Sari direct la conținut

VIDEO Elena Lasconi, despre lipsa liderilor USR de la depunerea semnăturilor: „Se încearca să se lase de înțeles în spațiul public că între noi există războaie”

HotNews.ro
VIDEO Elena Lasconi, despre lipsa liderilor USR de la depunerea semnăturilor: „Se încearca să se lase de înțeles în spațiul public că între noi există războaie”
Elena Laconi, la depunerea candidaturii pentru alegerile prezidențiale Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Elena Lasconi a dat asigurări că USR „o susține 100%” în cursa pentru alegerile prezidențiale și a catalogat drept „răutate” afirmațiile despre o lipsă de susținere prin lipsa participării tuturor liderilor și membrilor cunoscuți din partid de la depunerea candidaturii la sediul BEC, potrivit declarațiilor făcute pentru Hotspot, emisiunea politică a HotNews.ro

„Mă susține 100% (nr. partidul). Se încearcă și cred că este o strategie să se lase de înțeles în spațiul public că între noi există războaie. Diferența între USR și alte partide este că în USR chiar există democrație”, a declarat Elena Lasconi.

Fostă membră USR, Cosette Chichirău, a remarcat că la depunerea semnăturilor, de lângă Elena Lasconi, au lipsit „toți foștii și actualii europarlamentari (Barna, Voiculescu, Botos, pe ceilalți i-au dat afară), toți foștii și actualii primari (Fritz, Viziteu, Coliban, Clotilde, Mihaiu), toți foștii președinți USR (Barna, Drulă, pe ceilalți doi i-au dat afară) și marea majoritate a parlamentarilor”.

„Nu e adevărat. E o răutate. Noi suntem în precampanie electorală. Eu știu de ce au lipsit. Nu trebuie să dau explicații. Fiecare mi-a spus. Nu am ținut să vină. Ce era? Îmi depuneam o candidatură, lăsam semnăturile și ne apucăm de treaba”, a replicat Elena Lasconi. „Ce e asta să ne apucăm să aducem sute de oameni din țară să cheltuim bani să vină la București”, a completat candidata USR.

Ea a transmis și cine vrea să fie alături de ea în cursa electorală. „Eu sper să mă susțină oamani care au ieșit în stradă la Revoluție, care l-au susținut pe Corneliu Coposu, care l-au votat pe domnul Rațiu, cei care au votat Alianța DA și Convenția Democrată, cei care l-au votat pe Iohannis și sunt dezamăgiți că au fost păcăliți”, a mai spus Elena Lasconi.

INTERVIURILE HotNews.ro