Sari direct la conținut

Bilanțul inundațiilor din Galați a ajuns la șapte morți. Trupul unei victime a fost găsit în localitatea Grivița

HotNews.ro
Bilanțul inundațiilor din Galați a ajuns la șapte morți. Trupul unei victime a fost găsit în localitatea Grivița
Inundatii in Slobozia Conachi. Foto: Inquam Photos / George Călin

Încă o persoană a fost găsită decedată, luni, pe raza localităţii Griviţa din judeţul Galaţi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. România este țara cu cele mai multe victime provocate de ciclonul Boris, înaintea Poloniei care a revizuit și ea bilanțul de la 4 la 5 victime.

„Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice manifestate în zilele anterioare, în zona localităţii Griviţa din judeţul Galaţi, a fost identificată o victimă decedată”, a transmis ISU, potrivit Agerpres.

Astfel, numărul total al persoanelor decedate în urma inundaţiilor de zilele trecute a ajuns la şapte.

Judeţele Galaţi şi Vaslui au fost lovite de inundaţii încă din noaptea de vineri spre sâmbătă. Cel mai grav afectat este judeţul Galaţi, unde șapte oameni au murit, mii de gospodării au fost inundate, iar sute de oameni au fost evacuaţi.

Persoane au fost evacuate şi în Vaslui, unde peste o mie de consumatori au rămas fără energie electrică, iar doi pacienţi, între care o femeie gravidă, au ajuns cu greu la spital, după ce ambulanţele în care se aflau nu au mai putut înainta din cauza calamităţilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro