Institutul Marius Nasta a primit autorizație de funcționare după trei luni de amânări, însă doar parțială. „DSP nu a motivat în niciun fel”
Autorizația sanitară de funcționare a Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta a fost primită miercuri de reprezentanții spitalului de la Direcția de Sănătate Publică București. Autorizația a fost emisă însă doar pentru o parte din spațiile celui mai mare spital de boli pulmonare din țară.
Trei săli de operație recent modernizate din investiții ale Ministerului Sănătății și din donații, 9 paturi ATI dintr-un total de 23 și laboratorul de diagnostic genetic al tuberculozei rămân în continuare fără autorizație sanitară de funcționare, declară managerul Beatrice Mahler pentru HotNews.ro. Ceea ce înseamnă că spitalul nu le poate folosi.
În acest timp, medicii din spital operează în doar două săli.
De asemenea, pe lângă cele 9 paturi ATI care nu pot fi utilizate în lipsa autorizației, spitalul mai are doar 14 paturi de Terapie Intensivă pe care le poate folosi în acest moment.
Un alt spațiu care nu a primit autorizație este laboratorul de diagnostic genetic al tuberculozei, în condițiile în care, spune Beatrice Mahler, acesta face parte din rețeaua europeană de laboratoare de referință pentru tuberculoză. Acum, laboratorul riscă să piardă acreditarea națională și internațională.
Mahler: „DSP nu a motivat refuzul autorizării spațiilor”
Managerul Institutului Marius Nasta mai spune, în dialogul cu HotNews, că Direcția de Sănătate Publică nu a motivat în niciun fel refuzul autorizării acestor spații.
Șefa DSP București, Cristina Pelin, nu a putut fi contactată de HotNews până la momentul publicării acestui articol pentru a explica motivele care au dus la neautorizarea blocului operator, a paturilor ATI și a laboratorului.
După primirea autorizației parțiale de funcționare, Beatrice Mahler a trimis, miercuri, șefei DSP București o nouă adresă în care cere clarificări pentru deblocarea situației. Adresa trimisă către DSP a fost publicată integral și pe pagina de Facebook a Institutului Marius Nasta.
Fără autorizație de aproape 3 luni
Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta a rămas de aproape 3 luni fără autorizație sanitară de funcționare, cu toate că managerul Beatrice Mahler spune că a depus la timp toate documentele în vederea emiterii acesteia.
În urmă cu o zi, DSP București susținea, într-un răspuns pentru Digi 24, că autorizația ar fi fost emisă încă din 15 octombrie. Directorul DSP București, Cristina Pelin, nu a putut fi contactată nici ieri de HotNews pentru a explica motivele pentru care autorizația despre care spunea că a fost emisă în urmă cu o săptămână nu ajunsese încă la spital.
„Ei de regulă ne sună, atunci când emit autorizația, să venim după ea. Trimitem un șofer de la spital la DSP să o ridice. De data aceasta nu ne-a anunțat nimeni nici să venim după autorizație, nici că ne-a fost trimisă prin poștă sau altfel. Noi aveam tot interesul să mergem să o luăm, dacă eram anunțați”, declara în urmă cu o zi managerul Beatrice Maher pentru HotNews.
Funcționarea celui mai mare spital de boli pulmonare din țară, în pericol
În lipsa autorizației sanitare de funcționare emise de DSP, Casa de Asigurări de Sănătate ar fi putut opri oricând finanțarea Institutului Marius Nasta, caz în care activitatea celui mai mare spital de boli pulmonare din țară ar fi fost sistată.
Institutul Marius Nasta a depus la Direcţia de Sănătate Publică din București, încă din luna iulie, o solicitare pentru autorizaţia sanitară de funcţionare, iar în luna mai, pentru un bloc operator proaspăt renovat.
Beatrice Mahler spune că, după o solicitare făcută la Avocatul Poporului pentru a media situaţia, instituţia a dat în judecată Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti pentru obţinerea răspunsurilor la cele două solicitări.
Marius Nasta este spitalul unde ajung cele mai grave cazuri de boli pulmonare din toată țara, precum tuberculoză, cancer pulmonar, pneumonie sau fibroză chistică. Medicii de aici tratează, în fiecare an, peste 40.000 de pacienți.
Citește și: