Sari direct la conținut

Un nou studiu a descoperit „trucul simplu” pe care trebuie să îl știe cuplurile când se ceartă

HotNews.ro
Un nou studiu a descoperit „trucul simplu” pe care trebuie să îl știe cuplurile când se ceartă
O pauză scurtă de la ceartă poate aplana conflictul, FOTO: Wavebreak / Profimedia

Cuplurile ar trebui să ia o pauză de 5 secunde dacă se ceartă pentru a preveni o escaladare dramatică a neînțelegerilor, arată un nou studiu citat de The Guardian.

Psihologii de la Universitatea St. Andrews din Scoția au efectuat experimente în acest sens cu 81 de cupluri și au ajuns la concluzia că o scurtă pauză în timpul certurilor poate avea un efect de „frână” care să împiedice degenerarea lucrurilor.

Cercetătorii au arătat că o pauză de doar 5 secunde este la fel de eficace ca unele mai lungi când vine vorba de calmarea spiritelor.

„Sună ca un lucru evident, dar aceasta este prima oară când cineva a demonstrat experimental o reducere a agresivității ca urmare a unor pauze impuse”, a declarat Annah McCurry, o doctorandă la Universitatea St. Andrews și co-autoare a studiului publicat în revista Nature.

„Forțarea cuplurilor să ia o pauză de 5 secunde a fost la fel de eficace ca o pauză de 10 sau 15 secunde, ceea ce arată că inclusiv cele mai scurte pauze pot ajuta la calmarea unei cerți”, a explicat ea.

Un „truc simplu”, dar nu pentru orice situație

McCurry a subliniat că aceasta este „un truc simplu, gratuit și eficace pentru a reduce emoțiile negative în timpul certurilor” și că este mai ieftin decât să mergi la terapie de cuplu.

În plus, pauzele scurte în timpul certurilor „pot fi integrate ușor în interacțiunile cotidiene”, mai argumentează ea.

Cercetătorii de la St. Andrew notează însă că strategia are limitele sale și că ea este menită să calmeze conflictele de intensitate redusă în a escalada în certuri mai grave.

Oamenii de știință amintesc că acest tip de certuri sunt rezultatul unor capacități slabe de a gestiona emoțiile negative.

Ca atare, McCurry subliniază că „această abordare nu se aplică scenariilor de violență domestică”.

„Aceasta privește gestionarea certurilor banale pe care cupurile le au zilnic și care pot escalada”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro