Sari direct la conținut

Ce a răspuns Marcel Ciolacu, întrebat dacă nepotul său reuşea în afaceri dacă el nu avea o funcţie importantă

HotNews.ro
Ce a răspuns Marcel Ciolacu, întrebat dacă nepotul său reuşea în afaceri dacă el nu avea o funcţie importantă
Marcel CIolacu - FOTO Facebook via GOLAZO.ro

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, consideră că nepotul său, Mihai Cristian Ciolacu, „ar fi reuşit mult mai bine” în afaceri dacă el nu avea o funcţie importantă, susținând că acesta „preferă câteodată să evite” în conversaţii să spună că îl cheamă Ciolacu.

„Cred că ar fi reuşit mult mai bine. Gândiţi-vă ce presiune e pe el, cât de atent este să nu vorbească cu nimeni, să nu se interpreteze ceva şi această presiune o are de vreo patru ani. El are vreo 35 de ani”, a declarat Ciolacu, sâmbătă, 2 noiembrie, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, citat de News.ro, întrebat dacă nepotul său ar fi reuşit în afaceri dacă el nu avea o funcţie importantă.

De asemenea, Ciolacu a mai spus că nepotul său preferă să evite în conversaţii că îl cheamă şi Ciolacu.

„Nepotul meu preferă câteodată să evite în conversaţii să spună că îl cheamă şi Ciolacu. Cred că toate neamurile mele fac acest lucru. Ce lume vrem noi? Unde mai ducem această ură şi această instigare plecată de 20 de ani de la preşedinţii României? Ăia sunt de stânga, ăia sunt răi, ăia sunt ciuma roşie. Cât vrem să facem această falie între români şi, pe urmă ne minunăm cu toţii că lucrurile nu funcţionează (…)”, a mai spus Ciolacu.

HotNews a scris că firmele Solar Energy Production SRL și Development Power Solar Energy SRL, înființate de Mihai Cristian Ciolacu, nepotul lui Marcel Ciolacu, au obținut fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru două parcuri fotovoltaice în decembrie 2023, a confirmat Ministerul Energiei, la solicitarea redacției noastre. 

 În aprilie 2022, a înfiinţat firmele. În martie 2023, a obţinut Avizul Tehnic de Racordare (ATR) de la Transelectrica. În iunie 2022, a aplicat la fonduri PNRR, pentru care a primit aprobare în decembrie 2023. 

Potrivit unor specialiști din piață consultați de HotNews.ro, care au solicitat să nu fie citați cu nume, tranzacția cu Premier Energy are, pe piață, o evaluare de circa 15 milioane de euro.

Totodată, conform G4media, nepotul lui Marcel Ciolacu a primit cadou acțiuni la o companie farmaceutică din Buzău.

Buzoianul Răzvan Prisada a fost numit în 2022 de ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, în funcția de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului, instituție-cheie care reglementează o piață de 6,4 miliarde de euro. Cu patru ani înainte de numire, în 2018, soția lui Prisada îi făcuse cadou lui Mihai Cristian Ciolacu o parte din acțiunile deținute la o companie farmaceutică din Buzău, potrivit sursei citate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro