Marcel Ciolacu, despre o eventuală înțelegere a PSD cu AUR: „Cum să fac blat cu un asemenea personaj?”
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, care este și candidatul partidului la alegerile prezidențiale din acest an, a susținut marţi seară că nu poate face „blat” cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), astfel încât candidații celor două formațiuni să ajungă în turul al doilea, afirmând că de-a lungul timpului a fost omul politic cel mai atacat de George Simion.
Premierul a fost întrebat, într-o dezbatere electorală organizată de Antena 3, dacă există „un blat” între PSD şi AUR în ceea ce privește scrutinul pentru cea mai înaltă funcție din stat.
„Am fost omul politic cel mai atacat de domnul Simion. (…) Cred că 45 de minute m-a înjurat şi a ţipat la mine, (…) a tras de uşile de la birou. Cum să fac blat cu un asemenea personaj?!”, a răspuns Ciolacu, potrivit News.ro.
Liderul PSD a mai spus că cei care „au strigat cel mai mult pe acest subiect” sunt liberalii. „Sunt colegii de guvernare, ca să nu zic de coaliţie”, a precizat Ciolacu.
Premierul a mai susținut că totul este „o şmecherie”, pe care a aplicat-o Partidul Democrat Liberal (PDL) pe vremuri, formațiunea fostului președinte Traian Băsescu care în prezent nu mai există, dar ai cărei oameni sunt în actualul PNL.
„Şi democraţia e vie şi alegerile sunt reale. În primul rând, PSD-iştii vor vota candidatul PSD”, a continuat Ciolacu.
El a explicat că nu se justifică scenariul unui posibil „blat”, niciunul dintre liderii PSD neputând să ceară membrilor şi simpatizanţilor să voteze un alt candidat. „De ce să-i dau eu votul la Simion? Care este logica?”, s-a întrebat retoric președintele social-democraților.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, candidatul liberalilor la alegerile prezidenţiale, a acuzat recent că pe listele AUR de la parlamentare se află chiar membrii PSD, iar împreună cu „vicleşugul pus în scenă la CCR” „planul Hrebenciuc prinde contur”.
„Planul Hrebenciuc se pune în operă, astfel încât să facă orice, nu contează cum, să câştige alegerile prin orice metode, mai puţin democratice şi morale, preşedintele PSD. Doar că, uitându-mă la dumneavoastră, pornind de la doamnele şi domnii primari, consilieri locali şi judeţeni, am convingerea că nu îi vom lăsa, că vom intra în turul doi pe 24 noiembrie şi vom câştiga alegerile parlamentare şi prezidenţiale în decembrie”, a afirmat Ciucă duminică, în faţa liberalilor din judeţul Mehedinţi.
Liderul liberalilor a acuzat PSD că „sacrifică absolut orice pentru a-şi duce candidatul în turul doi cu liderul AUR, George Simion”. Conform lui Ciucă, PNL este singurul partid din România în măsură să se lupte cu „binomul PSD – AUR”.
„Nu putem lăsa PSD să pună mâna pe toată puterea în România. Aduceţi-vă aminte ce s-a întâmplat în ţară când PSD a avut toată puterea. România, românii nu merită să mai trăiască astfel de experienţe politice. (…) Pe 24 noiembrie intrăm sigur în turul doi, iar pe 8 decembrie câştigăm sigur alegerile prezidenţiale”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.
Patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a susținut marți seară, pe 22 octombrie, la Realitatea TV, că fostul deputat social-democrat Viorel Hrebenciuc i-a vorbit despre planurile PSD de a-l duce pe liderul AUR, George Simion, în turul doi al alegerilor prezidențiale.