Statistica a confirmat reculul cuplurilor cu copii. Explicațiile unui expert în sociologia familiei

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat marți datele privind numărul nașterilor din primele 7 luni ale acestui an: circa 84.000 – confirmând trendul descrescător al noii generații.

În România avem localități în care nu s-a născut niciun copil în ultimii trei ani. Natalitatea e zero. Și avem alte sute de localități în care în 2023 au venit pe lume cel mult 5 copii.

Suntem martorii unor schimbări radicale în ultimii ani în privința familiei și societății: De la „generația sandwich” , ai căror membri își sprijină atât copiii, cât și părinții mai în vârstă, la creșterea cuplurilor care (din motive profesionale sau personale) optează pentru a nu face copii sau la înmulțirea familiilor monoparentale.

Potrivit Eurostat, în România avem 1,7 milioane de cupluri fără copii. În urmă cu 10 ani numărul lor era de puțin peste un milion.

Alte schimbări discrete la care asistăm:

• Creșterea „familiilor transnaționale” în care partenerii trăiesc în diferite țări (unul sau chiar ambii părinți muncind în străinătate)

• Normalizarea divorțului și creșterea numărului de cupluri care preferă parteneriatul civil căsătoriei

• Tranziția spre familii mai puțin numeroase decât cele ale generației anterioare

• Dacă luăm în calcul datele pentru București, vedem că în ultimii 25 de ani numărul femeilor care ajung mame la peste 30-40 de ani a crescut de 6 ori, iar al mamelor cu vârsta peste de 40 de ani a crescut de 5 ori față de acum 25 de ani.

• Mai puțini copii înseamnă mai puțini viitori elevi/studenți, adică va fi nevoie de o reajustare a numărului de școli și de cadre didactice

Ce spune un sociolog român, expert în sociologia familiei

Structura familiei se schimbă: Majoritatea familiilor de azi nu mai au nimic în comun cu cele de acum 50 de ani, în care bărbatul aducea banii în casă iar femeia era mamă și gospodină. Potrivit datelor furnizate de Statistică, fenomenul de coabitare – ca număr de cupluri care preferă parteneriatul căsătoriei- are o creștere substanțială imediat după perioada studiilor liceale, în jurul vârstei de 20 de ani și a celei medii la căsătorie (28-29 de ani) şi o scădere semnificativă după vârsta de 50 de ani.

„Cei tineri, cei din grupa de vârstă 20-24 de ani au amânat sau preferă să amâne căsătoria, preferând să intre într-o relație de consensualitate. Au acest tip de relație de uniune consensuală sau concubinaj, cum i se spunea în trecut. Cert este că își amână căsătoria, având motive foarte variate”, explică pentru HotNews.ro profesorul de sociologie Maria Voinea, specialist în sociologia familiei.

„Femeile vor să facă mai întâi carieră, să se realizeze profesional. În al doilea rând, femeile vor să experimenteze mai multe status-uri sociale, mai multe roluri, evitând să intre prea devreme în relația de soție și de mamă. Ele amână așadar atât căsătoria, cât și conceperea primului copil. Asta face ca vârsta la care ele se mărită să depășească 30 de ani, iar uneori copiii să apară pe la 34-35 de ani”, mai spune profesorul Maria Voinea.

Numărul femeilor care preferă parteneriatul căsniciei (uniune consensuală, coabitare, conviețuire) este în creștere, arată datele Recensământului, transmise de INS. Interesant este că în zona rurală (unde se presupune că tradițiile sunt mai puternice), numărul acestor uniuni consensuale este mai ridicat decât în orașe.

Traiectoria vieții se schimbă. Momentul întemeierii unei familii tradiționale se amână, la fel ca nașterea primului copil. Multe mame preferă să facă un copil înainte de a se căsători iar căsătoria nu presupune neapărat același partener cu care au copilul.

