Sari direct la conținut

ANAF și MAE nu reușesc să colaboreze în privința sancțiunilor internaționale față de Rusia. Curtea de Conturi vede asta ca pe o vulnerabilitate

HotNews.ro
În ciuda sancțiunilor, Rusia încasează sume enorme din Uniunea Europeană, Foto: DreamsTime / Radioval
În ciuda sancțiunilor, Rusia încasează sume enorme din Uniunea Europeană, Foto: DreamsTime / Radioval

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au o problemă de colaborare în domeniul sancțiunilor internaționale față de Rusia, arată un raport al Curții de Conturi. Asta și pentru că ordonanța care prevede sancțiunile internaționale (OUG 202/2008) nu este clară.

„În contextul actual, al importanței aplicării măsurilor restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, este necesar ca legislația națională să reglementeze în mod clar și distinct procedurile aplicabile în cazul sancțiunilor internaționale, respectiv a celor unionale/comunitare”, afirmă Curtea de Conturi, în raport.

Instituția vede acest lucru ca pe o vulnerabilitate în ceea ce privește cadrul legal național existent incident domeniului sancțiunilor internaționale pentru că nu este stabilită delimitarea exactă a competențelor și responsabilităților care incumbă aplicării sancțiunilor internaționale prevăzute de normele europene.

În speța de față este vorba despre Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei precum și Regulamentul (CE) nr. 765/2006 din 18 mai 2006 privind măsuri restrictive actualizate având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Curtea de Conturi remarcă „o colaborare ineficientă sau o lipsă de colaborare” între instituții

Practic, nu sunt clarificate responsabilitățile structurilor cu atribuții în realizarea atribuțiilor de înghețare a fondurilor și a resurselor economice, în baza regulamentelor UE, fără emiterea unui ordin al președintelui ANAF de blocare a fondurilor și a resurselor economice, notează raportul.

Curtea de Conturi a observat o colaborare ineficientă sau o lipsă de colaborare între instituțiile desemnate să aducă la îndeplinire măsurile de aplicare a sancțiunilor internaționale.

Propunerile formulate de reprezentanții ANAF pe parcursul anilor 2022 – 2023, așa cum a fost prezentat în punctul de vedere al reprezentanților Fiscului, privind necesitatea modificării / actualizării legislației naționale specifice, respectiv a prevederilor OUG nr. 202/2008, nu au fost aprobate / acceptate de toți factori decizionali implicați ceea ce poate conduce la riscul aplicării inadecvate sau chiar neaplicării legislației UE pe acest domeniu.

Există situații în care nu se redirecționează de către reprezentanții ANAF către autoritatea competentă înștiințările primite în baza obligației de raportare stipulate la art. 7 alin.(2) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale așa cum a fost constatat și de către reprezentanții Direcției de Audit Public Intern (DAPI), care au derulat la nivelul Direcției Generale de Informații Fiscale (DGIF) misiunea de audit public intern.

În acest sens, echipa de audit a Curții de Conturi recomandă conducerii ANAF reluarea tuturor demersurilor instituționale în scopul unei mai bune colaborări cu factorii decizionali implicați care să conducă la eliminarea interpretărilor în ceea ce privește atribuțiile conferite de OUG nr. 202/2008.

Puteți consulta AICI integral raportul Curții de Conturi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro