„Plecați”: Germania își avertizează cetățenii că riscă să fie luați ostatici în Iran
Guvernul german și-a reiterat vineri avertismentul de călătorie pentru cetățenii săi aflați în Iran, transmițându-le să părăsească republica islamică pentru a nu risca să fie luați ostatici, relatează Reuters.
„Avem de mult timp un avertisment de călătorie pentru Iran și o solicitare față de germanii din Iran să părăsească țara deoarece, după cum am văzut cu cazul lui Jamshid Sharmahd, Iranul ia ostatici cetățeni germani”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al ministerului german de externe.
„Vrem să îi cruțăm pe alți cetățeni germani de aceeași soartă”, a subliniat acesta.
Jamshid Sharmahd, un bărbat cu dublă cetățenie irano-germană vârstă de 60 de ani, fusese condamnat la moarte de Curtea Supremă a Iranului în 2023 pentru „corupţie pe pământ”, pentru presupusa sa implicare într-un atac asupra unei moschei în 2008, soldat cu 14 morţi.
El a fost răpit la sfârşitul lunii iulie 2020 de către forţele de securitate iraniene în Emiratele Arabe Unite, înainte de a fi dus în Iran și executat la începutul acestei săptămâni.
„Lui Jamshid Sharmahd nu i s-a dat nici măcar posibilitatea de a se apăra în cadrul procesului împotriva acuzaţiilor formulate împotriva sa”, a reacţionat luni cancelarul german Olaf Scholz pe platforma X, calificând execuţia drept „un scandal”.
Scandal diplomatic între Germania și Iran
Ministrul german de externe Annalena Baerbock a condamnat, de asemenea, execuţia şi a criticat „regimul inuman” din Iran. „Am spus clar şi răspicat Teheranului că execuţia unui cetăţean german va avea consecinţe grave”, a afirmat Baerbock într-o declaraţie remisă presei luni.
„Executarea sentinţei capitale împotriva concetăţeanului nostru Jamshid Sharmahd este o crimă odioasă”, a declarat luni liderul creştin-democraţilor (CDU) din Germania, Friedrich Merz. Liderul opoziţiei a cerut guvernului german să răspundă decisiv, afirmând că abordarea „diplomaţiei tăcute” a eşuat.
„Relaţiile cu Iranul ar trebui să fie puse la încercare având în vedere uciderea unui cetăţean german, sponsorizată de stat”, a declarat Merz. „Ambasadorul iranian trebuie expulzat”, a cerut Merz.
Annalena Baerbock a anunțat joi că toate cele 3 consulate iraniene de pe teritoriul Germaniei vor fi închise în semn de protest față de execuția lui Sharmahd.
„Relațiile noastre diplomatice sunt deja într-un punct mai mult decât scăzut”, a declarat joi Annalena Baerbock, șefa diplomației germane, de la New York.
Anterior, Germania și-a rechemat ambasadorul din Iran ca urmare a execuției lui Sharmahd și l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Teheranului de la Berlin pentru a protesta față de măsură.
Baerbock a precizat însă că, deși consulatele iraniene de pe teritoriul Germaniei vor fi închise, ambasadei iraniene de la Berlin i se va permite să își continue activitățile.
Șefa diplomației germane a îndemnat totodată Uniunea Europeană să adauge Garda Revoluției din Iran pe lista grupărilor teroriste.