Sari direct la conținut

Italia a trimis deja un prim grup de migranţi în Albania, în cadrul planului controversat de procesare a solicitărilor de azil în străinătate

HotNews.ro
Migranti Lampedusa, Foto: Alberto PIZZOLI / AFP / Profimedia
Migranti Lampedusa, Foto: Alberto PIZZOLI / AFP / Profimedia

Italia a trimis luni un prim grup de migranţi în Albania, a anunţat o sursă informată citată de agențiile de presă Reuters şi AFP, care amintesc că este vorba de prima astfel de măsură dintr-un controversat plan de procesare a solicitărilor de azil în străinătate, relatează Agerpres.

Guvernul condus de Giorgia Meloni a construit două centre de recepţie în Albania, în cadrul primului acord dintre un stat al UE şi un stat din afara Uniunii de redirecţionare a migranţilor, în efortul de a descuraja sosirile ilegale.

Sursa, care a dorit să i se păstreze anonimatul, a menţionat că nava Libra a pornit din apropiere de insula Lampedusa având la bord un număr neprecizat de migranţi salvaţi recent de pe mare.

Aceasta a mai adăugat că este vorba doar de bărbaţi proveniţi dintr-o listă de ţări considerate sigure de Italia.

În prezent pe lista italiană figurează 21 de state, număr care a crescut recent de la 15 şi care include Bangladesh, Egipt, Cote D’Ivoire şi Tunisia. Anul trecut, 56.588 de migranţi au sosit în Italia doar din aceste ţări.

Conform acordului cu Albania, anual vor putea fi trimişi în ţara balcanică până la 36.000 de migranţi proveniţi din state de pe lista celor sigure, ceea ce le limitează drastic posibilitatea de a obţine azil.

Migranţii trimişi de Italia în Albania vor fi transferaţi la centrul de înregistrare situat în portul Shëngjin, iar apoi, la aproximativ 20 de kilometri distanţă, la cel din fosta bază militară Gjadër, unde vor aştepta pentru a afla dacă cererea lor de azil este acceptată sau nu.

Migranţii vor fi găzduiţi acolo în facilităţi din prefabricate de 12 mp, fiind înconjuraţi de ziduri înalte şi supravegheaţi de camere şi de poliţie. Tot ceea ce se întâmplă în incinta centrului este responsabilitatea italienilor, în timp ce securitatea externă este asigurată de forţele de securitate albaneze.

Italia şi Ungaria vor și mai multe astfel de „hub-uri de returnare” în ţări din afara UE

Procesarea cererilor de azil ar putea dura până la patru săptămâni, potrivit unei surse familiarizate cu procedurile care a cerut să rămână anonimă. Pentru cei cărora li se va refuza azilul, în centru au fost înfiinţate celule.

Peste 300 de soldaţi, medici şi judecători italieni sunt implicaţi în această operaţiune.

Acordul cu privire la transferul migranţilor între Italia şi Albania, aspru criticat de ONG-urile pentru drepturile omului, a fost semnat în noiembrie 2023 de Giorgia Meloni şi de omologul său albanez, Edi Rama, care urmăreşte aderarea ţării sale la Uniunea Europeană.

Italia şi Ungaria au propus extinderea principiului la scară europeană, prin crearea unor „hub-uri de returnare”, centre unde ar fi retrimişi migranţii ilegali, în ţări din afara UE. O propunere în acest sens ar putea fi discutată la summitul european de joi şi vineri de la Bruxelles.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro