Sari direct la conținut

Fostul prezentator al BBC Huw Edwards a primit o condamnare cu suspendare în procesul privind imaginile pornografice cu copii

HotNews.ro
Fostul prezentator al BBC Huw Edwards a primit o condamnare cu suspendare în procesul privind imaginile pornografice cu copii
Huw Edwards alături de regina Elisabeta a II-a, FOTO: Arthur Edwards/The Sun / PA Images / Profimedia

Huw Edwards, fostul prezentator de ştiri vedetă al BBC, a primit luni o pedeapsă cu suspendare din partea unei instanţe din Londra după ce a recunoscut acuzaţia că a realizat imagini indecente cu copii – acuzaţie ce corespunde şi posesiei de imagini în format electronic, transmit Reuters și Agerpres.

Huw Edwards, 63 de ani, a pledat vinovat în luna iulie la trei capete de acuzare privind realizarea de imagini indecente cu copii, legate de cele 41 de imagini ilegale pe care le-a primit prin aplicaţia WhatsApp – printre care şi două clipuri pornografice cu un copil cu vârsta între 7 şi 9 ani.

Şapte dintre imaginile ilegale fac parte din categoria de gravitate maximă, conform procurorului Ian Hope, care a adăugat că ambele clipuri pornografice au fost marcate cu menţunea „citite” („read”) pe WhatsApp. În răspuns la cel de-al doilea clip primit, Edwards l-a întrebat pe cel care i l-a trimis: „Mai ai?”.

Judecătorul Paul Goldspring l-a condamnat pe Edwards la 6 luni de închisoare cu suspendare timp de 2 ani, ceea ce înseamnă că Edwards nu va merge la închisoare decât dacă comite o altă infracţiune în interval de timp de 2 ani.

Potrivit legislației din Marea Britanie, infracţiunea de realizare de imagini indecente cu copii se referă la imaginile care i-au fost trimise lui Edwards. Procurorii nu au susţinut că Edwards a realizat literalmente imaginile în cauză, menţionează Reuters.

„Prin mine, el doreşte ca instanţa să ştie cât de rău îi pare pentru ceea ce a făcut. El a recunoscut natura respingătoare ale acestor imagini indecente şi răul care este făcut celor care apar în astfel de imagini”, a declarat avocatul lui Edwards, Philip Evans. 

Cine este Huw Edwards

Huw Edwards a fost multă vreme unul dintre cei mai cunoscuţi prezentatori de la BBC şi totodată jurnalistul său cel mai bine plătit, cu un salariu pentru anul 2022-2023 de peste 435.000 de lire sterline (peste 500.000 de euro).

El este jurnalistul care i-a informat pe telespectatorii britanici în legătură cu moartea reginei Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie 2022.

Tot Huw Edwards a comentat la televiziune şi nunta prinţului William cu Kate, ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra în 2012 şi, mai recent, ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea în mai 2023.

Huw Edards a dezvăluit într-un documentar din 2021 că suferea de o depresie care „îl ţintuia la pat” cu regularitate.

„M-am gândit că i-ar putea ajuta pe oameni dacă m-aş deschide în faţa lor şi le-aş spune: ‘Poţi să ai un serviciu şi poţi reuşi’ (…) în timp ce te confrunţi cu astfel de probleme”, a povestit el.

Creştin practicant, Huw Edwards este căsătorit cu o producătoare de televiziune, Vicky Flind, cu care are cinci copii.

Soţia lui este persoana care a anunţat la începutul lunii iulie 2023 că prezentatorul TV aflat în centrul acuzaţiilor care vizau un jurnalist şi care au fost publicate în The Sun era într-adevăr Huw Edwards.

Edwards și-a dat demisia de la BBC în luna aprilie a acestui an, acuzațiile la adresa sa provocând o undă de șoc în sânul societății britanice de radiodifuziune.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro