VIDEO Ciolacu, iritat de întrebările despre posibila tăiere de fonduri din PNRR: „Dacă și parcă pot să facă multe”
Premierul Marcel Ciolacu s-a enervat, vineri, când reporterii l-au întrebat despre posibilitatea ca România să piardă milioane de euro, dacă în șase luni nu vom îndeplini jaloanele restante din PNRR. „Dacă am fi avut niște miniștri mai implicati și care ar fi înțeles că nu mai merge cu șmecheria în 2024, acum nu am fi avut aceasta problemă”, a declarat premierul.
După ceremonia organizata cu prilejul Zilei Nationale a Spaniei, premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat de media de pericolul pierderii a milioane de euro din PNRR pentru neîndeplinirea jaloanelor aferente cererii de plată numărul 3.
„Nu riscăm să pierdem niciun euro. Sunt două sume la Ministerul Transporturilor, e cea cu metroul de la Cluj și încă o sumă pe nu știu ce erate care nu au fost transmise din SEAP (…), ceva foarte tehnic, pe care le-am trimis din nou în discuție la nivelul tehnic, dar amândouă sunt pe loan, deci sunt pe împrumut. Cu alte cuvinte România nu pierde niciun leu, niciun euro din granturi”, a spus Ciolacu.
Întrebat dacă vom primi mai târziu banii, premierul a răspuns că Executovul european ne acordă șase luni de zile pentru a închide procedurile.
Ciolacu s-a enervat când un jurnalist l-a întrebat ce se va întâmpla dacă nu îndeplinim jaloanele restante în cele 6 luni.
„Dacă și parcă pot să facă multe. Eu vă spun un singur lucru: tot ce era la companiile la Transporturi și-au dat toți demisia imediat, tot ce era AMEPIP și-au dat imediart demisia unde am fi putut pierde bani, sperăm ca și la Energie să se întâmple același lucru.
Oricum declanșez proceduri la toate, oricum am cerut la Comisia Europeană chiar să-mi trimită un expert pe selecția 109. Este exclus ca România să piardă vreun euro. Dacă am fi avut niște miniștri mai implicati și care ar fi înțeles că nu mai merge cu șmecheria în 2024 acum nu am fi avut aceasta problemă”, a declarat premierul.
Ciolacu, despre scăderea pragului la microîntreprinderi: Presupun că va fi una din rarele discuțiii pe care o să le am direct cu Nicolae Ciucă
Întrebat dacă se va modifica pragul pentru microîntreprinderi, Ciolacu a spus că va fi nevoie de o discuție în Coaliție.
„Vom avea o discuție în Coaliție. Presupun că va fi una din rarele discuții pe care o să le am direct cu domnul președinte Nicolae Ciucă. Avem timp 6 luni”, a declarat Ciolacu.
Premierul a negat că Executivul European ar fi nemulțumit de modul în care au fost îndeplinite jaloanele dion PNRR și de instabilitatea politică din țară.
„Nu. Gândiți-vă ca noi am avut de îndeplinit în cererea de plata nr 3, pentru că despre ea vorbim, 74 de jaloane și nu știu cate ținte. Din cele 74 sunt discuții pe 3 jaloane. Sunt reforme. E normal ca grantul și sumele importante să fie puse pe reforme. Dar eu vă spun foarte sigur ca nu vom pierde niciun euro”, a mai spus Ciolacu.
România poate pierde 1,1 miliarde de euro din PNRR. De ce e îngrijorată Comisia Europeană și ce portițe mai are România
Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la modalitatea ca România să recupereze sumele aferente jaloanelor neîndeplinite din cererea de plată nr 3 din PNRR, din cauza situației politice în degradare, au declarat surse guvernamentale. Este vorba despre aproximativ 1,1 miliarde de euro care vor fi suspendate de către Comisia Europeană din cauza neîndeplinirii a șase jaloane, din 2,7 miliarde de euro cât reprezintă cea de-a treia cerere de plată.
Guvernul României va negocia o perioadă de șase luni în care să îndeplinească reformele cerute de Comisia Europeană, pentru a putea recupera o parte din suma suspendată.
Dintre cele șase jaloane, trei sunt cu miză mai mare și dificil de îndeplinit. Suma pe care o pierde România din cauza neîndeplinirii jaloanelor este de 1,1 miliarde euro, potrivit Economedia.