LIVE Alegeri SUA 2024: Miros de marijuana și „When you vote, we win” – corespondență de la ultimul miting al Kamalei Harris în Philadelphia
Înainte de începerea votului, Kamala Harris și-a încheiat campania electorală în Pennsylvania, unul dintre așa numitele „swing states” din SUA, unde a ținut nu mai puțin de cinci mitinguri. Ultimul, care s-a încheiat la miezul nopții, a fost în fața Muzeului de Artă din Philadelphia, capitala statului.
- Corespondentul HotNews în Pennsylvania a mers la eveniment, pentru a vedea care este atmosfera printre alegătorii democrați din oraș. În același timp, celălalt jurnalist trimis de HotNews la alegerile din SUA, David Leonard Bularca, a fost la mitingul lui Trump în același stat, orașul Reading.
Deși Kamala Harris și-a anunțat participarea la miting undeva, după 10 noaptea, cu 4 ore înainte de eveniment, în Benjamin Franklin Parkway erau cozi imense de oameni cum nu mai văzuseră nici localnicii.
Am mers cel puțin 15-20 de minute numai ca să ajungem la capătul cozii. Oamenii au așteptat răbdători evenimentul la care mai erau anunțați Lady Gaga, Oprah sau Ricky Martin, alături de politicieni americani, printre care și guvernatorul democrat al Pennsylvaniei, Josh Shapiro.
Șepci și tricouri cu Kamala, porcușori gonflabili cu Trump. Plus miros de marijuana
În jurul nostru văd multe șepci și tricouri cu Kamala Harris. În timp ce așteptăm la coadă, din când în când sunt lovit de un miros puternic de marijuana.
În statul Pennsylvania consumul de marijuana este (încă) interzis, dar legislația în acest domeniu este atât de relaxată încât, practic, cine vrea să fumeze o țigară și-o aprinde pur și simplu. Indiferent unde se află, pe stradă sau, în situația de față, la mitingul democraților. În orice caz, peste râul Delaware, care mărginește orașul de statul vecin, New Jersey, consumul este perfect legal.
Numărul mare de cozi și felul ciudat în care se intersectează una cu alta dau senzația de haos. Atmosfera relaxată din jurul meu mă convinge că aș putea face o glumă „republicană” cu prietenii mei, localnici din Philadelphia: „oamenii ăștia vor să conducă o țară, dar nu sunt în stare să organizeze un miting”.
Oamenii din jurul meu râd, pentru că haosul este doar aparent. În jur de 19.30 apare o polițistă care strigă „two lines”. După ce s-au deschis porțile de la Benjamin Franklin Parkway, lucrurile au funcționat mult mai bine.
La un moment dat trecem pe lângă un porcușor gonflabil, portocaliu, care-l ironizează pe Trump.
„Probabil nu s-au așteptat (democrații- n.r.) să vină atât de mulți oameni la miting”, face cineva o remarcă. Mă gândesc totuși că, dacă nu pentru Kamala Harris, măcar pentru Lady Gaga oamenii ar fi avut o grămadă de motive să participe la acest eveniment.
Deasupra noastră trec drone și elicoptere și, din când în când, aud câte un grup care strigă „when you vote, we win („când votăm, câștigăm”)” sau „We are not going back” („nu mergem înapoi”).
Remarc și mașinile de gunoi ale primăriei, grele, așezate decis pe străduțele laterale ca să blocheze eventualii atentatori.
„Dacă nu votezi, du-te acasă”
În spatele nostru, un tânăr originar din Sacramento, California, dar studiază la Universitatea Temple, spune, pe un ton puțin teribilist, că nu știe dacă va merge la vot. Cineva din grupul nostru îl apostrofează și-i răspunde că „aici sunt oamenii care votează și ar fi mai bine să se ducă acasă”. Tânărul dă înapoi: „ok, ok, e posibil să mă duc să votez”.
Democrații se concentrează foarte mult pe apelurile pe care le fac pentru ca oamenii să vină la vot.
Democrații sunt până la urmă, cel puțin teoretic, apărătorii imigranților și se bazează pe ei pentru a câștiga alegerile. Lucrurile nu sunt însă atât de simple, după cum îmi explică, Adriana Mitchell, o româncă stabilită în SUA în urmă cu 17 ani și care este avocat de migrație.
„Mulți cubanezi, de exemplu, votează republicani și explicația este aceeași pe care o avem și pentru români. Îi sperie comunismul. La fel, brazilienii pe care i-am întâlnit sunt mai degrabă votanți cu Trump”, îmi explică Adriana.
Dar, în general, democrații sunt recunoscuți pentru faptul că reușesc să mobilizeze oameni mai bine la urne decât republicanii.
În ultimii ani s-a înregistrat și o creștere a participării hispanicilor la alegeri, de la 47,3% în 2016 la 53,7% în 2020 (un articol explicativ despre sistemul de vot american poate fi citit aici).
Kamala Harris: „Your vote, is your voice, and your voice is your power”
Atmosfera de miting este una pe care nu am mai întâlnit-o în altă parte. Energia din jurul meu este una foarte pozitivă, de oameni care simt la fel. Mulțimea aplaudă și cântă, chiar dacă, deocamdată, discursurile proiectate pe ecranele din Benjamin Franklin Parkway sunt doar unele înregistrate.
Reușim să intrăm la eveniment după ora 8:30, după ce trecem prin două filtre: unul în care trebuie să arătăm dovada înregistrării la eveniment, iar celălalt pentru verificarea de securitate.
Vicepreședintele Kamala Harris își face apariția pe scenă, undeva în jurul orei 11. Afară e destul de frig dar atmosfera a fost încălzită înainte de artiștii susținători ai candidatei democrate.
După alte patru mitinguri, ținute într-o singură zi, ai putea spune că Harris arată neobișnuit de proaspăt.
„Este foarte bine să fiu înapoi aici”, strigă vicepreședinta SUA, în uralele publicului. Ideea principală pe care o rețin din timpul discursului este aceea ca oamenii să meargă să voteze: „Your vote, is your voice, and your voice is your power”.
În jurul meu, zgribuliți de frig, oamenii aplaudă. Nu știu dacă ceea ce văd în ochii lor este chiar o speranță reală dar cel puțin așa arată pentru mine, român, venit dintr-o țară unde de foarte mulți ani votăm pe cineva, doar ca să nu iasă „celălalt”. Și, după cum arată sondajele din țară, ne pregătim și în acest an pentru același lucru.