Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala Harris, relatează AFP, potrivit News.ro.
Miliardarul acuză cu regularitate giganţii tehnologici de faptul că înclină către stânga şi caută să-i pună beţe în roate.
El a atacat Facebook şi Twitter după ce cele două platforme i-au suspendat conturile în urma luării cu asalt a Capitoliului, la 6 ianuarie 2021.
Ambele platforme i-au ridicat între timp suspendarea.
„S-a stabilit că Google a folosit ilegal un sistem pentru a nu propune decât publicări negative la adresa lui Donald J. Trump, unele inventate”, a denunţat vineri candidatul republican la preşedinţia americană pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
”În acelaşi timp”, Google ”nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris”, continuă Donald Trump, care o numește astfel drept comunistă pe vicepreşedinta americană.
El se referă la un studiu publicat de observatorul Media Research Center (MRC), apropiat mediilor conservatoare.
Potrivit acestui studiu, la căutarea după expresia ”Donald Trump cursa la preşedinţie 2024”, site-iul oficial al candidatului republican apare pe poziţia a şasea, după linkuri către site-uri de ştiri pe care MRC le clasează ca fiind de stânga.
Între acestea se află site-urile ziarelor The New York Times (NT) şi The Washington Post (WP).
Potrivit unui observator de la MRC, articolele de pe aceste site-uri au titluri ”dispreţuitoare” la adresa lui Donald Trump.
Fostul şef de stat cere Departamentului Justiţiei să se sesizeze în acest subiect şi ameninţă că, altfel, o va face el însuşi în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie.
Reacția Google
Contactat de AFP, Google a declarat că site-urile oficiale ale celor doi candidaţi la preşedinţie apar de cele mai multe ori în fruntea rezultatelor unei căutări ”obişnuite” privind alegerile şi apreciază că nu acesta este cazul căutării folosite de către MRC.
”Noi nu manipulăm absolut deloc rezultatele (căutărilor) în favoarea unui candidat”, dă asigurări Google.