„Let’s Make America Great Again”. Înaintea lui Trump un alt președinte american a folosit acest slogan și lui chiar i-a reușit
„Let’s Make America Great Again” a fost sloganul campaniei prezidențiale republicane din 1980, când Ronald Reagan a câștigat primul său mandat. Donald Trump a preluat acest slogan pretinzând astfel o legitimitate și o continuitate cu Reagan. Vom putea spune oare peste patru ani că pretenția lui Trump de a fi urmașul ilustrului președinte american va fi avut vreun strop de adevăr”, se întreabă profesorul Ioan Stanomir de la Facultatea de Științe Politice a Universității București vorbește, într-un articol pe Contributors.ro.
Destinul lui Ronald Reagan s-a împlinit, simbolic, în anii în care, ieşite din catastrofa războiului din Vietnam, Statele Unite păreau prizonierele stagnării economice şi eşecului în politica internaţională. Destinul lui Ronald Reagan a fost acela de a reînvăţa, cu entuziasm şi fermitate, o intreagă naţiune să redescopere drumul libertăţii. Destinul lui Ronald Reagan a însemnat puterea de a înfrunta ceea ce părea de neînfruntat, teribilul imperiu sovietic: nimeni până el şi nu mai avusese îndrăzneala de a imagina un viitor care să scoată naţiunile captive de sub jugul comunist.
Ronald Reagan nu a fost, asemeni predecesorilor săi iluştri, o statuie. Slăbiciunile şi ezitările sale fac parte din măreţia sa. Reagan s-a construit pe sine, vreme de decenii, iar materia din care s-a alcătuit personalitatea sa a fost un aliaj de fermitate, de ironie, de umor şi de elan vizionar. Reagan a redat conservatorismului un sens care părea pierdut. Împotriva statului ommnipotent, el a proclamat necesitatea guvernării limitate, apărând domeniul de autonomie de care oamenii nu pot fi deposedaţi decât fiind reduşi la sclavie.
Parte din visul american
În politica internă, la fel ca în cea externă, Reagan a rămas fidel aceluiaşi simţ moral conservator. Singura cale de ieşire din marasm este aceea a libertăţii. Unica ordine ce poate încuraja dezvoltarea umană autentică este aceea a proprietăţii private. Democraţia se cere acompaniată de fermitate: ordinea şi siguranţa nu pot fi negociate în cadrele guvernării limitate.
Ideologic şi temperamental, Reagan este întruchiparea vitalităţii liniei liberal-conservatoare americane. De la Părinţii Fondatori. Reagan învaţă delicata lecţie a echilibrelor constituţionale şi a limitării puterii: republica trebuie să navigheze evitând scila tiraniei şi caribda slăbiciunii demagogice.
De la Hayek Reagan preia, asemeni lui Margaret Thatcher, viziunea unei societăţi care se cere emancipată de sub tutela statului: libertatea politică este de neimaginat în condiţii de planificare şi de etatism. De la cei care, precum Whitaker Chambers, au confruntat ispita comunistă Reagan împrumută crezul său anti-totalitar: compromisul cu imperiul răului se cere înlocuit de fermitatea unei alte politici externe.
Reagan refuzat, programatic, ura de sine care a hrănit stânga radicală postbelică. Reagan a fost, până la capăt, parte din acel vis american pe care radicalii îl denunţă şi îl demonizează: conservatorismul său nu a fost unul al fricii, ci unul al speranţei şi al energiei.
Direct şi vizionar, conservatorismul reaganian a avut un ţel asumat făra ezitare: acela de a restaura misiunea unui stat limitat, redând oamenilor dreptul de a decide asupra propriului destin. Liberalismul său a fost inrădăcinat etic şi moral – proprietatea privată este condiţia însăşi a libertăţii. Asistenţa socială ipocrită ce încurajează dependenţa şi sărăcia endemică, iată ceea ce Reagan a criticat, cu fermitate.
Anti-comunismul lui Reagan a fost dublat de pragmatismul care a permis negocierea
Conservatorismul său nu a predicat egoismul, ci competiţia ce dă naştere ordinii spontane a actorilor autonomi. Nefiind ideolog, detestând aroganţa utopizantă a intelectualilor, Reagan nu a dorit să creeze o cetate a visului: realismul său a fost încris în solul propriilor sale credinţe, iar această ancoră explică profilul unui întreg destin.
În politica externă, Reagan a afirmat ceea ce succesorii săi au părut să uite: doar puterea militară şi disponibilitatea de a o folosi pot pregăti vremea diplomaţiei.
Anti-comunismul lui Reagan a fost dublat de pragmatismul care a permis negocierea: Uniunea Sovietică a fost confruntată, de această dată, nu cu îndiguirea sau destinderea, ci cu elanul unei ofensive întemeiate pe credinţa în libertate.
Lupta lui Reagan cu imperiul răului este punctul cel mai înalt şi nobil al conservatorismului american. Simplitatea de granit a formulărilor oratorice reprezintă testamentul său. Utopia şi tirania sunt parte din acelaşi trunchi liberticid. Comunismul este imaginea terifiantă a celei mai cumplite sclavii.
INTERVIURILE HotNews.ro