Manifeste lansate din avion în Gaza, cu imaginea trupului lui Sinwar. Oferta Israelului pentru militanții Hamas
Avioane israeliene au lansat manifeste în sudul Fâșiei Gaza care arată o imagine cu trupul liderului ucis al Hamas Yahya Sinwar, însoțită de mesajul „Hamas nu va mai stăpâni Gaza”, reluând exprimarea folosită de către premierul Israelului Benjamin Netanyahu.
Lansarea vine în contextul în care ultimele atacuri israeliene au ucis cel puțin 32 de persoane în Fâșia Gaza și au consolidat asediul în jurul spitalelor din Jabalia, în nordul enclavei, potrivit autorităților sanitare palestiniene.
„Celor care lasă armele și predau ostaticii li se va permite să plece și să trăiască în pace”, se scrie în manifestul redactat în limba arabă, potrivit locuitorilor din orașul Khan Younis și imaginilor care circulă în mediul online.
Now the IDF dropped leaflets in Khan Yunis: "Sinwar ruined your lives, he hid in a dark den and was killed when he fled in panic." Hamas will no longer rule Gaza, you have a chance to free yourself from its tyranny. Return the kidnapped to us – and live in peace" pic.twitter.com/TOaqzqLKoU
— RainerLotz (@LytzRainer) October 19, 2024
Mesajul reia o declarație a lui Netanyahu de joi, după ce Sinwar a fost ucis de către soldații israelieni în Rafah, oraș aflat la granița cu Egipt.
În tabăra Al-Maghzai, din centrul Fâșiei Gaza, 11 persoane au fost ucise într-un atac israelian, în timp ce o altă lovitură a ucis patru persoane în tabăra apropiată de la Nuseirat. În Khan Younis și Rafah au murit cinci persoane, iar șapte palestinieni au fost uciși în tabăra Shati din nordul regiunii, potrivit datelor anunțate de medicii palestinieni.
Forțele israeliene asediază tabăra Jabalia, care a fost încercuită după ce au fost trimise tancuri în orașele învecinate Beit Hanoun și Beit Lahiya. Locuitorii au primit ordin de evacuare. Oficialii israelieni spun că ordinele de evacuare sunt menite să separe luptătorii Hamas de civili și au negat că există un plan de a alunga civilii din Jabalia sau din alte zone din nord.
Locuitorii și oficialii sanitari susțin că forțele israeliene au bombardat case și au asediat spitalele, împiedicând furnizarea de alimente și medicamente astfel încât localnicii să fie forțați să plece. Medicii au refuzat să îndeplinească ordinul israelian de evacuare a spitalului, întrucât mulți dintre pacienți sunt în stare critică.
„Ocupația israeliană intensifică eforturile țintite asupra sistemului sanitar din nordul Fâșiei Gaza, prin asedierea și atacarea directă a Spitalului Indonezian, Spitalului Kamal Adwan și Spitalului Al-Awda în ultimele ore”, a anunțat Ministerul Sănătății din Gaza.
Doi pacienți de la terapie intensivă din Spitalul Indonezian au murit „ca urmare a asedierii spitalului și lipsei energiei electrice și a echipamentelor medicale”.
Armata israeliană a precizat că trupele care operează în zonă au fost informate despre „importanța reducerii daunelor aduse civililor și infrastructurii medicale”. „S-a subliniat că spitalul trebuie să continue să funcționeze fără întreruperi și la capacitate maximă și nu au fost tiruri intenționate asupra sa”, a anunțat IDF.