Sari direct la conținut

Angajata unei fabrici de tancuri din Rusia, condamnată la 12 ani de închisoare, după ce a fost acuzată că a vândut schițe Ucrainei, pentru 1.000 de euro

HotNews.ro
Angajata unei fabrici de tancuri din Rusia, condamnată la 12 ani de închisoare, după ce a fost acuzată că a vândut schițe Ucrainei, pentru 1.000 de euro
Soții Danil Mukhametov (30 de ani) și Viktoria Mukhametova (23 de ani), angajați ai unei importante fabrici de tancuri din Rusia, au fost reținuți de FSB sub suspiciunea de spionaj pentru Ucraina. Sursa foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

O femeie care a lucrat pentru o fabrică de tancuri din Rusia a fost găsită vinovată de trădare și condamnată vineri la 12 ani și jumătate de închisoare, într-o colonie penitenciară, pentru că a vândut informații militare Ucrainei, informează Reuters.

O înregistrare video publicată de tribunalul regional Sverdlovsk, din regiunea Urali, arată cum judecătorul a pronunțat sentința împotriva Viktoriei Mukhametova, care nu a schițat nicio emoție vizibilă. Soțul acesteia, Danil Mukhametov, este judecat separat, pentru acuzații similare.

Presa rusă scrie că cei doi soți lucrau la Uralvagonzavod, un important producător de tancuri.

Anterior în cursul acestui an, justiția rusă l-a condamnat pe reporterul Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal (WSJ), pentru spionaj, după ce autoritățile l-au acuzat că a colectat informații secrete despre aceeași companie din domeniul apărării.

Jurnalistul american, WSJ și guvernul Statelor Unite au negat acuzația de spionaj. Gershkovich a fost eliberat pe data de 1 august, în cadrul unui important schimb de deținuți între Rusia și Occident.

Presa locală din Rusia a relatat că Mukhametova a recunoscut că a transferat mai multe schițe către oficiali ucraineni, în schimbul a 100.000 de ruble, adică puțin peste 1.000 de dolari. Nu este clar ce conțineau aceste planuri.

Ea și soțul său au fost arestați în martie 2023 de către Serviciul Federal de Securitate (FSB), care a publicat o înregistrare video din momentul arestării.

Imaginile o arată pe femeie în momentul încare este întrebată de către agenți ce intenționează să facă cu banii, la care ea răspunde: „Doar pentru trai”.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro