Sari direct la conținut

Aflat la guvernare alături de PSD, Ciucă promite, în campanie, că nu va lăsa țara „pe mâna lui Ciolacu și Simion”

HotNews.ro
Nicolae Ciucă participa la evenimentul de deschidere a BSDA 2024,in Bucuresti, 22 mai 2024. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Nicolae Ciucă participa la evenimentul de deschidere a BSDA 2024,in Bucuresti, 22 mai 2024. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, susține în primul mesaj din campania electorală că liberalii sunt singurii în măsură să lupte împotriva „binomului PSD-AUR”, afirmând că România nu trebuie să fie lăsată pe mâinile liderului AUR, George Simion, și a premierului Marcel Ciolacu, șeful social-democraților, cu care a format o coaliție în ultimii ani.

„Astăzi, la început de campanie electorală, este momentul să spunem clar şi hotărât că vom câştiga aceste alegeri! Suntem puternici, suntem o echipă sudată şi, cel mai important, am demonstrat că suntem în slujba oamenilor. PNL are cea mai puternică structură de aleşi locali şi cele mai eficiente administraţii. Suntem singurii capabili să luptăm cu binomul PSD-AUR pentru o Românie europeană. Este esenţial să nu lăsăm România pe mâna lui Marcel Ciolacu şi George Simion. E important să nu facem pe placul Rusiei, ci să facem tot ce putem pentru familie, comunitate şi ţară”, a scris Ciucă într-o postare pe Facebook.

În opinia liderului PNL, a lăsa PSD şi AUR la putere „ar fi un dezastru”. „Îi vom înfrunta cu trei adevăruri clare: doresc să ia toată puterea, sunt bântuiţi de corupţie şi au revenit la politica aroganţei. Ei vor să ne distrugă viitorul, dar împreună noi îi vom opri. Vă propun tuturor să luptăm, cu onoare şi credinţă, pentru o Românie sigură şi prosperă”, a conchis Ciucă.

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale a început vineri, la ora 0.00 şi se va încheia la 23 noiembrie, la ora 7.00.

Președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă vor participa vineri la ceremonia militară cu ocazia Zilei Armatei Române de la Monumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol din Capitală.

Nu este prima dată când Ciucă îl acuză pe Ciolacu că face jocurile Moscovei. Preşedintele Partidului Național Liberal a susţinut marţi că se fac demersuri astfel încât în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din acest an să se confrunte liderii PSD, Marcel Ciolacu, şi AUR, George Simion, informează Agerpres.

Potrivit lui Ciucă, o astfel de situaţie nu este doar „dorinţa” PSD, ci şi a Rusiei.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că „politicieni disperați să ajungă în turul 2” inventează „scenarii iresponsabile despre cum Rusia va profita la alegerile prezidențiale din România”.

INTERVIURILE HotNews.ro