Sari direct la conținut

USR anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Lasconi: Aș vrea să vedem cât curaj aveți, domnule Ciucă! / AUR, solicitare către Lasconi / Reacție din PSD

HotNews.ro
USR anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Lasconi: Aș vrea să vedem cât curaj aveți, domnule Ciucă! / AUR, solicitare către Lasconi / Reacție din PSD
Surse imagini: Inquam Photos și Profimedia


Liderul USR, Elena Lasconi, anunță că USR lucrează la textul unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu și îi cere liderului PNL, Nicolae Ciucă, să aibă curaj și să semneze moțiunea.

Lasconi a făcut acest anunț marți, printr-un mesaj video transmis pe Facebook, în care le cere celor din PNL să semneze moțiunea și are un mesaj pentru politicianul care „vrea să ajungă primul ostaș în fruntea țării”.

„Semnați moțiunea de cenzură. Altfel, rămâneți ipocriți, mincinoși”

„Am cunoscut mii de soldați, am fost și în teatrul de operații din Afganistan și sunt mândră de militarii noștri. Sunt pricepuți și curajoși. Domnul Ciucă e politician si vrea să ajungă primul ostaș în fruntea țării. as vrea să să vedem cât curaj aveți, domnule Ciucă!

Sunt pe drum spre Parlament ca să lucrez împreună cu colegii mei la moțiunea de cenzură prin care să dăm jos Guvernul, în frunte cu Ciolacu.

Haideți să vedem dacă cuvintele onestitate, curaj, respect, vă cacterizează. Faceți din cuvintele astea fapte! Semnați moțiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneți ipocriți, mincinoși, cu comportament de amante care știu că sunt înșelate, care își mai iau și o smetie peste ceafă, dar care rămân în relație, adică la guvernare, pentru bani și privilegii. Haideți cu semnătura! Ne vedem la Parlament!”, a transmis Elena Lasconi, candidat USR la prezidențiale.

  • Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Pentru a fi adoptată o moțiune de cenzură și guvernul demis este nevoie de 234 de voturi.
  • Forul legislativ are 466 de parlamentari – 158 de la PSD, 110 de la PNL, 59 de la USR, 43 de la AUR, 29 UDMR, 17 de la minoritățile naționale și 50 neafiliați.

AUR îi cere lui Lasconi să organizeze consultări pentru conţinutul moţiunii de cenzură


AUR îi cere liderului USR Elena Lasconi să organizeze consultări pentru a discuta conţinutul moţiunii de cenzură, pentru semnarea și susținerea acesteia.

„Jocul de „adio, dar rămân cu tine” al lui Nicolae Ciucă nu convinge pe nimeni. PSD şi PNL îşi continuă blatul în spatele uşilor închise. Dacă Nicolae Ciucă şi PNL sunt cu adevărat revoltaţi de decizia Curţii Constituţionale, de ceea ce se întâmplă cu drepturile românilor, atunci ori pleacă de la guvernare cu totul, ori susţin o moţiune de cenzură. Am văzut că doamna Lasconi şi USR au ieşit public să anunţe că vor iniţia un asemenea demers. Aşteptăm cu interes să vedem textul moţiunii de cenzură împotriva guvernului condus de Marcel Ciolacu şi îi solicităm doamnei Lasconi să organizeze deîndată consultări pentru a discuta conţinutul moţiunii de cenzură în vederea semnării şi susţinerii acesteia. Sperăm că, de această dată, doamna Lasconi şi parlamentarii USR să nu facă tot acest demers doar de imagine şi să meargă până la capăt”, a transmis AUR.

Reacție din PSD: E treba PNL ce va face

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu (PSD), spune despre anunţul Elenei Lasconi că este „dreptul firesc” al oricărui partid de opoziţie să iniţieze o moţiune de cenzură, iar ceea ce vor face cei de la PNL „este în registrul acestui partid”: „Ceea ce vor face cei de la Partidul Naţional Liberal, dacă vor semna o moţiune de cenzură împotriva propriilor miniştri, este din nou în registrul Partidului Naţional Liberal, nu al nostru. Noi ştim foarte sigur ce vom face, nu vom vota nicio moţiune de cenzură îndreptată împotriva propriului nostru guvern”.

El a susținut că după alegeri „singura variantă de necolaborare” cu PSD este AUR.

„Mai clar de atât, nu avem cum să le explicăm astfel încât senzaţiile, percepţiile şi temerile domnului Ciucă să fie înăturate. Ba mai mult, preşedintele PSD, actualul prim-ministru, a spus-o şi mai clar că dacă va fi preşedintele României, nu va avea nici o emoţie şi nici un dubiu să încredinţeze mandatul de premier aceluiaşi domn Nicolae Ciucă”, a susținut Suciu.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat luni seară că rupe coaliția cu PSD, acuzând partidul condus de Marcel Ciolacu că are „în ADN-ul său abuzul de putere”. El a spus că PNL va rămâne totuși în guvern, „pentru a împiedica abuzurile PSD”.

Decizia a fost anunțată pe Facebook și motivată prin hotărârea Curții Constituționale, care a scos-o pe Diana Șoșoacă din cursa pentru alegerile prezidențiale.

PSD a reacționat luni seară prin purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, care a ironizat anunţul lui Ciucă, privind ruperea coaliţiei de guvernare cu PSD, spunând că liberalul, care era „într-un uşor delir verbal”, „a inaugurat o nouă tactică de front: a atacat prin retragere”.

Și prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a avut o reacție sarcastică, într-un mesaj postat marți pe Facebook și intitulat „Ciucă al nostru nu se dezminte!”.

„După o luptă acerbă de 3 minute cu limba română, ne anunță că pleacă, dar rămâne! Înșiră cuvinte multe și îi iese o fasole cu cârnați. Nici el nu cred că înțelege ce vrea să spună. Flancat de un steag și de-o masă, citește disciplinat, de pe prompter, un discurs scris – probabil, de Rareș Bogdan – într-un moment de plictiseală. Din toată ciorba de expresii, înțelegem că domnul Nicolae Ciucă nu pleacă din bucătărie, ci doar se dă cu un pas mai aproape de oala cu fasole… să o păzească!”, a susținut Grindeanu.

În 2021, PSD și PNL creau, cu sprijinul UDMR, „Coaliția Naționale pentu România”. Documentul de constituire a coaliției de guvernre prevedea și condițiile în care va funcționa sistemul de rotație între PNL și PSD. 

Primul premier, din partea PNL, susținut de cele 4 formațiuni parlamentare semnatare, a fost Nicolae Ionel Ciucă. A urmat apoi Marcel Ciolacu, care a preluat funcție de premier în iunie 2023 până la alegerile generale din 2024.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro