Sari direct la conținut

Italia și Elveția s-au înțeles să-și modifice granițele. Care sunt motivele din spatele deciziei inedite

HotNews.ro
Italia și Elveția s-au înțeles să-și modifice granițele. Care sunt motivele din spatele deciziei inedite
Zermatt, stațiune de schi populară de la granița dintre Elveția și Italia Foto: Bernd Weißbrod / DPA / Profimedia

Cele două state au fost de acord să schimbe granița de sub Matterhon, una din cele mai înalte ascensiuni din Alpi, din apropiere de Zermatt, o populară destinație turistică, relatează CNN. Decizia a fost luată ca urmare a topirii unor ghețari care stabileau poziția frontierei.

Deși mare parte din granițele dintre state sunt poziții fixe, largi porțiuni din granița italo-elvețiană sunt stabilite de ghețari și câmpuri acoperite cu zăpadă. „Cu topirea ghețarilor, aceste elemente naturale evoluează și redefinesc granița națională”, a precizat guvernul elvețian într-un comunicat de presă.

Deși un acord pentru schimbarea granițelor a fost realizat din 2023, guvernul de la Berna l-a validat abia vineri. Procesul de validare este în plină desfășurare în Elveția.

În momentul în care ambele state vor semna acordul, el va fi publicat, iar detalii vor fi făcute publice, potrivit guvernului elvețian.

Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid, iar impactul asupra ghețarilor săi a fost foarte puternic. În Elveția, ei se topesc într-un ritm alarmant. Ghețarii din Elveția și-au pierdut 4% din volum anul trecut, în timp ce în 2022 au pierdut 6%.

„În 2024, ghețarii continuă să piardă gheață la o viteză ridicată în ciuda unor ninsori pe timpul iernii care au adus speranță”, a declarat Matthias Huss, glaciolog la universitatea elvețiană ETH Zürich.

Chiar și dacă cele mai ambițioase proiecte climatice sunt realizate, aproape jumătate din ghețarii din lume ar putea să nu mai existe până în 2100, ceea ce va provoca numeroase schimbări.

Topirea ghețarilor face solul mai instabil, predispus la alunecări de teren și prăbușiri periculoase. În 2022, 11 persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii unui ghețar în Alpii italieni.

Micșorarea ghețarilor duce la descoperiri sumbre. Anul trecut, au fost recuperate rămășițele unui alpinist care dispăruse cu 37 de ani în urmă, în timp ce făcea o drumeție în apropiere de Matterhorn.

Pe măsură ce se retrag, ghețarii își pierd, de asemenea, rolul vital de a furniza apă dulce, ceea ce ar putea agrava penuria în timpul valurilor de căldură.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro