Sari direct la conținut

Un profesor din Iași nu a mai primit cursuri după ce a criticat facultatea, dar a câștigat în instanță. „Nu pot să mint niște oameni la început de drum”

HotNews.ro
Un profesor din Iași nu a mai primit cursuri după ce a criticat facultatea, dar a câștigat în instanță. „Nu pot să mint niște oameni la început de drum”

Andrei Dumbravă (56 de ani) profesor de neuropsihologie de la Iași le-a spus studenților că majoritatea cercetărilor de azi din psihologie sunt false sau ireplicabile sau că învățământul universitar le ia banii și le îndeasă diplome în buzunar fără să le dezvolte gândirea critică. Este acuzat de defăimare, dar câștigă în instanță. Publicația de educație Școala9 relatează pe larg cazul profesorului, pe care facultatea l-a ținut pe linie moartă trei ani, timp în care nu a mai primit niciun curs obligatoriu de predat. 

În 2021, profesorul Andrei Dumbravă de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași (UAIC) era sancționat cu scăderea salariului cu 10%, de o comisie disciplinară. Anterior, profesorul a refuzat să dea notă de trecere pentru două dintre studente care erau înscrise la învățământ la distanță și care nu au participat deloc la colocviile săptămânale.

Pe lângă severitatea cu care își evaluează studenții, profesorul mai era acuzat de conducerea facultății de defăimare „prin postarea de conținuturi video pe platforma YouTube, realizate de dumnealui și presărate cu multiple atacuri și defăimări la adresa colegilor (cadrele didactice ale Facultății de Psihologie), a facultății în sine și chiar, paradoxal având în vedere locul său de muncă, a profesiei de psiholog”.

Ce le spunea profesorul studenților: că majoritatea studiilor din psihologie sunt false sau ireplicabile, cu exemple de la oameni de știință care au dovedit asta, despre „irelevanța psihologiei în maniera în care e ea astăzi”, despre învățământul universitar care „a scăzut înfricoșător criteriile de admitere până la a le anula complet”.

Andrei Dumbravă dă în judecată instituția pentru această sancțiune, iar în 2023, Curtea de Apel Iași i-a dat dreptate profesorului motivând că, în conformitate cu ce spune Curtea Europeană a Drepturilor Omului, mediul academic se bucură de o sferă mai largă a libertății de expresie a opiniilor critice, inclusiv față de instituția la care este angajat.  

Plagiat cu Google Translate – autorul „Want” devine „Vreau”

Acesta a fost doar vârful icebergului între conflictul dintre profesor și conducerea facultății. Acesta a mai semnalat de atunci și alte nereguli din facultate: studenți care au plagiat referatele pentru cursul de Practică, lucrări în care erau și „traduceri grosolane cu Google translate”. În una dintre ele, numele unui autor – „Want” – a devenit „Vreau”. Deși a semnalat asta, într-un final, studenții în cauză au fost trecuți. 

Profesorul continuă să semnaleze probleme de integritate. Cum ar fi faptul că decanul Ștefan Boncu nu a citat niciun autor pe unul din cursurile sale. A explicat pentru Școala 9 că „nu sunt publicații, ci instrumente didactice”. Pentru o situație similară, faptul că și-a pus semnătura pe un curs fără să citeze autorul, Sorin Cîmpeanu își dădea, în urmă cu doi ani, demisia din funcția de ministru al Educației. 

Dumbravă a mai reclamat și faptul că facultatea a tot crescut cu fiecare an numărul de studenți înscriși fără să aibă vreun amfiteatru în care să încapă toți la curs și că unii profesori nu-și țin cursurile. Între timp, anul s-a spart în două grupe ca să încapă în săli, spune conducerea facultății. Doar că la început de an universitar, studenții arată tot poze cu săli pline, cu studenți care stau pe holuri sau pe jos și altele care sunt în șantier, deși apar funcționale pe orar. 

„Eu cred că mai ales ca dascăli avem o obligație a verității sau măcar avem obligația să nu-i inducem în eroare. Eu nu pot să mint niște oameni la început de drum. Să spun: veniți la noi ca la noi e ca la nimeni. (…) Ca dascăl, sunt obligat să-i spun studentului… Sigur, sunt angajat al universității și studentul este studentul universității, dar suntem toți, într-un fel, cetățenii țării ăsteia. Deci, informarea corectă a studentului nu poate fi defăimare”, spune Andrei Dumbravă. 

În replică, facultatea răspunde publicației Școala9: „Noi, însă, ne considerăm îndreptățiți să ne întrebăm dacă a adresa în mod repetat și public întrebări care, prin ele însele conțin suspiciuni sau acuzații, întrebări la care s-a răspuns de mai multe ori, nu reprezintă o conduită efectuată cu rea intenție, în esență, un act de defăimare şi o încercare de compromitere a Facultății și a persoanelor vizate”, se mai arată în răspunsul instituției de învățământ. 

Facultatea spune și că au fost 150 de memorii și sesizări la rectorat, cărora li s-a „răspuns de fiecare dată”, dar „domnul Dumbravă a revenit cu noi memorii, reluând acuzațiile sale neîntemeiate pe aceleași subiecte.”

Avertisment într-un curs al decanului: „fraze au fost preluat fără a fi menționată sursa”

Decanul Ștefan Boncu, proaspăt reales în funcție în acest an, are publicate cursurile sale pe pagina personală de pe platforma facultății. În unul dintre ele menționează la final: „Se cuvine să avertizăm asupra faptului că expresii, fraze, chiar paragrafe au fost preluate din manuale americane de psihologie socială sau din marile reviste ale disciplinei fără a fi menționată sursa.”

L-am întrebat de ce nu a citat autorii din care a preluat informația. „În mod esențial, ele nu sunt publicații, ci instrumente didactice destinate susținerii învățării de către studenți a conținuturilor predate onsite. Ele înlocuiesc trimiterea prin email către studenți a materialului de curs. Cursurile acestea nu sunt publicații, de aceea nu au ISBN sau ISSN. Cursurile de pe pagina mea din cadrul site-ului Facultății nu figurează în lista mea de publicații, nefiind publicații”, a spus acesta. 

Aceeași justificare o avea în urmă cu doi ani și ministrul Educației de atunci, Sorin Cîmpeanu: „Îndrumătoarele de lucrări practice nu se publicau cu ISBN, ca atare nu erau luate în considerare în avansarea cadrelor didactice”. 

Fusese acuzat că a plagiat într-un curs de specialitate 92 de pagini din munca a doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole alături de care a semnat, în 2000, ca al patrulea autor. 

Dezvăluirile au pornit de la munca de documentare a jurnalistei Emilia Șercan, publicată în PressOne. 

Între timp, profesorul Dumbravă nu a mai primit niciun curs obligatoriu în facultate, până în această toamnă, și a pornit un nou proces împotriva universității, în care solicită daune morale. 

Școala9 a vorbit cu studenți, profesori și cu toate părțile implicate dintr-un caz ce devine punctul de pornire într-o discuție despre calitatea învățământului superior românesc și despre ce este pedagogic corect să le spui studenților tăi. 

INTERVIURILE HotNews.ro