Sari direct la conținut

UDMR nu crede într-o înțelegere PSD-AUR. Liberalii, acuzați că lansează „fumigene ieftine” și „prostii de campanie”

HotNews.ro
Csoma Botond, UDMR, Foto: AGERPRES
Csoma Botond, UDMR, Foto: AGERPRES

Deputatul Csoma Botond (UDMR) a declarat, la Prima News, despre presupusa înţelegere PSD-AUR, pentru ca George Simion să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale cu Marcel Ciolacu, că aceste informații sunt lansate de liberalii exasperați de riscul ca Nicolae Ciucă să nu intre în turul II.

„PNL şi domnul general sunt exasperaţi şi timoraţi, pentru că în toate sondajele apărute în ultima vreme cu excepţia unui singur sondaj comandat de PNL, Ciucă nu intră în turul doi. Şi atunci, fiind exasperaţi şi timoraţi, lansează teorii ale conspiraţiei”, a spus liderul deputaţilor UDMR, citat de News.ro.

Csoma Botond a apreciat sunt „nişte prostii de campanie”. „În loc să vorbească despre problemele reale ale acestei ţări, despre problemele de care sunt interesaţi cetăţenii României, anunţă fumigene ieftine”, a completat deputatul.

El a precizat că „PNL vine cu această fumigenă când ei, la Satu Mare, au făcut o alianţă de suflet cu AUR-ul”. „Un şovin care a făcut alianţă cu AUR şi vin acum cu această fumigenă, că PSD vrea să îl bage pe Simion în turul doi? Mie mi-ar fi ruşine”, a comentat Botond, despre liderul PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma.

„Planul Hrebenciuc”, invocat de Nicolae Ciucă

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, care este și candidatul formațiuni la alegerile prezidenţiale din acest an, a declarat duminică, la Drobeta-Turnu Severin, că PSD vrea să implementeze „Planul Hrebenciuc” prin care social-democrații vor să „îl facă preşedinte” pe Marcel Ciolacu, în urma unui tur II în care social-democratul se se confrunte cu George Simion.

„Planul Hrebenciuc se pune în operă, astfel încât să facă orice, nu contează cum, să câştige alegerile prin orice metode, mai puţin democratice şi morale, preşedintele PSD”, a afirmat Ciucă, în faţa liberalilor din judeţul Mehedinţi, potrivit News.ro.

La același eveniment, liderul liberalilor a acuzat PSD că „sacrifică absolut orice pentru a-şi duce candidatul în turul doi cu liderul AUR, George Simion”. Conform lui Ciucă, PNL este singurul partid din România în măsură să se lupte cu „binomul PSD – AUR”.

Patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a susținut marți seară, pe 22 octombrie, la Realitatea TV, că fostul deputat social-democrat Viorel Hrebenciuc i-a vorbit despre planurile PSD de a-l duce pe liderul AUR, George Simion, în turul doi al alegerilor prezidențiale.

„Eu am vorbit și cu Hrebenciuc. Și mi-a zis: «Măi, nea Gigi, haide să îl băgăm pe Simion în turul doi». Am zis bine, hai să îl băgăm. A zis acum vreo lună jumate”, a declarat Becali, la emisiunea „Culisele Statului Paralel”, citat de realitatea.net.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro