavoastră, Vladimir Kara-Murza, a fost eliberat. Nimeni nu se aștepta să se întâmple asta vreodată. Ne puteți spune cum s-a organizat acest schimb de prizonieri, cât de complicat a fost să-l includeți și pe Kara-Murza printre cei eliberați?

Vadim Prokhorov: Pe lângă faptul că sunt avocatul lor, cei doi, Vladimir Kara-Murza și Ilia Yashin, sunt și prietenii mei. Este o sărbătoare dublă. Însă sunt bucuros pentru eliberarea tuturor celor 16 deținuți, care au fost capturați de regimul lui Putin. 

S-a lucrat mult la acest schimb, a fost un proces foarte lung. 

Acum apar persoane care spun că este meritul lor. Eu cred că este meritul comun a zeci de persoane. Într-o oarecare măsură este și meritul subsemnatului.

Schimbul a fost organizat nu doar cu Statele Unite, ci și cu Germania, de unde a fost adus principalul criminal pe nume Vadim Krasikov, dar și cu Spania, Polonia, Norvegia, Lituania, Marea Britanie. 

Este o muncă foarte sofisticată, care cu siguranță trebuie continuată. În Rusia au rămas încă aproximativ o mie de deținuți politici, însă cred că numărul real este mai mare.

Acesta nu include prizonieri de război, dar și copiii ucraineni strămutați, care trebuie să fie un subiect separat în aceste discuții. Soarta lor oricum va trebui să fie decisă după finalizarea războiului. 

Însă dacă e să vorbim despre deținuții politici, care sunt dușmani personali ai lui Putin, cum este Vladimir Kara-Murza, unul dintre inițiatorii „Listei Magnițki”, acesta este un proces unic. 

Schimburi de acest fel au mai existat în perioada Uniunii Sovietice, în 1978 și în 1986. Dar sigur că există detalii care nu pot fi povestite. 

Înțelegem acest lucru. Care este starea de sănătate a lui Vladimir Kara-Murza?

Vladimir Kara-Murza a avut de suferit și în perioada detenției, dar a trecut și prin două cazuri grave de otrăvire, în mai 2015 și în februarie 2017. A fost vorba despre o substanță toxică, cel mai probabil „Novichok”, deși nu putem afirma acest lucru cu siguranță. 

În libertate acest diagnostic poate fi tratat, lucru care a fost absolut imposibil în perioada de detenție. El fusese condamnat la 25 de ani într-o colonie de regim strict, pedeapsa pe care o ispășea în Siberia de Vest, în regiune Omsk. Acum el s-a reunit cu familia sa, cu soția sa Eugenia, cei trei copii, Katea, Sonya și Daniil, iar toți vor contribui la reabilitarea dumnealui.

Sper că acum sănătatea lui se va îmbunătăți, pentru că din septembrie anul trecut, a petrecut mare parte a timpului în Colonia de regim strict Nr.6 și în Colonie de regim special Nr.7, adică un fel de pușcărie din interiorul pușcăriei”. Și la final, pentru două săptămâni, a fost internat în așa-zisul spital din cadrul închisorii, despre care, după cum menționa în scrisorile sale, este cel mai groaznic loc de pe pământ. 

„16 ore putea sta doar în picioare sau pe un taburet fără spătar”

Conferință de presă a Fundației împotriva Corupției, fondată de Alexei Navalnîi, cu dizidenții ruși Vladimir Kara-Murza, Andrei Pivovarov și Ilia Iașin (de la stânga la dreapta), proaspăt eliberați din termnițele rusești. Foto: Christoph Reichwein / AFP / Profimedia
Conferință de presă a Fundației împotriva Corupției, fondată de Alexei Navalnîi, cu dizidenții ruși Vladimir Kara-Murza, Andrei Pivovarov și Ilia Iașin (de la stânga la dreapta), proaspăt eliberați din termnițele rusești. Foto: Christoph Reichwein / AFP / Profimedia

Ne puteți povesti despre condițiile de detenție? Am înțeles că despre servicii medicale nici nu era vorba în cazul lui Vladimir Kara-Murza.

Condițiile de detenție sunt de tortură. Este foarte greu de acordat vreun ajutor medical în cazul diagnosticului lui Vladimir Kara-Murza, pentru că este nevoie de un tratament permanent cu proceduri de profilaxie, fizioterapie. 

Atunci când Vladimir Kara-Murza a nimerit în colonie, șeful acesteia i-a spus că nu va vedea alt deținut, ca să nu poată să-l „influențeze negativ”. Așa s-a și întâmplat: el permanent a fost singur. Nu-l scoteau nici din izolatorul disciplinar, ceea ce înseamnă condiții și mai severe de detenție, absolut egale cu tortura.

De la ora 21.00 și până în 5.00 dimineața i se permitea să se întindă pe un așa-numit pat, care ulterior era ascuns în perete. Ulterior, putea sta doar în picioare sau pe un taburet fără spătar, timp de 16 ore. Mai avea la dispoziție și o măsuță mică. 

Era limitat și accesul la cărți și la alimente. Tuturor ne este clar că oamenii, puțin spus, nu se îngrașe în închisori. Acest lucru poate fi observat și în cazul lui Volodea (Vladimir Kara-Murza – n.r.). 

