Sari direct la conținut

Vladimir Putin, forțat să renunțe la o tradiție de ziua lui. Clădirea principală de la reședința din Soci a fost demolată

HotNews.ro
Vladimir Putin, forțat să renunțe la o tradiție de ziua lui. Clădirea principală de la reședința din Soci a fost demolată
Reședința președintelui rus Vladimir Putin de la Soci. Sursă foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Clădirea principală de la reședința Bocharov Ruchei a președintelui rus Vladimir Putin a început să fie demolată în februarie 2024, potrivit Proekt, unul dintre cele mai cunoscute site-uri de investigații din Rusia, care a studiat imagini din satelit, relatează Meduza.

Potrivit jurnaliștilor de la Proekt, demolarea clădirii a fost finalizată în luna martie. Acum există o excavație în locul ei, în jurul căreia lucrează echipamente de construcție, reiese din fotografiile făcute în luna mai, scrie Meduza.

La 6 martie 2024, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a vizitat reședința de la Soci.

Putin s-a întâlnit cu oficialul AIEA și cu directorul general al Rosatom, Alexei Likhachev, potrivit Proekt, într-o altă clădire care a fost construită lângă granița de sud a reședinței după Jocurile Olimpice de la Soci din 2014 și se numește Bocharov Ruchei 2.

În februarie 2014, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, vorbind despre construcția Bocharov Ruchei 2, a declarat că „nu totul era satisfăcător din punct de vedere tehnic în vechea clădire”. El a descris noua reședință a lui Putin drept „o clădire de birouri cu un design modern”.

Bocharov Ruchei a fost reședința oficială a președintelui rus din 1991 și a fost renovată în urmă cu 10 ani. În timpul primelor sale două mandate, Vladimir Putin a găzduit în mod repetat lideri străini la Bocharov Ruchei. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și preedintele belarus Alexander Lukashenko au venit aici, iar în 2008, președintele american George W. Bush Jr. a fost primit de către Putin.

Ce reședințe are Vladimir Putin

Din 2014, președintele rus a organizat, de asemenea, întâlniri periodice cu conducerea Ministerului Apărării în aceeași clădire. Cu toate acestea, aceste reuniuni nu mai au loc acolo din 2022.

În plus, Putin are un palat pe Capul Idokopas de pe coasta Mării Negre, lângă Gelendzhik, potrivit presei independente. Putin a negat că palatul îi aparține.

Miliardarul și prietenul președintelui Arkady Rotenberg a declarat că este proprietarul palatului, spunând că se intenționează transformarea acestuia într-un apart-hotel.

În plus, Putin are alte două reședințe oficiale – în Novo-Ogaryovo, în regiunea Moscova, și în Valdai. În februarie 2023, Proekt a relatat că a descoperit o gară păzită cu un heliport nu departe de reședința din Valdai.

Jurnaliștii susțin că a fost construită o rețea de căi ferate secrete, pe care președintele rus călătorește cu trenul blindat.

În apropierea reședinței Valdai a fost construită o casă pentru Alina Kabaeva, presupusa mamă a copiilor lui Putin.

De ce fuge Putin de Soci

Președintele rus Vladimir Putin se teme tot mai mult pentru viața sa din cauza atacurilor dronelor ucrainene, care parcurg distanțe tot mai mari, ocolind sistemele de apărare aeriană și ajungând la baze militare, inclusiv deasupra Cercului Polar Arctic, comentează The Moscow Times.

Putin a încetat să se mai deplaseze la Bocharov Ruchei din Soci de teamă să nu fie ținta unui atac cu drone, potrivit Proekt.

Conform site-ului de investigației, înainte de război, el obișnuia să petreacă acolo aproximativ o lună pe an, mai ales în perioada septembrie-noiembrie. De asemenea, avea o tradiție de a sărbători ziua de naștere a fostei gimnaste Alina Kabaeva, care e născută pe 12 mai.

În primul an al războiului cu Ucraina, Putin a continuat să zboare la Soci fără să-și schimbe obiceiurile. Totul s-a schimbat dramatic în 2023, când dronele au început să atace orașul.

La 20 septembrie, o cisternă de combustibil a explodat în apropierea aeroportului Soci – singurul care opera pe întreaga coastă a Mării Negre din regiunea Krasnodar – din cauza unui atac cu dronă.

Un alt atac a avut loc în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie: serviciile de informații ucrainene au susținut că o dronă a lovit aeroportul – lângă un heliport care ar putea fi folosit de Putin în timpul vizitelor sale. Avionul președintelui a aterizat la Soci două zile mai târziu – pe 3 octombrie.

Aeroportul a fost închis pentru scurt timp. La 14 octombrie, a avut loc un alt atac. Ministerul Apărării a raportat distrugerea unor drone deasupra Mării Negre, în largul coastei.

Putin a preferat să meargă la Bocharov Ruchei toamna și pentru că 7 octombrie este ziua sa de naștere.

De teamă atacurilor ucrainene, Putin nu a mai vizitat Sochi de 7 luni. Conform calculelor jrunaliștilor Proekt, acest lucru nu s-a mai întâmplat de cel puțin 10 ani.

Acest lucru a fost confirmat de oficiali apropiați de Kremlin, care anterior au fost invitați în mod regulat la Bocharov Ruchei pentru întâlniri individuale cu președintele.

INTERVIURILE HotNews.ro