Sari direct la conținut

Luare de ostatici în Suedia încheiată după nouă ore. Una dintre condițiile pentru eliberarea ostaticilor: livrarea a 20 de pizza

HotNews.ro
Politie Suedia, Foto: Eric Farrelly / Alamy / Profimedia Images
Politie Suedia, Foto: Eric Farrelly / Alamy / Profimedia Images

O luare de ostatici a doi gardieni de închisoare de către doi deţinuţi periculoşi în Suedia s-a încheiat cu eliberarea lor miercuri seară, după nouă ore de negocieri şi o improbabilă livrare de 20 de pizza kebab la centrul penitenciar, scrie AFP.

Gardienii, care au fost eliberaţi în două etape în cursul serii, „nu au fost răniţi şi vor merge la familiile lor”, a declarat pentru AFP Stina Lyles, o purtătoare de cuvânt a administraţiei penitenciare suedeze.

Miercuri, în jurul orei locale 12.30 (10.30 GMT), doi deţinuţi din centrul penitenciarului de înaltă securitate Hällby, în apropierea oraşului Eskilstuna, au reuşit să pătrundă în spaţiul rezervat gardienilor, a spus Torkel Omnell, un alt responsabil penitenciar. În interior se aflau doi gardieni care au fost imediat luaţi ostatici. Apoi „a fost trimis un mediator la faţa locului” şi poliţia a fost mobilizată, a explicat Torkel Omnell.

Potrivit mai multor publicații suedeze, două condiţii au fost puse pentru eliberarea ostaticilor: un elicopter pentru a fugi şi 20 de pizza cu carne kebab care să fie împărţite între deţinuţi.

„Da, mai multe pizza au fost livrate”, a confirmat Stina Lyles pentru AFP. O pizzerie locală, Hällby Pizzeria, a confirmat, de asemenea, ca a onorat comanda neobişnuită, explicând că a rămas fără carne.

„Administraţia închisorii nu a spus prea multe când a comandat. Şi nu am fost plătit, doar au venit, au luat pizza şi au plecat”, a spus la postul naţional de televiziune SVT Beshar Toma, angajat al pizzeriei.

Cei doi deţinuţi, ambii executând lungi pedepse pentru crimă, au fost transferaţi la secţia de poliţie urmând a fi audiaţi pentru „răpire”, potrivit forţelor de ordine. (Sursa: Agerpres)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro