Sari direct la conținut

Care sunt posibilii succesori ai lui Yahya Sinwar la șefia Hamas. Rolul pe care l-ar putea primi fratele fostului lider

HotNews.ro
Care sunt posibilii succesori ai lui Yahya Sinwar la șefia Hamas. Rolul pe care l-ar putea primi fratele fostului lider
Yahya Sinwar Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Grupul Hamas ar putea să numească un nou lider politic aflat în afara Fâșiei Gaza, în timp ce fratele lui Yahya Sinwar, Mohammad, ar putea să aibă un rol mai important în conducerea ostilităților din acest teritoriu, au spus experți consultați de Reuters.

În numirea succesorului lui Sinwar, Hamas trebuie să ia în calcul nu doar preferințele principalului său susținător, Iranul, dar și interesele Qatarului, unde se află principalii candidați pentru conducerea organizației.

O decizie cu aprobare din Iran și Qatar

Sinwar, unul dintre organizatorii atacului din 7 octombrie 2023 care a declanșat devastatorul război din Gaza a fost ucis miercuri de armata israeliană, a doua oară în mai puțin de trei luni când Hamas își pierde liderul. Precedentul șef, Ismail Haniyeh, a fost asasinat în iulie, la teheran, aproape sigur de către Israel. Când Sinwar l-a înlocuit, acesta a cumulat conducerea militară cu cea politică în Gaza, însă această variantă pare acum improbabilă.

După mai bine de un an de atacuri feroce ale Israelului, care a ucis mii de luptători și a eliminat figuri proemente ale organizației, nu este clar cum va ieși Hamas din ultima lovitură. Adjunctul lui Sinwar, Khalil Al-Hayya, care este văzută ca un potențial succesor, a emis un comunicat sfidător vineri, spunând că ostaticii nu vor fi eliberați până când armata Israelului nu se retrage din Gaza.

Hamas are o tradiție în a-și înlocui repede și eficient liderii căzuți, numirea succesorilor fiind atribuția Consiliului Shura, în care sunt reprezentați membrii Hamas din Fâșia Gaza, Cisiordania, închisorile israelieni și diaspora palestiniană, ceea ce înseamnă că noul lider ar avea autoritatea să ducă negocieri de armistițiu, chiar dacă nu se află în Gaza.

Succesiunea divizată a lui Yahya Sinwar

În afară de Hayya, care este negociatorul-șef al Hamas, alți candidați sunt Khales Meshaal, predecesorul lui Haniyeh, și Mohammad Darwish, o figură puțin cunoscută care prezidează Consiliul Shura, potrivit unor analiști și a unei surse Hamas. Hamas va trebui să notifice Qatarul, care a avut un rol major în negocierile infructuoase pentru încetarea focului, precum și alte capitale din regiune, a afirmat sursa citată.

Ashraf Abouelhoul, un expert în afaceri palestiniene, se așteaptă ca responsabilitățile să fie divizate în două funcții – una care să asigure conducerea militară și alta care să ocupe funcția politică, responsabilă pentru contactele internaționale și definirea politicilor.

„Iran este cel mai puternic aliat al Hamas, care sprijină grupul cu bani și arme, iar binecuvântarea lor este crucială pentru cel care va deveni succesorul lui Sinwar”, a spus Abouelhoul, editor la publicația egipteană de stat Al-Ahram.

El se așteaptă ca Hamas să păstreze condițiile esențiale în viitoarele negocieri de armistițiu, adică retragerea israelului din Gaza și încetarea războiului. Însă ar putea arăta mai multă flexibilitate în alte chestiuni, precum detaliile legate de eliberarea ostaticilor în schimbul palestinienilor închiși în Israel.

Hamas a fost fondată în 1987 și este o ramură a mișcării islamiste sunnite Frăția Musulmană. Deciziile sale sunt de obicei luate prin consens instituțiilor din interiorul ei. După moartea lui Sinwar, conducerea Hamas în Gaza a trecut la adjunctul său aflat în Qatar, Hayya.

Însă războiul în desfășurare și dificultățile de comunicare pot impune limite în ce privește contactul pe care Hayya îl poate avea cu oamenii din teren, astfel că aripa armată – Brigăzile Qassam – ar putea să rămâne la conducerea efectivă.

Fratele lui Sinwar, un lider al aripii militare

O sursă Hamas a indicat că Hayya nu ar avea probleme să-și exercite rolul de lider de facto în Gaza, mai ales că a avut relații bune cu aripa armată a organizației și a fost un apropiat al lui Sinwar și Haniyeh.

Akram Attallah, un analist al politicii palestiniene, se așteaptă ca aripa armată să respecte, chiar și de la distanță, autoritatea lui Hayya. De asemenea, Mohammad Sinwar ar putea deveni o figură mai importantă în aripa armată și în Hamas, în general. Un veteran al Brigăzilor Qassam, Mohammad Sinwar a apărut rareori în public, a fost pe lista „most wanted” a Israelului și a supraviețuit mai multor tentative de asasinat, au declarat surse Hamas.

Numirea, în luna august, a fratelui său ca lider Hamas a fost văzută atunci ca un act de sfidare a Israelului și un semn de unitate internă a Hamas. Legăturile sale strânse cu Iran erau văzute ca un factor în plus pentru candidatura sa. Atât Darwish, cât și Hayya sunt considerați apropiați ai Teheranului, al cărui sprijin va fi vital pentru Hamas pentru refacere după război.

În schimb, șansele fostului lider Khales Meshaal sunt mai reduse, după un episod de fricțiuni cu Teheranul, după ce a sprijinit revolta condusă de sunniții sirieni în 2011 împotriva președintelui Siriei, Bashar al-Assad. Însă dacă Iranul își domolește opoziția față de Meshaal, și acesta ar putea avea o șansă să preia conducerea Hamas.

INTERVIURILE HotNews.ro