Rolurile în cuplu se schimbă. Creșterea ocupării forței de muncă a mamelor a fost însoțită de o creștere a timpului petrecut de tați cu copiii, creând noi roluri pentru părinți și pentru toți cei implicați în viața copiilor. Se așteaptă ca tații să joace un rol activ în educația parentală – și de obicei o fac – într-o măsură mult mai mare decât o făceau acum o jumătate de secol.

Tiparele de fertilitate se schimbă. Asta și datorită unor factori economici, dar și a tendințelor care se manifestă în societate. Dacă în trecut părinții din clasa inferioară își trimiteau copiii la muncă de îndată ce a fost posibil pentru că aveau nevoie de bani pentru traiul de zi cu zi, azi mai toți părinții își doresc pentru copiii lor să ajungă medici, avocați, doctori sau ingineri. Niciunul nu-și dorește să-și facă copilul sudor sau frigotehnist, deși salariile din aceste domenii sunt foarte bune, iar specialiștii sunt foarte apreciați. În ultimii ani focusul s-a mutat pe profesia de psiholog sau psihoterapeut, domenii în care locurile la facultățile de profil sunt supra-aglomerate.

Mai puține persoane disponibile pentru îngrijirea seniorilor. Această scădere a potențialelor persoane de sprijin poate exacerba problemele legate de îngrijirea seniorilor, punând ceea ce duce la o criză de personal pe măsură ce cererea de îngrijire crește odată cu îmbătrânirea populației.

Lipsa forței de muncă : Cu mai puțini copii născuți, va exista o populație de vârstă activă mai mică în viitor. Acest lucru poate duce la deficit de forță de muncă, în special în sectoarele esențiale care se bazează pe lucrătorii mai tineri.

Scăderea veniturilor din impozite: o forță de muncă mai mică se traduce prin venituri mai mici din impozitul pe venit, ceea ce poate tensiona finanțele publice. Această scădere a veniturilor fiscale poate afecta finanțarea serviciilor sociale, inclusiv educația și asistența medicală.

Viabilitatea mecanismului de pensii: ratele scăzute ale natalității amenință sustenabilitatea sistemelor de securitate socială, care depind de un aflux constant de noi lucrători pentru a sprijini pensionarii. Cu mai puțini lucrători care contribuie la aceste sisteme, există riscul reducerii beneficiilor sau majorării impozitelor pentru forța de muncă rămasă.

Capital social redus: deoarece familiile fac mai puțini copii, există mai puțini frați și membri ai familiei extinse care să ofere sprijin pe tot parcursul vieții. Asta poate duce la o scădere a angajamentului și a coeziunii sociale, deoarece persoanele cu mai puține legături familiale sunt mai puțin motivate să participe la activități comunitare.

Izolare sporită: Tendința către familii mai mici și mai puțini copii poate duce la o izolare sporită atât în ​​rândul celor în vârstă, cât și al generațiilor mai tinere. Cu mai puțini membri ai familiei pe care să se bazeze, adulții în vârstă pot experimenta singurătate și lipsă de sprijin, ceea ce poate avea un impact negativ asupra sănătății mentale și fizice.

În ciuda scăderii ratei natalității, studiile indică faptul că dorința de a avea copii nu s-a schimbat semnificativ în rândul adulților tineri. Mulți încă intenționează să aibă doi copii, asemănător generațiilor trecute. Cu toate acestea, se confruntă cu bariere care îi împiedică să atingă acest obiectiv, ceea ce duce la mai puține nașteri efective . Procentul de indivizi care declară că nu intenționează să aibă copii a crescut, dar numai acest lucru nu explică pe deplin scăderea nașterilor.

Schimbări culturale: societățile cu mai puțini copii devin adesea mai puțin prietenoase cu copiii, creând medii care susțin mai puțin familiile. De exemplu, în Coreea de Sud, o cultură care a devenit din ce în ce mai anti-copil a dus la înființarea de „zone fără copii” în spațiile publice.