Sari direct la conținut

Grevă la The New York Times, chiar înaintea alegerilor cruciale de marți

HotNews.ro
Grevă la The New York Times, chiar înaintea alegerilor cruciale de marți
Membri ai The New York Times Tech Guild protestează în fața clădirii sediului central al publicației, în New York City, pe 4 noiembrie 2024. Sursa foto: David Dee Delgado / AFP / Profimedia

Sindicatul echipei tehnice de la prestigioasa publicație The New York Times a anunțat luni dimineață că a intrat oficial în grevă, acuzând practici incorecte de muncă, cu doar o zi înainte de alegerile prezidențiale decisive din SUA, relatează NBC News.

Sindicatul a explicat, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X, că a dat conducerii „luni de preaviz cu privire la termenul nostru de grevă”, dar, în cele din urmă, „compania a decis că membrii noștri nu sunt suficient de valoroși astfel încât (conducerea) să fie de acord cu un contract echitabil și să înceteze să comită practici de muncă neloiale”.

Sindicatul Tech Guild este alcătuit din peste 600 de lucrători din domeniul tehnologiei, cum ar fi ingineri software și analiști de date, care „construiesc și întrețin infrastructura critică din spatele New York Times”, conform site-ului sindicatului. Acesști angajați lucrează la mai multe produse ale publicației NYT, inclusiv jocuri, rețete, podcasturi și acoperirea alegerilor, potrivit site-ului.

NYT afirmă că aceștia lucrează pe latura comercială a companiei.

Purtătoarea de cuvânt a NYT, Danielle Rhoades Ha, a declarat luni pentru NBC News că, în timp ce compania respectă „dreptul sindicatului de a se angaja în acțiuni protejate (de lege), suntem dezamăgiți dacă în acest moment colegii noștri ar face grevă, ceea ce este atât inutil, cât și în contradicție cu misiunea noastră”.

„Așteptăm cu nerăbdare să continuăm să lucrăm cu Tech Guild pentru a ajunge la un contract echitabil care să ia în considerare faptul că ei sunt deja printre cei mai bine plătiți colaboratori individuali din companie, iar jurnalismul este prioritatea noastră principală”, a precizat Ha.

The Times a mai afirmat că are „planuri solide pentru a se asigura că suntem capabili să ne îndeplinim misiunea și să ne servim cititorii”.

Sindicaliștii de la Tech Guild și conducerea NYT au negociat până duminică târziu, potrivit unui articol publicat chiar de The New York Times. Printre problemele discutate s-au numărat prevederea unei „cauze justificate” în contractul colectiv, creșterile salariale și echitatea salarială, precum și politicile de revenire la birou.

Sindicatul a anunțat că cei aflați în grevă vor picheta în fața sediului NYT din Times Square în fiecare zi, între orele 9.00 și 18.00, și solicită publicului să îi sprijine evitând să folosească jocurile sau aplicațiile de gătit ale NYT.

Katie Robertson, reporter la New York Times, a afirmat, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X, că sindicatul redacției NYT le-a transmis luni membrilor săi că există o clauză de interzicere a grevei în contract, dar că membrii redacției îi pot sprijini pe angajații din domeniul tehnologiei aflați în grevă „refuzând să le facă treaba, dacă li se cere acest lucru de către conducere”.

INTERVIURILE HotNews.ro