În ceea ce privește limitarea cărților – în cazul lui Ilia Yashin i-a fost oferită doar o Biblie. Este o carte importantă și necesară, dar este greu s-o ai doar pe aia. 

De asemenea, atât Yashin, cât și Kara-Murza au avut voie să scrie doar 90 de minute pe zi.

De asemenea, a fost frig permanent. Ilia Yashin a povestit că acolo nu a fost niciun pulover, nimic. Și le dădeau două pahare de apă fiartă pe zi. Ar fi putut să bea apă de la robinet, însă apa de acolo era ca apa de la toaletă, nu era bună de băut. 

Aceste condiții de tortură sunt create anume pentru deținuții politici. Este exact prin ceea prin ce a trecut Alexei Navalnîi, care ulterior a fost ucis. 

Anume din acest motiv, nu trebuie să ne oprim în demersurile pentru eliberarea deținuților politici. În pușcărie mai este colega și prietenul lui Yashin, Alexei Gorinov, care nu mai are jumătate de plămâni, dar și alți prizonieri. 

Eu cred că cei care au fost eliberați acum se vor implica în eliberarea colegilor săi. 

Dacă e să analizăm felul în care a avut loc acest schimb: cât de echitabil sau convenabil a fost pentru Rusia?

Este greu de spus dacă a fost echitabil sau nu. Dacă e să vorbim la general, lumea liberă și-a obținut oamenii minunați și educați, sinceri și curajoși, care au luptat și vor continua să lupte pentru libertatea țării lor. Regimul lui Putin a obținut tot felul de ucigași, hackeri, escroci, etc. Apropo, eu nu-i invidiez pe cei care s-au întors, știind năravurile regimului lui Putin.

„Majoritatea absolută a cetățenilor ruși nu este interesată de acest schimb” 

Avocatul Vadim Prokhorov, în dialog pe Zoom cu jurnalista HotNews

Credeți că vreunul din cei opt se află în pericol? Ar fi vorba despre răzbunare pentru că nu a îndeplinit în totalitate toate sarcinile?

Eu am spus exact ceea ce am spus. Ei s-au întors, este dreptul lor, însă regimurile totalitare și autoritare se deosebesc printr-un dispreț total față de viața omului. În condițiile regimurilor totalitare, nimeni nu este liber, însă în cel mai mare pericol sunt cei care se află în „vizorul special” din partea conducerii acestui regim. Cred că cel mai probabil nu vor păți nimic, însă nu-i invidiez.

Cum a fost prezentat acest schimb publicului din Rusia? Sau atenția mai mare a fost din partea presei internaționale decât a celei din Rusia? 

În prezent mă aflu în afara Federației Ruse, din acest motiv nu sunt cel mai indicat om care să răspundă la această întrebare. Totuși, cred că majoritatea absolută a cetățenilor ruși nu este interesată de acest schimb. 

Asta pentru că Rusia este implicată în război, economia treptat se degradează, prețurile cresc. În rândurile celor puțini oameni cu gândire critică, desigur, această știre a adus entuziasm. Oamenii care au luptat pentru un viitor mai bun al Rusiei au fost salvați și pot continua să lupte mai departe. Cred că acest lucru nu poate să nu-i bucure pe patrioții adevărați ai Rusiei.

Care sunt planurile de viitor ale lui Kara-Murza și Yashin? Cei doi își vor continua activitățile politice și civice?

Sunt sigur că își vor continua activitatea civică și politică. Eu au vorbit despre acest lucru. Mai detaliat și concret mai bine să-i întrebați pe ei.

Unde își vor continua activitate? Și dacă putem să admitem că se vor întoarce vreodată în Rusia?

Știți că Volodea Kara-Murza este istoric de profesie. Are o educație excelentă, și-a făcut studiile la Cambridge. El întotdeauna a fost interesat de istoria disidenților. Fiind istoric, el înțelege că Rusia este o țară în care totul se schimbă foarte repede. Poate să se întâmple în trei zile. 

Îmi amintesc de august 1991, când peste tot erau întinse cârpe roșii cu seceră și ciocan, iar în toamnă deja apăruseră drapelele tricolor (n.r. – steagul Federației Ruse). Schimbările intervin foarte rapid. 

Un FSB-ist, care l-a escortat pe Vladimir Kara-Murza în timpul zborului când a avut loc acest schimb, i-a spus atunci când avionul a decolat: „Uite-te prin fereastră la Patria ta, nu o să mai vezi niciodată”. Volodea i-a răspuns, nu am niciun dubiu că așa s-au întâmplat lucrurile:

„Sunt istoric ca primă profesie și sunt absolut convins nu doar că o s-o mai văd, dar și că acest lucru se va întâmpla mult mai repede decât crezi”.

Cred că Volodea Kara-Murza a răspuns la această întrebare. Întotdeauna este greu de vorbit despre termeni concreți: „în Rusia trebuie să trăiești mult timp”, așa cum a spus unul dintre clasici. Sunt sigur că toți cei care au fost deportați din Rusia în aceste zile, pentru că a fost o deportare, se vor mai întoarce în Rusia. 

INTERVIURILE HotNews.ro