Ministerul de Externe: 16 dintre românii din Afganistan au reușit să plece din Kabul, alți 27 au rămas acolo / Mărturia unei românce care a reușit să plece – UPDATE
Șaiseprezece dintre românii din Afganistan au reușit să părăsească această țară, iar la acest moment în capitala Afganistanului mai sunt 27 de români, a anunțat Ministerul român de Externe. Instituția precizează că sunt în curs de finalizare procedurile necesare trimiterii unei aeronave a Forţelor Aeriene Române pentru a prelua românii aflaţi în Afganistan, urmând să fie obţinută în foarte scurt timp şi ultima autorizaţie de survol pentru unul dintre segmentele traseului de zbor. Conform TVR, care a discutat cu o româncă aflată pe aeroportul din Kabul, 8 români au reuşit să plece cu zboruri britanice sau americane.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat marți că, împreună cu Ministerul Apărării și cu Forțele Aeriene Române, au fost parcurse în regim de urgență, pe parcursul zilei de ieri și al nopții, proceduri pentru deplasarea avionului militar la Kabul pentru evacuarea cetățenilor români.
MAE precizează că procedurile, extrem de complexe, sunt finalizate, urmând să fie obținută în foarte scurt timp și ultima autorizație de survol pentru unul dintre segmentele traseului de zbor.
În cursul nopții de 16/17 august au părăsit Afganistan încă 16 cetățeni români. De la momentul apelului MAE de ieri către cetățenii români aflați încă în Afganistan și care nu-și notificaseră prezența, de a contacta Ambasada României de la Islamabad, a fost înregistrată prezența a încă 7 cetățeni români. În acest moment, conform evidențelor MAE, în Afganistan mai sunt 27 de cetățeni români.
Conform TVR, care a discutat cu o româncă aflată pe aeroportul din Kabul, 8 români au reuşit să plece cu zboruri britanice sau americane.
„Am reuşit să plec cu un zbor britanic. Din ce ştiu eu, marea majoritate au reuşit să plece azi dimineaţă şi sunt deja pe drum spre o destinaţie sigură. Nu am informaţii despre câţi români au mai rămas în Kabul, dar oricum nu mai sunt foarte mulţi şi vor pleca şi ei în decursul zilei de astăzi. Atmosfera în Kabul era destul de liniştită şi toată lumea este în siguranţă acolo”, a spus Daniela Onofrei pentru Ştirile TVR. Românca fusese blocată împreună cu alți români pe aeroportul din Kabul.
Pentagonul a anunțat luni seară că zborurile de evacuare către și dinspre aeroportul din Kabul au fost reluate după ce fuseseră suspendate în cursul zilei.
Premierul Florin Cîțu a precizat luni că la acel moment se știa de 35 de români în Afganistan și că i-a propus președintelui Iohannis trimiterea unui avion cât mai rapid pentru a-i aduce în țară.
„În acest moment avem 2 variante pe care lucrăm: un avion care va fi în colaborare cu NATO care trebuie să plece în curând sau un avion al nostru care merge direct acolo.” Cîțu a spus că inițial au fost 60 de români, dar au mai rămas 35 și a făcut apel la românii care mai sunt acolo și nu au contactat misiunea diplomatică din Pakistan să o facă cât mai repede.