Sari direct la conținut

Asociațiile de pacienți cer extinderea testării pentru hepatită C la medici din mai multe specialități

HotNews.ro
Testare hepatită, Foto: Tamer Adel | Dreamstime.com
Testare hepatită, Foto: Tamer Adel | Dreamstime.com

Hepatita C nu ar trebui să fie strict apanajul medicilor gastroenterologi și infecționiști, iar testările pentru depistarea infecției ar trebui realizate și de medici din alte specialități, precum oncologie, dermatologie, reumatologie, nefrologie, cardiologie, etc – cer medicii și asociațiile de pacienți.

Pacienții cu hepatită ajung adesea la specialiști în stadii avansate sau terminale ale bolii, moment în care opțiunile de tratament sunt mult limitate. Acest lucru subliniază necesitatea ca testarea și screeningul pentru hepatită să fie integrate în practica zilnică a mai multor specialități medicale, nu doar a celor tradițional asociate cu această afecțiune.

Medicii specialiști atrag atenția că este nevoie de protocoale clare pentru fiecare patologie, în care să fie recomandată testarea pentru hepatita C, iar metodele de testare ar trebui uniformizate.

Numărul de pacienți nou depistați cu hepatita C este tot mai mic, dar asta nu înseamnă că ei nu există, ci că este nevoie de mai multă conștientizare referitoare la această boală în comunitățile vulnerabile, inclusiv legat de faptul că poate fi vindecată – este una dintre concluziile participanților la Masa rotundă „Misiunea C – Acționăm împreună pentru o Românie fără Hepatită”.

„Prin continuarea programelor de screening și prin testarea mai multor categorii de pacienți cronici, putem scădea povara hepatitei C în societate și putem spera la atingerea obiectivului OMS de eliminare a hepatitelor virale până în 2030. Important este să oferim acces la investigații și tratament gratuit fiecărui pacient, indiferent de județul în care se află și de statutul său de asigurat sau de neasigurat. Un pacient depistat la timp și vindecat prin tratament nu mai este o povară nici pentru sistemul de sănătate, nici pentru cel social”, a afirmat Marinela Debu, președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Orice pacient cu potențial de hepatită trebuie testat măcar o dată în viață

O boală determinată de virusurile hepatitice se transformă asimptomatic într-o problemă de sănătate publică, într-o problemă socială și chiar umanitară.

„Vom fi capabili să eliminăm din România Hepatita C dacă ne unim forțele, dacă apelăm la colegii din alte specialități, în special medici care acordă terapii imunosupresoare, oncologi, etc. Screening-ul hepatitelor virale nu trebuie să lipsească în serviciile de chirurgie, înainte de orice act chirurgical. La fiecare din cabinetele medicului de familie orice pacient cu potențial de hepatită trebuie testat măcar o dată în viață, chiar dacă se consideră perfect sănătos”, atrage atenția prof. dr. Liana Gheorghe, președintele Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie.

Potrivit acesteia, în programul LIVERO au fost testate 150.000 de persoane din grupuri vulnerabile în zona de Est și peste 180.000 în zona de Sud a României, în 24 din 40 de județe, 4 din 7 regiuni de dezvoltare economică.

În paralel cu programul LIVERO au fost testați și aproximativ 30.000 de deținuți (populație vulnerabilă cu risc mare de hepatită) în mod special în instituții de detenție din sudul României, dar și din Moldova și o parte din Transilvania. Mare parte din pacienți au fost stadializați, iar cei eligibili au fost inițiați în tratament.

„Un impediment în cazul acestei categorii vulnerabile este că, pentru stadializare și inițierea tratamentului, persoanele aflate în detenție trebuie duse în centrele universitare care inițiază terapia. Modificarea Legii 95 ar putea eficientiza acest proces, ușurând parcursul tratamentului pentru persoanele deținute”, a explicat prof. dr. Cora Pop, director medical Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB).

Aceasta a menționat că, din 2019, toți pacienții pot beneficia de testare pentru Hepatita B și C cu recomandare de la medicul de familie, într-un laborator dedicat. „Încercăm să modificăm acest aspect, astfel încât testarea să se poată face chiar în cabinetul medicului de familie. De asemenea, de la 1 august, prin normele Contractului- Cadru, există posibilitatea ca medicul de familie să testeze pacienții asigurați și neasigurați în cadrul consultației de prevenție, cel puțin o dată pe an”, a mai spus prof. dr. Cora Pop.

