Sari direct la conținut

Serbia cumpără avioane de luptă franceze Rafale. Acordul, semnat în timpul unei vizite a preşedintelui Macron la Belgrad

HotNews.ro
Serbia cumpără avioane de luptă franceze Rafale. Acordul, semnat în timpul unei vizite a preşedintelui Macron la Belgrad
Emmanuel Macron și Aleksandar Vucic (Foto: Elvis Barukcic / AFP / Profimedia)

Serbia a semnat joi un contract pentru achiziţionarea a 12 avioane de luptă Rafale de la Dassault Aviation, cu prilejul unei vizite a preşedintelui francez Emmanuel Macron la Belgrad.

Avioanele de luptă franceze urmează să înlocuiască vechea flotă de MiG-uri ruseşti a forţelor aeriene sârbe, scrie Agerpres citând AFP.

Belgradul ar urma să primească până în 2029 nouă avioane Rafale cu un singur loc şi trei cu două locuri, pentru o sumă care nu a fost dezvăluită.

În februarie, referindu-se la o posibilă achiziţie, preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat că este pregătit pentru suma de 3 miliarde de euro, confirmată jurnaliştilor de preşedintele şi CEO-ul Dassault Aviation, Eric Trappier.

Această tranzacţie s-ar adăuga unei serii de tranzacţii de arme încheiate de Belgrad în Europa, China şi Rusia, posibile datorită creşterii bugetului militar al ţării în ultimul deceniu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro