Sari direct la conținut

Cine este Alina-Elena Tănăsescu, deputata care a preluat șefia Comisiei Juridice după demisia Laurei Vicol

HotNews.ro
Cine este Alina-Elena Tănăsescu, deputata care a preluat șefia Comisiei Juridice după demisia Laurei Vicol
Alina-Elena Tănăsescu, deputat PSD / Foto: Inquam Photos / George Călin

Deputata PSD Alina-Elena Tânăsescu a preluat, luni, șefia Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, conform Agerpres, după ce Laura Vicol a demisionat din funcție săptămâna trecută în urma investigației Recorder despre schema Nordis.

Alina-Elena Tănăsescu are 48 de ani, este de profesie avocat și este deputată din anul 2016. Până astăzi, a fost vicepreședintă timp de doi ani a Comisiei Juridice.

Tănăsescu a obținut în 2011 titlul de doctor în Drept la Universitatea din Craiova. În perioada 2006 – 2016, a fost asistent universitar la Facultatea de Drept din Craiova și lector la Facultatea de Științe Juridice din Craiova, conform CV-ului ei postat pe siteul Camerei Deputaților. 

Începând cu 2004 și până în 2016 a fost consilier județean în Dolj, iar in ultimii doi ani de mandat a ocupat funcția de vicepreședinte al acestui for. Alina Tănăsescu este, în prezent, vicepreședinte al PSD Dolj.

Conform declarației de avere de anul acesta, noua președintă a Comisiei Juridice deține un apartament de 100 metri pătrați în Craiova și niciun ban în conturi bancare. Anual, deputata Tănăsescu primește un salariu net de 27.685 de euro.


La capitolul împrumuturi și datorii, Alina-Elena Tănăsescu a menționat că a împrumutat Partidul Social Democrat cu 100.000 de lei și că are un credit bancar de 121.600 de lei, scandent în 2024.

Laura Vicol a demisionat de la șefia comisiei și din PSD, după ancheta Recorder

Laura Vicol a demisionat de la șefia Comisiei Juridice la o zi de la investigația Recorder privind proiectul imobiliar Nordis, „afacerea unui clan politico-imobiliar cu conexiuni la cel mai înalt nivel”.  Asociatul principal al Nordis este Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol.

În cererea de demisie, Vicol acuză „jocuri nedrepte și de o gravitate fără precedent îndreptate împotriva mea”.

La trei zile de la publicarea investigației jurnalistice despre schema Nordis, Laura Vicol a trimis o înștiințare către PSD Dolj că demisionează din partid și a acuzat un „linșaj mediatic” și o „campanie de denigrare” împotriva sa, dar și pentru destabilizarea PSD, potrivit unui document obținut de HotNews.

INTERVIURILE HotNews.ro