Multe unități medicale și-au reorganizat traseele pentru a putea oferi pacienților servicii medicale complete.

”La spital, la o singură vizită a pacientului reușim să rezolvăm toate subpunctele menționate în protocolul terapeutic. Serviciile medicale au fost croite pe cerințele protocolului. Ne bazăm pe sprijinul colegilor din orice fel de specialitate, mai ales al celor din medicina de familie, pentru testare. Ne-am dori foarte mult ca o politică generală să fie screeningul pentru virusuri hepatitice și pentru virusul imunodeficienței umane al tuturor persoanelor care intră în contact cu serviciile medicale. În cadrul laboratorului se pot face analize medicale de virusologie, serologie, hematologie, biochimie, dar și viremie, și serologie pe hepatita B, C, B plus Delta sau HIV. Laboratorul de radiologie are Pet CT și RMN”, a explicat prof. dr. Voichița Lăzureanu, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Impactul hepatitei C asupra pacienților cu boli cronice

Hepatita C nu este o patologie monospecialitate. Nu e de ajuns relația medic de familie – medic specialist – medic gastroenterolog sau infecționist.

„Trebuie incluși în programe de screening pacienții care se adresează clinicilor de nefrologie, de cardiologie, de diabet, de oncologie. Dintre pacienții pe care i-am urmărit în clinică, mulți aveau asociat un număr mare de afecțiuni. Pacienții cu limfoame tratați și pentru virus C au șanse de până la 60% de regresie parțială sau totală a bolii hematologice. Colaborarea cu Clinica de Nefrologie ne-a permis să dăm tratament antiviral pacienților cu boală renală cronică în stadiul final, nu numai celor fără programe de dializă, dar și celor aflați în programele de hemodializă. Ratele de răspuns virusologic susținut au fost de 100% și efectele adverse ale terapiei au fost minime. Mulți pacienți cu virus C care au venit pentru terapie aveau diabet zaharat și nu numai că au răspuns la tratament în totalitate, dar la unii s-au obținut un control glicemic mai bun. Va trebui să testăm mult mai mult și nu putem face asta decât cu echipe multidisciplinare”, a atras atenția prof. dr. Laura Iliescu, șef secția medicină internă 2, Institutul Clinic Fundeni.

20% din cancerele hepatice sunt cauzate de virusul hepatitic C

Așa cum menționa articolul recent publicat în cunoscutul periodic Politico – Europe has the tools to end hepatitis C. It’s time to use them- , acoperirea globală a testării și tratamentului pentru hepatita C este la un nivel scăzut, iar aproximativ 20% din cancerele hepatice sunt cauzate de virusul hepatitic C.


„În România, carcinomul hepatocelular reprezintă o boală cu mari probleme atât de diagnostic, cât și de tratament. Este pe locul 6 în rândul cancerelor nou diagnosticate, dar, din păcate, pe poziția a 5-a ca mortalitate. Concret, prin prevenție și screening acești pacienți ar putea fi salvați. O eradicare a hepatitei în 2030 ar însemna o scădere cu 20% a incidenței cazurilor noi de cancer”, a menționat conf. dr. Adina Croitoru, șef departament Oncologie Medicală, Institutul Clinic Fundeni.


În cazul pacienților cu boală oncologică metastatică și cu virusul hepatitic C nu se poate iniția tratamentul pentru hepatită. ”Acești pacienți ar trebui să beneficieze de screening pentru a putea să începem la timp un tratament care ar putea să le crească supraviețuirea. În aceste cazuri, supraviețuirea medie este de 6 luni- un an”, a completat oncologul.

Diabet zaharat: prevalența hepatitei C este de 6-12%

Diabetul zaharat este astăzi o adevărată pandemie la nivel mondial, iar prevalența, așa cum rezultă din datele studiului Societății Române de Diabet în România, ar fi de 11,6%.


„Elementul comun al diabetului zaharat de tip 2 și al hepatitei C este insulinorezistența, de cele mai multe ori asociind și obezitatea, dar și afectarea metabolică hepatică. Din fericire, există medicație adresată comun steatozei hepatice și diabetului zaharat de tip doi. La persoanele cu diabet zaharat de tip doi, prevalența hepatitei cu virus C variază între 6% și 12%. Dar studiile internaționale arată că 15% – 30% din persoanele infectate cu hepatită C pot dezvolta diabet zaharat de tip doi. Este foarte important screening-ul în toată populația diabetică, nu numai la cei cu diabet zaharat de tip doi, pentru că o intervenție cât mai precoce creează premizele unei evoluții mai favorabile”, a atras atenția și prof. dr. Gabriela Radulian, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. C. Paulescu”.

Dermatologie: screeningul pentru hepatită este obligatoriu


Multe infecții dermatologice sunt corelate cu infecția cu virus hepatitic C, iar în protocoalele care prevăd terapii imunosupresive, inovative, biologice, etc. este recomandat screeningul inclusive pentru hepatita virală C.


”Patologia dermatologică are o prevalență destul de mare. Potrivit studiilor făcute de Societate, prevalența psoriazisului, de exemplu, este de aproximativ 5% din populație, iar o treime este reprezentată de forme moderat- severe, care necesită terapii imunosupresive convenționale sau inovative, iar screeningul pentru hepatită este obligatoriu. Pentru o gândire unitară la nivel național, este nevoie de un protocol astfel încât să știm foarte clar pașii pe care ar trebui să-i urmeze pacienții la risc cu hepatită depistați de dermatologi: unde trebuie să se ducă, cât de repede, ce trebuie să facă și, mai ales, când pot începe medicii dermatologi terapiile pentru bolnavi”, a explicat dr. Alin Nicolescu, președinte Comisia de Dermatovenerologie din Ministerul Sănătății și Societatea Română de Dermatologie, medic la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“.

Reumatologie: uniformizarea metodelor de testare


Conf. dr. Răzvan Ionescu, medic reumatolog la Spitalul Clinic Colentina, a atras atenția că este obligatorie depistarea infecțiilor cu virusul hepatitic C, ”deoarece în reumatologie sunt terapii imunosupresive, care adesea scad mecanismele de apărare ale organismului împotriva diverselor infecții, inclusiv împotriva infecției cu virus hepatitic C. Toți pacienții reumatologici care iau terapie imunosupresoare de tipul terapiilor biologice și țintite sintetice sunt testați înainte de a începe tratamentul. Din experiența clinicii noastre de la Spitalul Colentina, este nevoie de o uniformizare a metodelor de testare, astfel încât, atunci când primim pacienți din alte unități medicale, să fim siguri că testarea a fost realizată corespunzător și terapia poate începe fără amânări”.

Nefrologii sunt participanți activi la screeningul pentru hepatita C


Și boală cronică de rinichi este o problemă de sănătate publică în România, cu o prevalență de 10-11% în populația generală. Majoritatea pacienților sunt asimptomatici. Screeningul pentru boala cronică de rinichi se realizează în echipă multidisciplinară, cu medic de familie, nefrolog, diabetolog, reumatolog, oncolog, gastroenterolog, etc.


„Protocoalele internaționale de diagnostic și management al bolii cronice de rinichi recomandă ca testarea pentru hepatita C să se facă la orice caz nou diagnosticat cu boală cronică de rinichi. Iar aceasta deoarece implicațiile sunt bilaterale în ceea ce privește prognosticul, atitudinea terapeutică ș.a.m.d. Potrivit datelor din Registrul Renal Român, sunt aproximativ 18.000 de pacienți în programul național de hemodializă. Regulamentul de funcționare a unităților de dializă stipulează ca orice pacient să fie testat pentru serologie virală virusul B, virusul C și HIV la momentul inițierii în program de hemodializă și ulterior, la interval de șase luni pentru virusurile B și C, și la un an pentru virusul HIV. Aceleași reguli se aplică pentru populația de pacienți transplantați renal, unde se efectuează screeningul pentru infecțiile virale, dar și pentru posibilii donatori”, a menționat și dr. Bogdan Obrișcă, medic nefrolog la Institutul Clinic Fundeni.

Propunerile medicilor de familie


Medicul de familie are cea mai mare adresabilitate în patologia cronică de orice fel, putând reprezenta un pilon principal în depistarea hepatitei C.


„Faptul că s-a reușit includerea în pachetul de bază a markerilor de hepatită virală a contribuit la scăderea prevalenței infecției cu virus C”, a spus dr. Mihaela Udrescu, coordonatorul grupului Gastro din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei.


Potrivit acesteia, Riscograma trebuie să cuprindă și markerii de hepatită virală antigen HB și anti-HCV. ”De asemenea, o propunere ar fi introducerea unui nou serviciu la medicina de familie pentru pacienții cu pachet de bază, de preferat pentru orice pacient testat, și anume depistarea cazului nou de hepatită”.

INTERVIURILE HotNews.ro