Sari direct la conținut

Rezultate alegeri prezidențiale 2024: Înfrânt de Georgescu, Ciolacu a luat cele mai puține voturi ale unui candidat PSD. Dacă îl bate și Lasconi, e primul lider PSD din istorie eliminat din primul tur

HotNews.ro
Rezultate alegeri prezidențiale 2024: Înfrânt de Georgescu, Ciolacu a luat cele mai puține voturi ale unui candidat PSD. Dacă îl bate și Lasconi, e primul lider PSD din istorie eliminat din primul tur
Marcel Ciolacu/Inquam Photos

Cu sub 19% opțiuni de vot, Marcel Ciolacu a stabilit duminică recordul negativ al celor 34 de ani de alegeri ale social-democraților.

PSD a obținut aproape întotdeauna prin candidatul său peste 30% în turul 1 al alegerilor pentru Cotroceni.

Ion Iliescu a obținut 85% în 1990, 47% în 1992 și 36% în 2000, toate alegeri câștigate în finală. Și în 1996, când a pierdut în fața lui Emil Constantinescu, șeful PSD a adunat 32% în primul tur.

Adrian Năstase a luat 40% voturi în primul tur din 2004, Mircea Geoană 31% în 2009 și Victor Ponta 40% în 2014, chiar dacă au pierdut în turul 2.

Viorica Dăncilă a luat în urmă cu 5 ani, 22.26% din voturi.

În 2024, pornit ca favorit cert al primului tur, Marcel Ciolacu a luat 19,5% din voturi și a pierdut în fața lui Georgescu la 3% distanță, după numărarea a 95% dintre voturi. Pe cei doi îi separă aproape 300.000 de voturi. Iar luni dimineață s-a răsturnat și raportul dintre Ciolacu și Lasconi. După ce a condus cu 500.000 de voturi, Ciolacu a fost egalat și acum este condus de candidata USR. O eliminare din primul tur al alegerilor prezidențiale ar fi fără precedent pentru PSD, care a avut întotdeauna candidat în turul 2.

INTERVIURILE HotNews.ro